Mai puțin de 2% dintre oameni s-au infectat cu noul coronavirus aflându-se în afara locuinței, în timp ce aproape 12% dintre cei care au avut un membru al familiei bolnav de coronavirus au contractat virusul.
Astfel, un studiu realizat în Coreea de Sud ajunge la uimitoarea concluzie că riscăm mai mult să ne îmbolnăvim de coronavirus acasă, de la membrii familiei, decât în afara locuinței.
5.706 de pacienți depistați pozitiv au fost monitorizați
Epidemiologii sud-coreeni au explicat concluziile studiului lor prin faptul că persoanele care fac parte din aceste categorii de vârstă au nevoie de mai multă atenție și sunt mereu în strânsă legătură cu ceilalți membri ai familiei, interacționând mai mult cu aceștia.
Studiul, publicat de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA, s-a bazat pe monitorizarea încontinuu a 5.706 de pacienți depistați pozitiv cu Covid-19 și a peste 59.000 de persoane care au intrat în contact cu bolnavii, notează Reuters.
Cercetătorii au descoperit că rata de infectare la domiciliu a fost mai mare atunci când printre primii infectați s-au aflat adolescenți și bătrâni.
Iar depistarea coronavirusului la copii s-a dovedit aproape întotdeauna a fi mai dificilă. În ceea ce îi privește pe copiii cu vârsta sub 9 ani, aceștia sunt rareori pacienți index.
Asta s-ar datora faptului că, în cele mai multe cazuri, copiii sub 9 ani au fost asimptomatici, iar identificarea pacienților index a fost îngreunată.
Date colectate în perioada ianuarie – martie a anului în curs
Totodată, copii ar putea fi mai puțin susceptibili să transmită virusul, dar cercetătorii avertizează că aceste date nu sunt exacte, întrucât eșantionul de copii a fost considerabil mai mic în comparație cu cel al tinerilor cu vârste cuprinse între 20 și 29 de ani.
Datele folosite la realizarea studiului au fost colectate în perioada 20 Ianurie – 27 Martie, când epidemia avea o rată exponențială de răspândire, în Coreea de Sud, iar numărul de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus a atins cele mai mari valori înregistrate.
Pandemia a condus în Coreea de Sud la 13.816 de persoane îmbolnăvite cu noul coronavirus, respectiv 296 decese.