Este șoc total în America! Biden tocmai a declarat stare de catastrofă majoră. Se întâmplă chiar acum

Statele Unite ale Americii SUA

Sursă: Dreamstime

Este dezastru în SUA! Președintele Joe Biden a declarat stare de catastrofă majoră în California. După trei săptămâni de precipitații care au făcut deja cel puţin 19 victime, statul va avea de-a face cu noi intemperii.

Dezastru în SUA! Președintele a declarat stare de catastrofă majoră. S-a dat ordin de evacuare

Mai precis, Joe Biden a ordonat sâmbătă seară furnizarea unui ajutor federal pentru ca locuitorii şi colectivităţile din acest stat american să poată să repare distrugerile cauzate începând din 27 decembrie de o serie de furtuni de iarnă violente, care au provocat inundaţii, alunecări de teren şi scurgeri de noroi, potrivit informațiilor transmise de Casa Albă într-un comunicat.

Amintim că un val de ploi şi de ninsori în regiunile montane a afectat sâmbătă numeroase zone din California, c el mai populat stat american, ale cărui soluri sunt deja saturate cu apă, conform afp.com

Serviciul naţional de meteorologie a lansat un nou avertisment

De asemenea, Serviciul naţional de meteorologie din această ţară (NWS) a avertizat că un nou „râu atmosferic”, o fâşie îngustă din atmosferă care transportă cantităţi enorme de umiditate din regiunile tropicale, este aşteptat pentru luni, zi liberă în SUA, când va aduce „noi valuri de precipitaţii extreme”.

Mai multe linii electrice au fost afectate, în timp ce numeroase câmpuri agricole şi drumuri au fost inundate.

NWS se aşteaptă la „inundaţii dezastruoase” în valea de joasă altitudine a râului Salinas, o importantă regiune agricolă situată la sud de Golful San Francisco.

„Încă nu s-a terminat”, a avertizat într-o conferinţă de presă guvernatorul din California, Gavin Newsom, care a precizat că deşi ploile vor scădea în intensitate, solurile sunt îmbibate cu apă şi riscurile de inundaţii rămân importante.

„Vă implor, trebuie să ne păstrăm cu toţii vigilenţa şi bunul simţ timp pentru următoarele 24-48 de ore”, a completat Gavin Newsom, conştient de oboseala acumulată de rezidenţii californieni după mai multe săptămâni de trombe de apă.

S-a dat ordin de evacuare

Totodată, NWS a subliniat că aproximativ de locuitori din California se aflau încă sub incidenţa unei alerte de inundaţii sâmbătă seară, iar zeci de mii dintre ei au primit ordine de evacuare.

În regiunea Salinas, un oraş cu 160.000 de locuitori situat la sud de San Francisco, unde râul cu acelaşi nume şi-a ieşit din matcă, inundaţiile au afectat terenurile agricole din vale, dar au scutit zonele urbane, a constatat sâmbătă un jurnalist de la AFP.

În Spreckles, un cartier aflat la câţiva zeci de metri de cursul apei, majoritatea localnicilor nu au respectat ordinul de evacuare în pofida alertelor emise de autorităţile americane în această săptămână.

„Se pare că am evitat cel mai rău scenariu”, a declarat Robert Zagajeski, ieşit din casă pentru a-şi plimba câinele sub o ploaie slabă. Conform previziunilor, râul urma să revină în matca lui începând de sâmbătă.

La fel ca restul Californiei, Salinas, oraşul natal al scriitorului John Steinbeck din care acest autor recompensat cu premiul Nobel pentru literatură s-a inspirat în mare parte atunci când a scris volumul „Fructele mâniei”, se confruntă cu inundaţii în serie.

„Avem nevoie de cât mai multă ploaie, dar agricultorii nu pot să facă absolut nimic cu terenuri atât de saturate cu apă”, a adăugat Robert Zagajeski.