Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot se sancţionează cu amendă cuprinsă între 600 şi 1.000 de lei, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
„Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2.200 şi 3.000 de lei. Aceeaşi amendă este prevăzută şi pentru comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanţă de 500 de metri în jurul localului secţiei de votare”, a transmis Dajbog, într-o declaraţie de presă la sediul MAI.
Este total interzis să faci asta astăzi! Amenda este cumplit de mare. Alegeri locale 2020
Este, de asemenea, important de precizat că împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Aceeaşi pedeapsă este valabilă şi pentru oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat.
Mai mult, MAI precizează că persoanele care continuă propaganda electorală sau sfătuiesc alegătorii la sediul secţiilor de votare sau în împrejurimi să voteze sau să nu voteze anumiţi competitori electorali vor primi amendă cuprinsă între 1.400 şi 2.000 de lei.
„Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a solicitat efectivelor MAI aflate în misiune astăzi să soluţioneze cu profesionalism şi operativitate toate sesizările privind comiterea unor contravenţii sau infracţiuni care au legătură cu procesul de vot, indiferent de calitatea persoanelor implicate”, a mai declarat Dajbog.
Oficialul guvernamental a adăugat că persoana care votează fără a avea acest drept sau cu un act de identitate nul ori fals sau cu un buletin de vot fals se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi şi aceeaşi pedeapsă va primi persoana care votează de două sau mai multe ori sau introduce în urnă mai multe buletine de vot decât are dreptul.
Inquam Photos / Octav Ganea