Este răsturnare totală de situație! Ivermectina, medicamentul antiparazitar care a stârnit ample controverse, atât pe plan internațional, cât și în România, în privința folosirii sale ca medicament pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus, este inclus acum într-un studiu al reputatei universități britanice Oxford.

Oamenii de știință speră să obțină dovezi clare cu privire la cât de eficient este acest tratament împotriva COVID-19, precum şi dacă există beneficii sau pericole asociate folosirii sale.

Este răsturnare totală de situație! Ivermectina, din nou în prim-plan

Universitatea Oxford a anunţat miercuri că testează medicamentul antiparazitar ivermectină ca posibil tratament împotriva COVID-19, în cadrul unui studiu susţinut de guvernul britanic care are drept obiectiv vindecarea pacienţilor fără a necesita spitalizare, transmite Reuters.

Ivermectina a avut ca efect reducerea multiplicării virale în studii pe laborator, conform Universităţii Oxford care aminteşte că un mic studiu pilot a arătat că dacă acest medicament este administrat din stadiile incipiente ale bolii poate reduce încărcătura virală şi durata simptomelor la pacienţii cu forme moderate de COVID-19.

Denumit „PRINCIPLE”, acest studiu susţinut de guvernul britanic a arătat în luna ianuarie că antibioticele azitromicină şi doxiciclină sunt în general ineficiente împotriva primelor stadii ale bolii COVID-19.

OMS, EMA și FDA s-au opus

Deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), dar şi autorităţile de reglementare europene şi americane s-au arătat împotriva folosirii ivermectinei în tratarea pacienţilor cu COVID-19, acest medicament este folosit de unele ţări în acest scop, printre care şi India.

„Prin includerea ivermectinei într-un studiu de dimensiuni mari, aşa cum este PRINCIPLE, sperăm să obţinem dovezi clare cu privire la cât de eficient este acest tratament împotriva COVID-19, precum şi dacă există beneficii sau pericole asociate folosirii sale”, a declarat Chris Butler, unul dintre coordonatorii acestui studiu.

Persoanele ca suferă de boli grave ale ficatului, care primesc medicamentul anticoagulant warfarin sau care urmează alte tratamente despre care se ştie că interferează cu ivermectina vor fi excluşi din procesul de testare, conform reprezentanţilor Universităţii Oxford.

Ivermectina este cel de-al şaptelea tratament care este testat în cadrul acestui studiu şi care este evaluat alături de medicamentul antiviral favipiravir, conform Universităţii Oxford.