Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni seara, că cifrele care arată creşterea numărului de cazuri de COVID-19 sunt reale, însă există o lipsă de credibilitate a Guvernului în gestionarea pandemiei.
„Manipularea de la început a dus şi la această lipsă de credibilitate a Guvernului în gestionarea acestei pandemii. Nu ei fac toate testele. Românii se duc şi se testează în sistemul privat cu alte preţuri decât toată Europa.
”Cam asta e diferenţa”
La noi costă 70-80 de euro un test, iar în Germania costă 17-18 euro. Cam asta e diferenţa. Ei vin acum şi spun că sunt 20.000 de teste făcute astăzi, pentru că românii merg şi se testează singuri.
De ce nu am testat de la început? Pentru că au vrut să declare că gestionează foarte bine această pandemie. Atunci testam foarte puţin şi au fost puţine cazuri. A ieşit preşedintele Iohannis şi ne-a arătat nişte schiţe şi ne-a spus ‘uitaţi cât de bine gestionează Guvernul meu această pandemie’.
Acum suntem ţară roşie în toată Europa, pentru că am ajuns ultimii să testăm. După ce că am fost izolaţi în casă, acum suntem izolaţi şi de Europa”, a spus Ciolacu la Antena 3.
”Imagine electorală pe perioada pandemiei”
Acesta este de părere că dacă se făceau teste de la început, s-ar fi aflat amploarea situaţiei. „De ce a oprit-o Guvernul pe Gabriela Firea să testeze în Bucureşti, poate cineva să răspundă? Era o situaţie reală, ştiinţifică, poate se făceau şi testări cu INSP-ul şi aflam amploarea şi cum putem gestiona această pandemie. S-au opus dintr-o logică pur electorală”, a mai afirmat liderul social-democrat.
Marcel Ciolacu susţine că toţi membrii Guvernului Orban doresc să îşi facă imagine electorală pe perioada pandemiei, în timp ce în multe state europene comunică numai specialiştii.
„Este atributul Guvernului să gestioneze aplicarea legii. Marea problemă este lipsa de credibilitate. Există state europene în care comunică numai specialiştii, nici preşedintele, nici primul-ministru, nici măcar ministrul Sănătăţii nu comunică pe tema coronavirus, ce se întâmplă şi ce măsuri se iau, iar lucrurile funcţionează.
”Au vrut să folosească această epidemie politic”
Atâta timp cât au vrut să folosească această epidemie politic, s-a dus şi credibilitatea. Să nu mai vorbim de anumite gesturi: să stai fără mască în biroul premierului, să mergi la întâlniri politice fără mască, lumea nu mai are încredere şi aici este cea mai mare problemă.
Noi nu am avut o analiză făcută de specialişti. Noi le ştim pe toate. L-am văzut mai devreme pe ministrul Sănătăţii care-şi dădea cu părerea despre cum facem alegerile. A terminat cu bolnavii cronici care nu sunt primiţi în spitale şi se ocupă de alegeri. Avem de-a face cu un Guvern care le ştie pe toate.
Toată lumea din Guvern vrea să-şi facă imagine pe această pandemie”, a declarat preşedintele interimar al PSD.