Este sfârșitul lui Vladimir Putin! Nu i-a mai rămas mult timp la putere

Sursă: Dreamstime

E sfârșitul pentru regimul politic al lui Vladimir Putin? De joi, rușii au protestat împotriva agresiunilor militare din Ucraina, iar acum, liderii opoziției ruse profită de situația tensionată și îi îndeamnă pe oameni la proteste: „Toți cei care nu ați respectat ordinele criminale, veți fi EROI!”, a spus liderul opoziției ruse.

Mihail Hodorkovski: Lui Putin nu i-a rămas mult timp la putere

Mihail Hodorkovski, liderul opoziției ruse, îi îndeamnă pe co-naționalii săi să continue protestele împotriva războiului din Ucraina.

„15 zile ale voastre merită să nu-l lăsați să ucidă un om al păcii? Dacă costă, mergeți în stradă și stați și mai târziu”, a exclamat Mihail Hodorkovski.

Acesta susține ferm că liderul de la Kremlin intenționează să cucerească Ucraina și să instaleze un „guvern marionetă” la Kiev.

„După cum am mai spus, Putin nu se descurcă. El este blocat în Ucraina. Și pentru a se descurca el aruncă tot ce are: poliție, consilii și altele. Fiecare om care iese acum pe stradă în orașele Rusiei, fiecare om care iese la protest, ia o parte din puterea lui Putin din a ucide civili ucraineni. 15 zile ale voastre merită să nu-l lăsați să ucidă un om al păcii? Dacă costă, mergeți în stradă și stați și mai târziu. Eu am stat 10 ani… mai mult de 10 ani.

Pornind de la ce am considerat că e corect. Dacă voi considerați că e corect să nu ucidă cetățeanul statului vecin doar pentru că acest bandit a vrut astfel, opuneți rezistență. Astăzi, ieșitul în stradă înseamnă a opune rezistență și a fi împotriva uciderii oamenilor în Ucraina. Ce altceva mai e posibil de făcut? Sabotaj. Nici nu vorbesc acum de nerespectarea ordinelor penale…

Da, veți avea probleme, dar vreau să spun din nou, aceste probleme nu vor fi pe termen lung pentru că lui Putin nu i-a rămas mult timp la putere, iar după, toți cei care nu ați respectat ordinele criminale, veți fi EROI!”, a spus Mihail Hodorokovski, potrivit alephnews.ro.

De altfel, vineri, 25 februarie, Mihail Hodorkovski, exilat rus, a spus că doar o revoluție l-ar putea înlătura pe Vladimir Putin de la putere, adăugând că acesta va continua agresiunile militare din Europa.

„Schimbarea poate veni exclusiv prin revoluție, ori una de sus, ori una de jos”, a spus Mihail Hodorkovski, potrivit Reuters. Acesta a adăugat că președintele rus urmărește să distrugă apărarea Ucrainei și să instaleze un „guvern marionetă” la Kiev.

Conform spuselor sale, Occidentul ar trebui să ajute Ucraina, altfel țara est-europeană se va confrunta cu o lungă și sângeroasă ocupație. Apoi, după ce va anihila Ucraina, „sunt convins că Putin va dori să pedepsească pe altcineva”, a declarat Mihail Hodorkovski.

Mihail Hodorkovski, despre tensiunile interne din Rusia: O revoluție este posibilă când Putin moare

Referitor la situația internă din Rusia, „menghina va fi strânsă” pentru sufocarea opoziției, a explicat afaceristul rus.

„Schimbarea poate veni exclusiv prin revoluție, ori una de sus, ori una de jos. O revoluție este posibilă ori ca rezultat al unei înfrângeri militare, ori când Putin moare”, susține Mihail Hodorkovski.

Acesta a explicat că, acum, Vladimir Putin este nevoit să își dovedească puterea în anturajul său, subliind că acesta pare să aibă îndoieli cu privire la loialitatea unor oficiali ruși apropiați lui.

Cine este Mihail Hodorkovski

Mihail Hodorkovski s-a îmbogățit din afaceri în domeniul energiei electrice, pe vremea președintelui rus Boris Elțîn, apoi a căzut în dizgrația Kremlinului sub conducerea lui Vladimir Putin și a fost încarcerat în 2005, după ce a fost condamnat pentru fraudă și evaziune fiscală.

Yukos, compania sa petrolieră, a fost înglobată în companiile de stat. În 2013, acesta a fost grațiat de Vladimir Putin, apoi și-a părăsit țara natală.