SUA ia în considerare o propunere a companiei Boeing cu privire la furnizarea de bombe de precizie ieftine de mici dimensiuni, montate pe rachete deja disponibile către Ucraina. Acestea au o capacitate de a acționa pe o raza de peste 150 km, a relatat Sky News.
Sistemul GLSDB ar putea fi livrat încă din primăvara anului 2023
Acest lucru va permite forțelor armate ucrainene să lovească în spatele liniilor ruse, în timp ce Uniunea Europeană se pregătește să satisfacă cererea pentru mai multe arme. Ucraina are o mare nevoie de arme în prezent, în condițiile în care situația de pe front devine tot mai tensionată, iar stocurile militare trimise de aliații săi se reduc.
Potrivit unor surse din industrie, sistemul propus de Boeing, Ground-Launched Small Diameter Bomb (GLSDB), este unul dintre cele aproximativ o jumătate de duzină de planuri de priducere de noi tipuri de muniție pentru Ucraina și aliații americani din Europa de Est.
Sistemul GLSDB ar putea fi livrat încă din primăvara anului 2023, se precizează într-un document analizat de agenția de presă Reuters și de ale persoane familiarizate cu planul. GLSDB combină bomba cu diametru mic GBU-39 (SDB) cu motorul de rachetă M26, acestea se găsesc deja în stocurile americane.
Mai mulți consilieri militari iranieni au fost omorâți în Crimeea de către forțele ucrainene
Un înalt oficial ucrainean de securitate a confirmat moartea mai multor consilieri militari iranieni în Crimeea, a relatat sursa citată.
Conform datelor din rapoartele din presa israeliană, un număr de 10 consilieri au fost uciși de atacuri militare ucrainene pe teritoriul ocupat de Rusia. Oleksiy Danilov, secretarul Consiliului ucrainean pentru securitate națională și apărare, a declarat pentru The Guardian că, într-adevăr, au fost uciși mai mulți consilieri militari iranieni, dar nu a precizat numărul acestora.
Secretarul ucrainean a relatat că iranienii au fost în Crimeea cu scopul de a instrui forțele de ocupație rusă în vederea utilizării dronelor armate Shahed-136 livrate Moscovei de către autoritățile din Teheran. Danilov a avertizat că orice alți iranieni aflați pe teritoriul ucrainean ocupat, care sprijină invazia rusă asupra Ucrainei vor fi, de asemenea, uciși.
„Nu ar trebui să fie acolo unde nu ar trebui să fei”, a declarat oficialul de la Kiev pentru sursa citată. „Ei se aflau pe teritoriul nostru. Nu noi i-am invitat aici, iar dacă colaborează cu teroriștii și participă la distrugerea națiunii noastre, trebuie să-i ucidem.”, a mai adăugat Oleksiy Danilov.