Suspendarea primită de Simona Halep va expira în ziua de 6 octombrie 2026. În momentul respectiv, sportiva din România va fi în vârstă de 35 de ani. Din fericire, aceasta are 21 de zile ca termen să facă apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Cristian Tudor Popescu a spus că verdictul este terminal pentru Simona Halep
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a reacționat după acest verdict și a spus că verdictul este unul „terminal” pentru cariera sportivei.
„Dacă se menține decizia de patru ani și după verdictul de la Lausanne, e terminală pentru cariera Simonei. Nu văd cum ar mai putea relua (n.red. cariera în tenis) după trei ani de suspendare. Și dacă această decizie va fi înjumătățită, tot e rău”, a declarat CTP la Digi Sport.
Simona Halep ar putea fi capabilă să revină dacă suspendarea va fi redusă
De asemenea, acesta a amintit de faptul că Simona Halep este puternică. Astfel, sportiva ar putea fi capabilă să revină dacă suspendarea va fi redusă.
„Simona e puternică, o văd capabilă să încerce să revină, dar e extrem de greu. Ar pleca de la zero, ar trebui să joace în turnee ITF, Challenger… Chiar dacă ar putea primi wild-card-uri în turneele WTA, deși acest lucru nu e de la sine înțeles. Moral, Simona este găsită vinovată fără rezerve pentru dopaj.
Prin această motivare, se înțelege de acolo, din datele din pașaportul biologic, că Simona a făcut asta în mod repetat și premeditat, că a fost conștientă. Dar asta e ceva ce eu nu am să cred până mor. Decizia e dură, dar nu mă surprinde. Mă temeam de această decizie”, a mai spus CTP.
Mai apoi, acesta a susținut că apărarea la care au apelat avocații Simonei Halep a fost una de neînțeles.
„Trebuie să mai spun că apărarea făcută de Simona și avocații ei a fost o prostie. Nu avea cum să conteze o asemenea apărare, a fost ceva catastrofal, de bezna minții… Un supliment alimentar contaminat cu roxadustat? Cum? Roxadustatul e o substanță rară, găsită prin spitale. Ce, e zahăr sau drojdie?
Asta a fost apărarea avocaților. Ei au pus la punct asemenea abordare în care eu n-am crezut în niciun moment! Deși eu nu cred că a luat ceva intenționat. V-am spus, ce dracului?
Eu nu sunt Ilie Năstase, nu mă ridic la nivelul de a spune că, dacă era din Statele Unite, pedeapsa ar fi fost mult mai blândă. Nu voi fi niciodată în tabăra acelora care susțin că Simona a fost pedepsită, că România e o țară mică și așa mai departe…
Sigur că e ceva grav, e ceva ce pune sub îndoială întreaga carieră a Simonei Halep. Eu nu am date să contest ceea ce spun experții. Dar am argumentele mele personale. Am văzut-o pe Simona atâția și atâția ani, cred că am văzut 95% din meciurile jucate de ea în toți acești ani și nu am văzut-o niciodată apelând la un truc, cum sunt atâtea care recurg la tertipuri”, a mai spus CTP.
Gazetarul alege să-și mențină încrederea în sportivă
Gazetarul a subliniat apoi că alege să-și mențină încrederea în sportivă. Acesta a amintit de faptul că ea a fost „mereu foarte dreaptă” și cinstită.
„A fost mereu foarte dreaptă, cinstită. Dar asta nu înseamnă că pot să contest ce scrie acolo. Dar nu vreau să cred, e mai bine să spun așa! Nu înseamnă că mă apuc acum să-i acuz pe cei din tribunalul respectiv de cine știe ce…”, a conchis CTP.