Angajaţii români vor beneficia, şi în 2020, de mai multe zile libere stabilite oficial. Mai precis, este vorba despre 15 zile şi, spre deosebire de anul în curs, când doar 10 dintre acestea au fost în timpul săptămânii, în 2020 vor fi 11 zile libere care vor pica în intervalul din timpul săptămânii. Aceste zile libere acordate angajaţilor sunt stabilite prin Codul Muncii.
Cele 15 zile sunt împărţite după cum urmează:
În ianuarie – 1 şi 2 ianuarie (miercuri şi joi) – prima și a doua zi de Anul Nou; 24 ianuarie (vineri) – Ziua Unirii Principatelor Române
În aprilie – 17 aprilie (vineri) – Vinerea Mare; 19 şi 20 aprilie (duminică şi luni) – prima şi a doua zi de Paşte
În mai – 1 mai (vineri) – Ziua Muncii
În iunie – 1 iunie (luni) – Ziua Copilului; 7 şi 8 iunie (duminică şi luni) – prima şi a doua zi de Rusalii
În august – 15 august (sâmbătă) – Adormirea Maicii Domnului
În noiembrie – 30 noiembrie (luni) – Sfântul Andrei
În decembrie – 1 decembrie (marţi) – Ziua Naţională a României; 25 şi 26 decembrie (vineri şi sâmbătă) – prima şi a doua zi de Crăciun
Nu toţi angajaţii vor sta acasă în aceste zile
Există şi angajaţi mai puţin norocoşi, a căror muncă nu poate fi întreruptă în aceste zile. Ei trebuie să fie compensaţi prin zile libere de către angajator într-o perioadă de până la 30 de zile sau, daca nu se acordă zile libere, să beneficieze de un un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în timpul programului normal, potrivit Codului Muncii.
Aceşti angajaţi sunt cei care lucrează în unități sanitare sau de alimentație publică, dar și de cei a căror activitate nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificul activității. Codul Muncii prevede şi sancţiuni pentru nerespectarea legii: angajatorii care nu acordă aceste zile libere sau compensaţii pot primi amenzi situate între 5.000 de lei şi 10.000 de lei.