Marile companii din sectorul public au încheiat anul 2010 cu rezultate contradictorii. Întrebarea care se pune acum este: ce-ar fi mai profitabil pentru România, să le păstreze sau să le privatizeze?
CFR SA a avut în 2010 afaceri de 1,1 miliarde de lei și pierderi nete de 1,3 miliarde. Compania Națională a Huilei a raportat, pentru aceeași perioadă, o cifră de afaceri de 663 de milioane de lei și o pierdere netă de 638 de milioane. Și Termoelectrica se potrivește perfect în acest peisaj: conform Ministerului Finanțelor, a înregistrat afaceri de 584 de milioane de lei anul trecut și 432 de milioane lei pierdere. De cealaltă parte stau nume precum Romgaz (651 de milioane de lei profit net în 2010, la o cifră de afaceri de 3,57 miliarde), Transgaz (376 de milioane de lei profit net la afaceri de 1,3 miliarde) sau Hidroelectrica (292 de milioane profit net anul trecut la o cifră de afaceri de 3,27 miliarde de lei).
Toate firmele enumerate au ceva în comun: sunt deținute de statul român. Unele dintre ele (ca Transelectrica ori Romgaz) nu au fost scoase la privatizare din motive strategice, în cazul altora (cum ar fi CFR Marfă) procesul de vânzare a fost întrerupt de venirea crizei, iar pe altele, pur și simplu, nu le vrea nimeni. Indiferent de cauză, ele au rămas companii publice, iar soarta lor este deocamdată incertă.
Ce și cât vindem?
În opinia experților Fondului Monetar Internațional, exprimată de mai multe ori în decursul acestui an, ar trebui să vindem cât mai rapid, total sau parțial, filialele Electrica SA rămase neprivatizate (Transilvania Nord și Sud, Muntenia Nord și Electrica Serv), dar și Termoelectrica, CE Turceni, Rovinari și Craiova sau activele viabile ale Companiei Naționale a Huilei (restul urmând să fie închise).
Pachete de câte 20% din acțiuni ar urma să fie vândute prin Bursa de la București în cazul CFR Marfă și Tarom, anunța în vară ministrul transporturilor, Anca Boagiu, în subordinea căreia se află cele două companii. Problema în cazul lor este că au înregistrat pierderi în ultimii ani. Și nu orice fel de pierderi – în 2010, de pildă, s-au atins 535 de milioane de lei în cazul firmei de transport feroviar și 332 de milioane de lei în cazul transportatorului aerian. Conform regulilor bursiere, înainte de listare firmele ar trebui să fie pe plus, așa că e posibil să fie nevoie de o dispensă în aceste cazuri.
La mijlocul lui august, aflat într-o vizită oficială în China, ministrul economiei, Ion Ariton, le-a transmis investitorilor din această țară invitația de a participa la privatizarea unui pachet minoritar din acțiunile Transelectrica.
Pe de altă parte, deși în toamna lui 2010 spunea că 2011 trebuie să fie anul privatizărilor pe bursă, estimând că statul ar putea încasa în acest fel șase-șapte miliarde de euro, președintele Traian Băsescu pare să-și mai fi temperat din elan în ultima vreme. În februarie, spunea că nu dorește ca statul să cedeze controlul la Romgaz, Transgaz sau Transelectrica, iar în iunie, după eșecul vânzării pe bursă a aproape 10% din acțiunile Petrom deținute de stat (când speram să obținem circa 600 de milioane de euro, dar sumele oferite nu s-au apropiat nici pe departe de această cifră), afirma că tentativa de privatizare are și o parte bună. „România a dat un semnal că nu suntem în situaţia în care să vindem la orice preţ. Cred că Guvernul a gândit foarte bine: România sau active din România nu pot fi cumpărate la preţuri de nimic“, declara Băsescu.
Într-adevăr, cum din fericire nu suntem în situația altor state, care trebuie să vândă ca să facă rost de bani pentru aparatul bugetar, pensii sau plata datoriilor, ne putem întreba: trebuie să privatizăm? Și dacă da, trebuie să privatizăm totul?
Pro și contra
Unii cred că da. Doru Lionăchescu, partener principal la Capital Partners, consideră că rolul statului nu este să fie proprietar. „Rolul statului e să fie reglementator, să fie arbitrul pieței. Care e problema dacă privatizăm Romgazul și în același timp reglementăm bine piața și stimulăm apariția competiției? Nu cumva în acest mod servim cu adevărat interesul public, interesul contribuabilului român?“, se întreabă el într-un interviu pentru „Capital“.
Alții sunt ceva mai moderați și consideră că ar trebui să vindem atunci când putem obține cel mai bun preț (așadar, în niciun caz în condițiile de azi) sau că ar trebui să privatizăm companiile pe pierdere și să le păstrăm pe cele care ne aduc profit. Logica acestora pare validă: conform unei estimări din 2010 a Raiffeisen Capital & Investment, pachetul de 85% deținut de stat la Romgaz valora 6,9 miliarde de lei. Doar că, în perioada 2006-2010, profitul net al companiei a fost de peste 2,7 miliarde de lei, din care statului i-au revenit 2,3 miliarde de lei. Adică în cinci ani a câștigat o treime din suma pe care ar fi încasat-o din vânzare și a rămas și cu „găina cu ouă de aur“. E o singură problemă: firmele care pierd, de ani buni, zeci și sute de milioane nu sunt tocmai atractive, în timp ce acelea care aduc profit, da.
„În orice caz, statul nu trebuie să vândă tot. Dacă ne uităm în Vest, vom vedea că firmele publice sunt foarte puternice, mai ales în domenii precum transporturile sau resursele naturale“, spune secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România, Cristian Pârvan. Până la urmă, crede el, e mai puțin important cine e acționarul unei companii decât cine sunt managerii acesteia și cât de competenți sunt ei.
Managementul, cheia de boltă
Și Matei Păun, de la banca de investiții BAC Investment, vede ca soluție la problemele sectorului public managementul performant. „Într-o lume perfectă, am avea de-a face, în cazul firmelor de stat, cu management apolitic, competent, motivat și doar în situația în care ar fi nevoie de capital ar avea loc listări minoritare“, afirmă el. În situația în care acest nivel de performanță nu poate fi atins, soluția „sub-optimă“ este privatizarea, crede Păun. „Însă nu poți vinde tot ce ai, asta arată că practic ai fost înfrânt“, adaugă el.
Nici decizia de a păstra totul în ograda Guvernului nu e, pe de altă parte, cea optimă, ea lăsând în continuare loc pentru abuzuri, corupție ori dezinteres. Plus că se adună, anual, pierderi de peste un miliard de euro. „De altfel, fiecare variantă are avantaje și dezavantaje și, indiferent de decizia care se va lua, vor exista critici“, consideră Gabriel Biriș, consultant fiscal și founding partner la Biriș Goran.
Până la urmă, semnele din partea Executivului nu sunt atât de puternice încât să credem că vom asista, până la finalul anului, la altceva mai spectaculos decât încercarea de vânzare prin bursă a câtorva pachete minoritare. Miza adevărată a următoarei perioade pare a fi desemnarea unor manageri privați la companiile de stat. Procesul de selecție a acestora promite să fie extrem de interesant.
1,4 miliarde de lei este profitul total raportat de cele mai mari
zece companii de stat din România care au terminat anul 2010 cu bilanț pozitiv
3,7 miliarde de lei (aproape un miliard de euro) sunt pierderile totale înregistrate în 2010 de cele mai mari zece companii de stat cu bilanț negativ