Se apropie sfârșitul lui Putin! Liderul de la Kremlin e terminat conform ultimelor analize care vizează poziția acestuia în plin război în Ucraina. Datele de moment indică că acesta va fi îndepărtat de la putere.
Vladimir Putin este terminat. I se apropie sfârșitul. Cel care a venit cu informații în această direcție este fostul premier al României, Adrian Năstase. El a susținut că președintele rus ar putea fi îndepărtat de la putere dacă nu va reuși să ofere poporului său ceea ce a promis.
Comentariile făcute de Adrian Năstase au venit pe fondul unor analize care arată că în urma războiului din Ucraina și a sancțiunilor asupra Rusiei rubla s-a întărit iar rușii au câștigat din vânzarea de resurse de două ori mai mulți bani în primele două luni de război decât o făceau pe timp de pace. Pe marginea acestor informații prezentate la Antena 3 și-a spus punctul de vedere și Adrian Năstase.
„Faptul că se obțin bani din petrol și gaze la un nivel mai ridicat decât înainte este clar, iar în ceea ce privește rubla paritatea este stabilită în momentul de față în mod evident de către Rusia într-un mod care nu știu cât fundament economic are și aici probabil costurile sunt legate de celelalte categorii de exporturi care sunt blocate”, a apreciat Adrian Năstase.
Adrian Năstase, analiza momentului despre situația în care se află liderul Rusiei
Fostul premier a ținut să arate că „o țară nu funcționează numai pe exporturile de gaze și de petrol”. Adrian Năstase a explicat că o parte din resurse se duc spre industria de apărare iar faptul că Vladimir Putin nu va putea oferi poporului său ceea ce a promis s-ar putea să-l coste chiar viitorul său politic.
„Multe dintre resurse nu se mai duc spre economie în general și se duc spre industria de apărare și acest lucru va duce până la urmă la o vulnerabilizare politică, la o criză politică, și eventual la anumite schimbări. Ca de obicei se va căuta un țap ispășitor, cum se întâmplă și la noi. Am văzut și zilele acestea în anumite decizii juridice ale instanțelor”, a spus fostul premier.
Vladimir Putin va fi găsit drept țap ispășitor
În opinia sa, se va căuta un țap ispășitor iar acest fapt ar presupune în final chiar îndepărtarea de la putere a președintelui Rusiei. Mai mult, a apreciat Adrian Năstase, cei care vor veni în locul său vor căuta scuze pentru cele petrecute.
„Întotdeauna se va căuta un țap ispășitor, iar dacă Putin nu va reuși să livreze și nu cred că va reuși să livreze ceea ce a promis soluția probabil că va fi îndepărtarea lui, iar cei care vor veni vor spune noi nu am știut”, a punctat Adrian Năstase.