Este total interzis, iar regula se aplică în toată România. Cei care călătoresc cu mașina trebuie să știe că dacă nu respectă legea riscă să primească amenzi cât se poate de usturătoare, iar sumele depășesc 10.000 de lei.
Toți cei care călătoresc pe drumurile publice din România situate în afara localităților trebuie să știe că rovinieta este obligatorie, iar circulația fără ea este complet interzisă. Cei care sunt surprinși în trafic că nu au o rovinietă valabilă pot primi amenzi usturătoare.
Rovinieta este taxa de drum pe care orice șofer care circulă pe rețeaua de drumuri publice din România trebuie să o plătească. Aici se încadrează drumurile expres, drumurile naționale, internaționale principale și secundare, dar și autostrăzile.
Cât costă rovinieta?
Există mai multe metode prin care vă puteți achiziționa rovinieta. Aceasta poate fi cumpărat cel mai simplu de la o benzinărie, sau online pe erovinieta.ro, ori prin SMS la numărul 7500.
În ceea ce privește prețul unei roviniete, acesta diferă în funcție de tipul autovehiculului, dar și de perioada de valabilitate. Pentru autoturisme tarifele pornesc de la 3 euro pentru șapte zile, pentru 30 de zile șapte euro, iar pentru 90 de zile 13 euro, în timp ce pentru un an de zile, rovinieta costă 28 de euro.
De cealaltă parte, vehiculele de transport marfă au de plătit sume mai mari. Pentru șapte zile, rovinieta costă șase euro, în timp ce pentru 30 de zile, prețul este de 16 euro. Pentru 90 de zile, rovinieta costă 36 de euro, iar pentru un an de zile tariful este de 96 de euro.
Amenzi de până la 11.900 de lei pentru neplata rovinietei
Trebuie menționat faptul că rovinieta trebuie plătită înainte și nicidecum după efectuarea deplasării pentru a putea evita amenda. Totodată, există situații în care există date greșite ale mașinii, însă lucrurile se pot rezolva.
Șoferii aflați într-o astfel de situație nu trebuie decât să se adreseze Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care va rezolva problema. Pe de altă parte, Administrația nu poate anula o amendă pentru neplata rovinietei.
Există șoferi care se întreabă cum sunt depistați dacă circulă sau nu fără rovinietă. În momentul de față există camere fixe, dar și mobile care sunt amplasate pe diferite porțiuni ale drumurilor. La nivel național sunt peste 100 de camere fixe, iar în momentul în care șoferii sunt surprinși, amenda va veni acasă în câteva săptămâni.
În ceea ce privește valoarea amenzii, sumele sunt cuprinse între 275 și 11.900 de lei. Cele mai mici amenzi le primesc șoferii care conduc un autoturism. Aici, amenda variază între 275 și 550 de lei. De cealaltă parte, cele mai mari amenzi sunt pentru vehiculele de transport marfă care sunt cuprinse între 5.950 – 11.900 de lei.
De câte ori poate fi amendat un șofer pentru neplata rovinietei?
Menționăm faptul că șoferii care au o rovinietă valabilă pentru o perioadă mai mare de 30 de zile sunt informați pe e-mail în ceea ce privește expirarea acesteia. Acest lucru este posibil însă doar dacă aceștia și-au exprimat acordul în acest sens.
Trebuie amintit și faptul că în momentul în care un șofer a fost sancționat deja pentru neplata rovinietei, autoritățile au la dispoziție două luni pentru a aplica amenda, iar în tot acest timp, conducătorul auto nu mai poate fi sancționat.
Există însă și mașini care nu trebuie să plătească rovinieta. În această categorie se încadrează transportul public local de persoane prin servicii regulate, pe raza teritorial-administrativă a unei localități. Totodată, nu plătesc rovinietă nici mașinile care au număr provizoriu de înmatriculare și nici cei care transportă persoane de la o localitate la alta.