Conform celor spuse de ministrul Muncii, s-a început tipărirea taloanelor de pensii care includ majorarea de 14%. Violeta Alexandru subliniază momentul când acestea vor ajunge în mâinile pensionarilor.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a subliniat la România TV că noile taloane de pensii vor ajunge la pensionari simultan cu banii, la începutul lunii septembrie.
Casa Națională de Pensii Publice a anunțat majorarea punctului de pensie de la 1.265 lei la 1.442 lei, începând cu data de 1 septembrie. De asemenea, cuantumul indemnizației de însoțitor va crește, de la aceeași dată.
Majorările anunțate de CNPP de la 1 septembrie 2020
- Potrivit art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, așa cum a fost modificat prin art.42 din O.U.G. nr.135/2020, valoarea punctului de pensie crește de la 1.265 lei la 1.442 lei.
- Conform prevederilor art. 41 din O.U.G. nr.135/2020, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare, crește de la 704 lei la 800 lei.
- Potrivit dispozițiilor art. 77 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul indemnizației de însoțitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I reprezintă 80% din valoarea unui punct de pensie și crește de la 1.012 lei la 1.154 lei.
- Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 8/2006, republicată, indemnizaţia pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creaţie se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de pensie. Indemnizaţia reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării, dar nu poate depăşi două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată.
„De reţinut: indicele de corecţie prevăzut la art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare se menține la 1,41 pentru anul 2020, așa cum a fost prevăzut la art. 17 din Legea nr. 6/2020 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020”, transmite CNPP într-un comunicat.
Tipărirea taloanelor de pensie
Violeta Alexandru a spus miercuri că a început tipărirea taloanelor de pensie care includ majorarea de 14% şi a dat asigurări că acestea vor ajunge la pensionari odată cu banii, la începutul lunii septembrie.
„Da, chiar în cursul zilei am fost de două ori în ambele locaţii în care există aparatura prin care se tipăresc taloanele, a început activitatea de tipărire. Vă asigur că vom lucra aproape nonstop, în sensul în care se va lucra şi în weekend şi cât este necesar, astfel încât să ne încadrăm în termen şi pensiile să ajungă odată cu taloanele la începutul lunii septembrie”, a transmis Violeta Alexandru.