„Vladimir Putin va fi înlăturat de la putere de către oamenii din jurul lui”
Generalul (R) Eugen Bădălan, fost șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, a spus marți, 15 noiembrie 2022, că Vladimir Putin a început deja să dea semnale de autoretragere, de aceea a refuzat să participe la Summitul G20 de la Bali. Potrivit spuselor sale, președintele Rusiei va fi înlăturat de la conducerea statului de anturajul său. Pe scurt, va fi lichidat politic.
„Putin va fi înlăturat de la putere de către oamenii din jurul lui. Mai devreme sau mai târziu se va întâmpla. Putin nu va fi înlăturat din cauza războiului, va fi lichidat politic. Putin deja a început să dea semnale de autoretragere pentru că altfel nu se explică refuzul de a participa la G20 și de a-și trimite ministrul de Externe acolo. Înlăturarea lui Putin va fi dramatică pentru ruși.
Să nu ne imaginăm că cel care va fi ales în locul lui Putin vine și renunță la Crimeea, la Donbas și așa mai departe. Rusia rămâne Rusia cu aceleași obiective și cu aceleași apucături, de la Petru cel Mare până la Putin”, a explicat, marți, Eugen Bădălan, relatează Gândul.
Vladimir Putin, îngrijorat din cauza războiului?
Vă amintim că luni, 14 noiembrie 2022, Vladimir Putin a cerut guvernatorilor ruși să sprijine în mod deosebit efortul soldaților ruși care luptă pe câmpul de luptă Ucraina. Acesta a avut o întâlnire de lucru cu guvernatorul teritoriului Altai, Viktor Tomenko, prin intermediul unei videoconferințe.
Vorbind despre războiul din țara vecină, președintele Rusiei a folosit cuvinte precum „luptă dificilă” și a descris bătăliile cu armata Ucrainei ca fiind „extrem de riscante”. În prezent, analiștii militari și presa internațională sunt nedumeriți deoarece acest tip de exprimare nu îi este caracteristică lui Vladimir Putin.
„Când comunic cu colegii mei, aproape toată lumea vorbește despre programele de sprijin care sunt dislocate în regiuni, despre sprijinul pentru militarii noștri și familiile lor, militarii care sunt implicați în activități de luptă dificile, sincere și extrem de riscante în cadrul unei operațiuni militare speciale (așa cum numește Federația Rusă invazia în Ucraina – n.red.)”, i-a spus Vladimir Putin lui Viktor Tomenko.
Președintele Rusiei i-a cerut să se concentreze în mod deosebit pe sprijinului armatei și familiilor soldaților, să acorde „o atenție deosebită”, argumentând că acesta ar trebui să fie cel mai important lucru.
„Atenția asupra acestor probleme ar trebui să fie primordială”, a zis Vladimir Putin, relatează agenția de presă TASS.