HOTĂRÂRE nr. 40 din 13.08.2020 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE:
Art.1 Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 16.08.2020.
Art.2 Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, necesar a fi adoptate începând cu data de 16.08.2020, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 Art. 1 din Hotărârea CNSU nr. 38 din 01.08.2020 se modifică și se completează după cum urmează:
„(1) Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile și alte asemenea, de la nivelul județelor Argeș, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Galați și Municipiul București, nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu poate depăși orele 24.00, ultima comandă putând fi preluată cel târziu la orele 23.00.
(2) În intervalul menționat la alin. (1), operatorii economici care desfășoară aceste activități, au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul locurilor pe scaune, precum și a oricăror activități care presupun interacțiunea fizică între clienți, inclusiv dansul.”
Art.4 Se modifică și se completează art. 3, lit. r) din Hotărârea CNSU nr. 36 din 21.07.2020, după cum urmează:
„r) membrii delegațiilor sportive internaționale care participă la competiții sportive organizate pe teritoriul României, în condițiile legii, oficialii forurilor sportive internaționale care organizează aceste competiții, precum și arbitrii delegați;”.
Art.5 După art. 3, lit. r) din Hotărârea CNSU nr. 36 din 21.07.2020, se introduce o nouă literă, după cum urmează:
„r^1) sportivii români, care își desfășoară activitatea în alte state și care sunt convocați la loturile naționale pentru a reprezenta România la competiții sportive organizate în condițiile legii, membrii delegațiilor sportive românești care se întorc în
România de la competiții sportive internaționale, precum și oficialii și arbitrii români care au fost delegați la competițiile internaționale”.
Art.6 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora
Documentul oficial poate fi consultat aici.
Ce măsuri se impun
Documentul oficial poate fi consultataici.
În aplicarea dispozițiilor art. 71 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dispune, în colaborare cu Ministerul Sănătății, prin ordin al comandantului acțiunii, măsurile necesare prevenirii și combaterii infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, în cadrul acțiunilor de răspuns la nivel național.
- Se continuă coordonarea operațională a serviciilor de ambulanță și a serviciilor voluntare pentru situații de urgență de către inspectoratele județene/București-Ilfov pentru situații de urgență, precum și a poliției locale de către Direcția generală de poliție a Municipiului București/inspectoratele județene de poliție.
- Se menține obligativitatea asigurării continuității activității centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile și stabilirea programului de lucru al angajaților cu avizul direcțiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
- Se menține obligația furnizorilor de servicii sociale de tip rezidențial de a își organiza programul în funcție de contextul epidemiologic existent la nivel local şi cu respectarea normelor în vigoare privind legislația în domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii va fi organizată şi desfășurată cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autoritățile competente
- Se menține desfășurarea în regim permanent a activității tuturor centrelor operative pentru situații de urgență cu activitatea temporară, precum și a Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și a centrelor județene/ al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.
- Se consideră necesară menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor
a) Se propune instituirea obligativității purtării măștii de protecție, în anumite intervale orare, pentru toate persoanele prezente în spațiile publice deschise, stabilite prin hotărâre a Comitetului Județean / al Municipiului București pentru Situații de Urgență, cu avizul Direcției de Sănătate Publică.
b) spațiile și intervalele orare se stabilesc luând în considerare probabilitatea creșterii numărului persoanelor prezente, concomitent în spațiile și intervalele orare respective, ca efect al desfășurării unor activități individuale sau de grup
c) -se exceptează de la măsura prevăzută la lit. a) următoarele categorii de persoane:
-persoanele care desfășoară activități fizice intense și / sau în condiții de muncă solicitante, cum sunt temperaturile ridicate sau umiditatea crescută;
-copiii cu vârsta mai mică de 5
- Consideră necesară menținerea interdicțiilor privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise, cu excepția celor organizate și desfășurate potrivit punctelor 17-26.
- Activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României pot fi desfășurate numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății;
- Competițiile sportive organizate în aer liber sau în bazine acoperite ori aflate în aer liber se pot desfășura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății;
- În condițiile pct. 9, se permite desfășurarea de către sportivii profesioniști, legitimați și/sau de performanță a activităților de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activitățile de pregătire fizică în spații închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanțare între participanți, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană.
- Prevederile pct. 9, 10 și 11 nu se aplică în cazul sporturilor de contact
- Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, studiourilor de producției de film și audiovizual, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
- În condițiile pct. 13, organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleași familii, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum și cu purtarea măștii de protecție.
- Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, să se poată desfășura cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor
- Se menține interzicerea activităților recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, respectiv ciclismul, drumețiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul și alte activități recreative și sportive desfășurate în aer liber stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
- Se propune interzicerea participării la evenimente private în spații închise, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 20 de persoane și cu respectarea regulilor de distanțare fizică.
- Se propune interzicerea participării la evenimente private în spații deschise, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 50 de persoane și cu respectarea regulilor de distanțare fizică.
- Se propune permiterea organizării şi desfăşurării de către instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii şi siguranţei publice, în aer liber, a activităţilor specifice, cu participarea a maximum 200 de persoane şi sub supravegherea unui medic
- Se propune permiterea organizării şi desfăşurării activităţilor specifice din domeniul diplomatic, la sediile misiunilor diplomatice și oficiiilor consulare acreditate în România, organizate în aer liber, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum
- 4 mp pentru fiecare persoană participantă şi respectarea regulilor de protecţie sanitară.
- Se propune interzicerea circulației în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea
- Se propune menținerea interzicerii intrării pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, definiți potrivit OUG nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, cu următoarele excepții:
- membri de familie ai cetățenilor români;
- membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale U.E. sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;
- persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autorități ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului E.;
- persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, precum și transportatorii și alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare;
- personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și al organizațiilor internaționale, precum și membrii familiilor acestora care îi însoţesc în misiuni permanente pe teritoriul România, personalul militar sau personalul care poate asigura ajutor umanitar;
- persoane în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;
- pasageri care călătoresc din motive imperative;
- persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare;
- străinii și apatrizii care călătoresc în scop de studii;
- străinii și apatrizii, muncitorii înalt calificați, dacă angajarea acestora este necesară din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amânată sau desfășurată în străinătate;
- străinii și apatrizii, lucrătorii transfrontalieri, lucrătorii sezonieri din agricultură, personalul navigant, maritim și fluvial;
- membrii delegațiilor sportive internaționale care participă la competiții sportive organizate pe teritoriul României, în condițiile
- În absența unor reglementări contrare la nivel național, măsura stabilită pct. 22 nu se mai aplică cetățenilor străini și apatrizilor originari din sau rezidenți în state terțe dinspre care, la nivel european, este stabilită ridicarea restricțiilor temporare asupra călătoriilor neesențiale către Uniunea Europeană.
- Se propune ca instituirea carantinei în clădirile, localitățile și zonele geografice să se stabilească în continuare prin ordin al comandantului acțiunii, la solicitarea comitetelor județene pentru situații de urgență, pe baza analizelor realizate de către direcțiile de sănătate publică și avizate de către Institutul Național de Sănătate Publică.
- Suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviație spre și dinspre țările care nu fac obiectul excepției de la carantinare/izolare stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică şi aprobate de Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă, şi din aceste țări către România pentru toate aeroporturile din România, potrivit art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
- Suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviaţie spre/dinspre orice stat care a luat decizia suspendării zborurilor spre/dinspre România, până la anularea deciziei de suspendare de către statul
- Sunt exceptate de la prevederile pct. 25 și 26 următoarele categorii de zboruri::
- efectuate cu aeronave de stat;
- de transport marfă și/sau corespondență;
- umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență;
- pentru căutare-salvare sau de intervenție în situații de urgență, la solicitarea unei autorități publice din România;
- având drept scop transportul echipelor de intervenție tehnică, la solicitarea operatorilor economici stabiliți în România;
- aterizări tehnice necomerciale;
- de poziționare a aeronavelor, fără încărcătură comercială (ferry);
- tehnice în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;
- efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetățeni străini, din România către alte state, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române și al autorității competente din statul de destinație;
- efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), din alte state către România pentru repatrierea cetățenilor români, cu avizul Autorității
- Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor Interne și al Ministerului Afacerilor Externe;
- efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor prevăzuți în anexa nr. 3 la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi („Green Lanes“) în temeiul Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale – C(2020) 1897, din 23.03.2020, din România către alte state și din alte state către România, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române și al autorității competente din statul de destinație.
- Consideră necesară menținerea închiderii temporare, totale sau parțiale, a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:
- la frontiera româno-ungară:
- Săcuieni, județul Bihor (cu excepția circulației lucrătorilor transfrontalieri);
- Carei, județul Satu
- la frontiera româno-bulgară:
- Lipnița, județul Constanța;
- Dobromir, județul Constanța;
- Bechet, județul Dolj (cu excepția traficului de marfă).
- la frontiera româno-ucraineană:
- a) Isaccea, județul Tulcea (cu excepția traficului de marfă).
- la frontiera româno-sârbă:
- Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți (cu excepția traficului de marfă);
- Orșova, județul Mehedinți;
- Moldova Nouă, județul Caraș-Severin;
- Naidăș, județul Caraș-Severin;
- Vălcani, județul Timiș;
- Stamora-Moravița, județul Timiș – feroviar (cu excepția traficului de marfă);
- Lunga, județul Timiș;
- Foeni, județul Timiș;
- Se propune menținerea suspendării consumului produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, din interiorul clădirilor.
- În spațiile menționate la pct. 29 se consideră necesar să fie permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice care nu se consumă în spațiile respective destinate acestui
- Se propune ca prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice să fie permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța
- În centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici în scopul realizării activităților de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor, nu este permisă:
- activitatea restaurantelor, cafenelelor sau altor asemenea unități de alimentație publică, cu excepția celor dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe minime de 2 metri între mese și cel mult 4 persoane care nu sunt membri ai aceleiași familii la o masă.
- exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri și a
- Se propune ca transportul aerian să se desfășoare în continuare cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport și aeronavelor, procedurile și protocoalele din interiorul aeroporturilor și aeronavelor, regulilor de conduită pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului aerian, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor
- Se propune ca transportul feroviar să se desfășoare în continuare cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor comune din gări, halte, stații sau puncte de oprire, a echipamentelor și garniturilor de tren, procedurile și protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, stațiilor sau punctelor de oprire, dar și în interiorul vagoanelor și garniturilor de tren, gradul și modul de ocupare al materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului feroviar, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor
- Se propune ca transportul rutier să se desfășoare în continuare cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția mijloacelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul și modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului rutier, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor
- Se propune ca transportul naval să se desfășoară în continuare cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția navelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul navelor de transport persoane, gradul și modul de ocupare al navelor de transport persoane, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului naval, în condițiile stabilite prin ordin comun al
- ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
- Se propune ca transportul intern și internațional de mărfuri și persoane să se desfășoare în continuare, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor
- Se propune suspendarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în următoarele domenii: activități în piscine, locuri de joacă și săli de
- Se propune menținerea instituirii obligației pentru instituțiile și autoritățile publice, operatorii economici și profesioniști de a organiza activitatea, astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
- Se consideră necesară instituirea obligativității de organizare a activității la nivelul cabinetelor stomatologice și unităților sanitare non-COVID, în condițiile stabilite prin ordinul ministrului sănătății.
- Se propune instituirea obligației operatorilor economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcțiuni de cazare, precum și activități de lucru în birouri cu spații comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al ministrului sănătății, în baza căruia își pot desfășura
- Se propune instituirea obligației operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a ștrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
- Se propune instituirea obligației operatorilor economici care desfășoară activități de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătății.
- Se propune ca suprafața sectorului/subsectorului de plajă amenajată folosită pentru închirierea șezlongurilor și umbrelelor în suport fix să fie de maximum 70% din suprafața totală închiriată, diferența reprezentând-o zona destinată plajei pe nisip. La dimensionare nu se vor lua în calcul spațiile destinate amplasării altor dotări de pe plajă.
- Se propune ca accesul pe plaja neamenajată să se facă în mod liber, cu respectarea regulilor de distanțare fizică. Utilizarea plajei se va face cu menținerea unei distanțe de cel puțin 2 m între persoane în orice
- Se propune ca accesul persoanelor pe suprafețele de plaje amenajate cu șezlonguri să se realizeze doar cu asigurarea obligatorie de șezlonguri pentru fiecare dintre persoanele prezente, asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între șezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite și cu respectarea normelor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri, al ministrului sănătății și al ministrului mediului, apelor și
- pădurilor. Aceleași reguli de distanțare fizică se aplică și pentru suprafața de 30% fără șezlonguri.
- Se propune ca activitatea în creșe, grădinițe și after-school-uri, pe perioada vacanței de vară, să fie permisă numai cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării, al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății.
- Se propune să se permită în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ organizarea și desfășurarea examenelor pentru elevi/studenți, cadre didactice, precum și activitățile specifice unităților/instituțiilor de învățământ în condițiile respectării măsurilor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății.
- Se propune interzicerea desfășurării activității cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 2300-0600.