Românii care fac asta riscă dosar penal! Raed Arafat: Înseamnă că ai prezentat un act fals

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a spus și că reprezentații HoReCa trebuie să respecte restricțiile, dacă vor ca restaurantele să rămână deschise.

„HoReCa e responsabilă, dacă nu respectă regulile vom lua alte măsuri, e datoria lor să respecte regulile.  Peste categoria 6 la mie nu intră cel testat, intră doar cei vaccinați trecuți prin boală. Exista o gama de sancțiuni care se pot da, dar pentru unii aceste sancțiuni nu sunt suficiente. Eu am apelat la responsabilitate, problema este când ajungem să controlăm.

Când intrăm și vedem că situația nu se respectă. HoReCa mi a cerut să pastram restaurantele deschise, le-am dat o ocazia, dacă doresc să rămână deschise să respecte regulile. Dacă nu respectă regulile vom forța alte măsuri, ei trebuie sa fie responsabili. Nu respecta regulile vom lua alte măsuri și nu am dori sa ajungem acolo. E în mâna lor sa respecte regulile și să ceară certificatul verde la intrare”, a declarat Raed Arafat.

Explicația oferită de șeful DSU

De asemenea, Arafat a avertizat că cei care vor încerca să intre într-un restaurant prezentând certificatul verde al altei persoane comit o infracțiune și riscă să li se întocmească dosar penal.

Şeful Departamentul ui pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunțat anterior că se poate ajunge în situaţia de a se amâna, pentru două-trei săptămâni, toate cazurile care nu sunt urgente, în cazul creşterii constante a infectărilor COVID-19, pentru a face loc în spitale.

El a fost întrebat, sâmbătă, după şedinţa de Guvern, dacă vom face faţă dacă numărul pacienţilor mai creşte.

„Noi continuăm să creştem numărul. Dacă numărul creşte există soluţii complementare – se poate limita activitatea electivă pentru 2-3 săptămâni. Ştiu că nu este agreat de foarte multă lume, dar, dacă este nevoie (…) atunci sectorul non-COVID se poate amâna. Medici decid ce nu se poate amâna. Nu vor intra cazurile programabile, care pot fi amânate 2-3 săptămâni”, a explicat el.

Sursă foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu