Amenzi usturătoare pentru toţi românii care ignoră aceste reguli, în perioada Sărbătorilor şi de Revelion!
Amenzi de zeci de mii de lei, pentru cine nu respectă legislaţia privind articolele pirotehnice
Este vorba despre folosirea articolelor pirotehnice interzise. Potrivit legislaţiei actuale, persoanele fizice nu au dreptul să deţină şi să utilizeze articole pirotehnice dacă nu fac dovada calităţii de artificier, respectiv de pirotehnician autorizat şi nu reprezintă o persoană juridică autorizată şi înregistrată conform prevederilor legale.
Ca excepţie de la regulă, persoanele care au împlinit 16 ani pot deţine şi utiliza articole pirotehnice din categoriile 1 şi P1.
Persoanele fizice care ignoră legea şi folosesc articole pirotehnice interzise în perioada Anului Nou vor trebui să bage mâna adânc în buzunar, pentru că amenzile pot ajunge până la 7.500 de lei.
Este important de menţionat că, în cazul persoanelor juridice limitele minime şi maxime ale sancţiunilor contravenţionale cu amendă se dublează.
Totul este prevăzut în Legea nr. 126 din 27 decembrie 1995 privind regimul materiilor explozive. Acest act normativ reglementează utilizarea materialelor pirotehnice.
Se poate ajunge chiar şi la un an de închisoare!
Potrivit legii, există şi alte situaţii care pot fi pedepsite cu închisoare, ce pleacă de la 3 luni şi poate ajunge până la 1 an, sau cum amendă:
- efectuarea fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice;
- comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
- comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.
Articole pirotehnice din categoria P1 sunt articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut, conform Hotărârii 1102/2014 pentru clasificarea articolelor pirotehnice.
Când este interzisă folosirea articolelor pirotehnice, potrivit legislaţiei din România?
Pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane.
La o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri.
La o distanţă mai mica de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.
La o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie.
În locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de piatră.
La o distanţă mai mică de 500 m de păduri.
Între orele 24.00 şi 6.00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale.