Fanii marilor festivaluri de muzică organizate în România trăiesc o cruntă dezamăgire în acest an. Rând pe rând, organizatorii anunţă că situaţia din ţara noastră nu le mai permite desfăşurarea acestora în 2020. Patru mari festivaluri au fost deja amânate pentru anul viitor.
Celebrele festivaluri Untold şi Neversea nu vor mai fi organizate în acest an. Fanii vor fi nevoiţi să aştepte până în 2021 pentru a-şi putea vedea din nou artiştii preferaţi pe scenă.
“În ultimii 5 ani, am trăit împreună, în fiecare an, cele mai intense experiențe și am scris, an de an, cele mai frumoase capitole și călătorii din povestea UNTOLD și NEVERSEA. Vă mulțumim fiecăruia dintre voi! Împreună am devenit o comunitate de milioane de prieteni, care împărtășim aceleași valori: muzica ce ne unește, dansul până la răsărit, mândria de a promova și descoperi România, faptele bune pe care am ales să le facem împreună, an de an.
La finele anului 2019, am pornit la drum pentru edițiile din 2020 cu foarte multă încredere, cu planuri și idei de excepție, cu mulți artiști pregătiți să vină în premieră în România, cu noi proiecte și noi campanii. Fără îndoială, anul 2020 se contura ca un an menit să depășească, din nou, toate așteptările!
Din păcate, prima parte a acestui an ne-a adus o provocare pentru care întreaga planetă nu era pregătită. Am fost puși în fața unei situații care ne-a încercat tuturor răbdarea, înțelegerea, atenția față de cei din jurul nostru. Epidemia COVID-19 ne-a făcut să privim cu teamă anul 2020, deoarece ultimele luni au fost marcate de incertitudine pentru toată lumea. Am ales să fim optimiști, am ales să luptăm pentru șansa noastră de a ne întâlni cu prietenii noștri și în această vară, atâta vreme cât a existat o speranță, fie ea cât de mică”, se arată în comunicatul de presă al organizatorilor.
Biletele şi abonamentele din 2020 pot fi preschimbate şi folosite la următoarele trei ediţii
Fanii Untold şi Neversea au posibilitatea de a-şi transforma abonamentele şi biletele cumpărate în acest an în abonamente şi biletele Anytime, care le garantează accesul la una din următoarele trei ediţii, la alegere. Cei care nu doresc asta, pot opta şi pentru varianta returnării banilor plătiţi, anunţă organizatorii.
“Am încercat să înțelegem toate îngrijorările voastre, a zecilor de mii de oameni care ați cumpărat deja un bilet sau abonament la edițiile din 2020 și am considerat că este datoria noastră, ca indiferent de deciziile pe care le vor lua autoritățile cu privire la desfășurarea evenimentului în acest an, să vă asigurăm că aveți posbilitatea de a vă transforma abonamentele și biletele din acest an în abonamente și bilete ANYTIME, care vă garantează accesul la una dintre următoarele trei ediții, la alegerea voastră.
Ne-am simțit cu adevărat o mare familie când am văzut cu câtă înțelegere și susținere ați primit vestea noastră, peste 95% dintre dintre cumpăratorii de bilete și abonamente la festivalurile din acest an transformându-le în ANYTIME. Ne-ați arătat, încă o dată, că avem cel mai frumos public pe care și-l poate dori un festival, că nu suntem singuri, că aveți încredere în noi și că așteptați la fel de mult ca noi să ne revedem oricând situația ne-o va permite. Iar pentru toată această răbdare și înțelegere, vă mulțumim!
Toți cei care nu au ales alternativa ANYTIME PASS, vor putea opta în termen de 30 de zile de la data anunțării ediției 2021, pentru transferarea biletului pentru ediția de anul viitor sau pentru a primi un voucher valoric care va putea fi folosit la achiziționarea altor produse ale organizatorilor. Cei care se vor afla în imposibilitatea de a participa la ediția din 2021 vor putea opta pentru refund în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2021, conform OUG.70 din 14.05.2020. De asemenea, toți cei care au nevoie de suport pentru a își reprograma cazările de la Cluj-Napoca și Constanta sau alte situații apărute ca urmare a acestei decizii, ne pot contacta pentru a le oferi tot suportul de care dispunem.”, au mai transmis organizatorii Untold şi Neversea.
Situaţie similară şi pentru Electric Castle şi Jazz in the Park
Acestea nu sunt singurele festivaluri importante ce nu vor mai avea loc în acest an. Organizatorii de la Electric Castle şi Jazz in the Park, ambele organizate în judeţul Cluj, au anunţat şi ei că pandemia i-a obligat să amâne cele două evenimente pentru vara anului viitor.
“Sănătatea și siguranța voastră au fost întotdeauna prioritatea noastră absolută și, din păcate, în acest moment, nu există un scenariu ideal în care festivalul să se desfășoare în deplină siguranță. Având în vedere toate aceste aspecte, am decis să alegem calea cea mai sigură și să amânăm Electric Castle, ediția a 8-a, pentru 14 – 18 iulie 2021”, spun reprezentanţii festivalului ce urma să aibă loc între 15 şi 19 iulie la Castelul Banffy din comuna Bonţida.
Între 25 şi 28 iunie, în Parcul Central din Cluj-Napoca, urma să aibă loc ediţia cu numărul 8 a Festivalului Jazz in the Park. Având în vedere situaţia epidemiologică din România şi restricţiile impuse de autorităţi, organizatorii au amânat evenimentul pentru 24-27 iunie 2021.