Gabriela Firea a luat atitudine față de un fenomen care se întâlnește la locul de muncă. Este vorba despre hărțuirea sexuală, care a susținut liderul PSD, este o realitate. Ministrul Familiei a apreciat că „femeile care reclamă astfel de fapte trebuie ascultate, înțelese și luate în seamă”.
„Hărțuirea sexuală este o faptă penală și trebuie anchetată ca atare”, a comentat ministrul.
„Simt revoltă de fiecare dată când se râde de femeile care spun că șefii lor au un comportament nepotrivit. Hărțuirea sexuală este o faptă penală și trebuie anchetată ca atare. Din păcate, în urmă cu două zile, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România pentru că nu a tratat cu atenție plângerile unei angajate care a fost hărțuită repetat de șeful ei”, a arătat Firea, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
O femeie de serviciu și-a căutat dreptatea la CEDO
Potrivit ministrului Familiei, cazul judecat la CEDO este unul recent și o are în centru său pe o doamnă care lucra ca femeie de serviciu într-o gară din județul Timiș și care a reclamat hărțuiri repetate din partea șefului gării respective. Cazul a fost anchetat de către procurori, dar a fost clasat definitiv după trei ani pentru că anchetatorii au concluzionat că a agresorul a hărțuit femeia, dar nu a pus-o într-o situație umilitoare sau a intimidat-o, așa cum prevede Codul Penal.
Gabriela Firea a explicat că judecătorii CEDO îi arată, însă, cu degetul pe anchetatori, iar statul român trebuie să-i plătească femeii daune de 7.500 de euro. Judecătorii spun, în decizia fără precedent, că procurorii nu au luat în calcul probele și au existat vicii de procedură. Este pentru prima dată când CEDO consideră că hărțuirea sexuală ține de viața privată și aduce atingere integrității morale și fizice a unei persoane.
Verdict important pentru toate cazurile de hărțuire sexuală din România
Potrivit Gabrielei Firea, verdictul dat la Strasbourg este un precedent important pentru toate cazurile de hărțuire sexuală din România, dar și din Europa.
„O să spun mereu, femeia este egală bărbatului, are aceleași drepturi și aceleași obligații. O femeie care reclamă un caz de hărțuire sexuală trebuie tratată cu demnitate.
Potrivit Gabrielei Firea, ministerul Familiei, prin Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, în parteneriat cu Asociația TRANSCENA, Asociația ANAIS, Centrul FILIA și Asociația GRADO implementează, începând cu luna decembrie 2021, proiectul VioGen – RoJust.
„Sunt organizate cursuri de formare pentru aproximativ 900 de poliţişti, judecători, procurori şi avocați, pentru a veni în sprijinul şi pentru a înțelege mai bine suferințele victimelor violenței domestice și de gen. Ne dorim schimbarea mentalităților!”, a anunțat ministrul într-o postare pe Facebook.