Au fost raportate probleme cu privire la o spumă de pulverizare cu celule închise
Proprietarii care doresc să pună ipotecă pe casă sunt avertizați cu privire la faptul că această îmbunătățire a locuinței poate afecta decizia băncii. Aceștia sunt avertizați împotriva utilizării izolației cu spumă prin pulverizare, un lichid care se dilată și, de obicei, este folosit la acoperișuri și pereți cu goluri.
Au fost raportate probleme cu privire la o spumă de pulverizare cu celule închise, care expune cheresteaua la pericol de descompunere.
Richard Bishop, director general la Premier Financial & Estate Planning, din Marea Britanie, spune că unii proprietari aplică spuma fără să cunoască aspectele negative.
„Cu problemele legate de inflație și creșterea costului vieții, vedem un număr mic de clienți care nu și-au dat seama că obținerea de capital prin ipotecă este afectată și de aplicarea spumei.
Gândiți-vă întotdeauna că o decizie pe care o luați astăzi ar putea avea efecte catastrofale asupra planificării dumneavoastră financiare viitoare. Nu ar trebui să instalați nimic în casa dvs. care ar putea afecta valoarea sa globală în ceea ce privește eventualele împrumuturi viitoare”, a declarat Bishop, pentru FT Adviser.
Această spumă nu este deloc ecologică și poluează aerul
Cea mai mare problemă creată de spumă este faptul că e făcută din substanțe chimice toxice, care vor polua aerul din interior mult timp după ce proprietarii se mută în casă.
Spuma este foarte greu de îndepărtat și, chiar dacă este foarte bună pentru împiedicarea casei de a mai risipi energie, por și simplu nu este deloc ecologică.
Companiile de credite ipotecare ocolesc locuințele izolate astfel deoarece spuma etanșează spațiul acoperișului, iar circulația aerului poate fi blocată la acoperiș și cherestea, lucru care poate duce la condens și la putrezirea suporturilor din lemn ale acoperișului.
Românii pot face ce iși doresc cu apele care traversează terenul lor?
Unii români consideră că pot face tot ce își doresc cu apele care traversează terenul lor, dat fiind faptul că sunt proprietari. Acest lucru este total greșit, iar Codul Civil prevede sancțiuni celor care nu respectă aceste prevederi.
Astfel, art. 609 din Codul Civil prevede care sunt despăgubirile datorate proprietarului fondului pe care se află izvorul.
„Proprietarul fondului pe care se află izvorul poate cere repararea prejudiciilor cauzate de persoana care, prin lucrările efectuate, a secat, a micşorat ori a alterat apele sale. Dacă starea de fapt o permite, proprietarul fondului poate pretinde restabilirea situaţiei anterioare atunci când apa era indispensabilă pentru exploatarea fondului său.
În cazul în care izvorul se întinde pe două fonduri învecinate, dispoziţiile se aplică în mod corespunzător, ţinând seama de întinderea izvorului pe fiecare fond”, prevede Codul Civil.
Așadar, legea consacră dreptul la despăgubiri al proprietarului fondului pe care se află izvorul, dacă acesta a fost afectat datorită unor lucrări efectuate de o altă persoană.
Asemenea despăgubiri sunt datorate dacă rezultatul lucrărilor s-a materializat în secarea sau reducerea debitului izvorului, spre exemplu, ca urmare a unor lucrări de captare a apei efectuate pe terenul vecin, ori în alterarea apelor sale. De exemplu, dacă din cauza depozitării necorespunzătoare a unor deşeuri toxice acestea s-au infiltrat în pânza freatică şi au afectat astfel calitatea apei izvorului.
În cazul în care izvorul asigură pentru locuitorii unei localităţi apa necesară pentru satisfacerea nevoilor curente, proprietarul este obligat să pretindă restabilirea situaţiei anterioare persoanei culpabile de secarea sau alterarea apelor.