Cu toate că restricţiile în România sunt mult mai relaxate decât în alte ţări, oamenii tot nu le respectă, se plânge Raed Arafat.
Şeful DSU semnalează că oamenii au ajuns să nu mai creadă în virus sau să considere că situaţia este în regulă în momentul de faţă. Însă varianta Delta ajunge şi în România, iar creşterile întâlnite în Europa se vor vedea, foarte curând şi la noi.
„Noi am tot spus, am tot recomandat (…) clar că lumea este într-o fază în care nu mai crede”
„Severitatea şi ajungerea la spital şi la Terapie Intensivă este mai mare decât ce a fost în variantele anterioare”, indică unele studii, spune Raed Arafat.
„Noi am tot spus, am tot recomandat, atenţie mare la transmiterea virusului SARS-CoV-2, clar că lumea este într-o fază în care nu mai crede sau cel puţin crede că e OK situaţia. Noi vedem o creştere mare în Europa, vedem o creştere la noi, încă mai mică.
Toate semnalele ştiinţifice arată că varianta Delta este mai uşor de transmis, dar persoanele vaccinate sunt mai protejate. Dacă se îmbolnăvesc, nu fac formă gravă a bolii, dar în acelaşi timp sunt studii care încă nu au concluzii finale, dar spun că este posibil ca severitatea şi ajungerea la spital şi la Terapie Intensivă este mai mare decât ce a fost în variantele anterioare.
Asta ne face să concluzionăm că vaccinarea este o soluţie foarte bună şi respectarea măsurilor de sănătate publică este necesară mai departe”, a declarat Raed Arafat, invitat luni seara la Digi24.
Problemă gravă sesizată în mijloacele de transport în comun
România înregistrează o „creştere clară” a numărului de cazuri în ultimele zile, chiar dacă deocamdate nu vorbim de cifre mari, a mai precizat Arafat.
Secretarul de stat mai atrage atenţia că oamenii au ajuns să ignore multe reguli simple, precum purtarea măştii în mijloacele de transport în comun. Acest lucru este mai grav, spune el, decât aglomeraţiile întâlnite pe litoral.
„Poate nu aici (pe litoral – n.red.) mă îngrijorează cel mai mult, decât am văzut că în unele mijloace de transport în comun nu se mai poartă mască, vedem unii care nu mai poartă mască. Nimeni nu îndrăzneşte să le spună că regulile şi legea spune să porţi mască în spaţiile închise, inclusiv în transportul în comun. Acolo riscul este foarte mare.
Şi inclusiv în locurile de muncă, în birouri, trebuie respectată regula. Noi suntem pe regula că dacă sunt 10 în birou şi sunt toţi vaccinaţi, nu mai trebuie să poarte mască. Statele Unite revine şi spune că în spaţiile închise, chiar dacă eşti vaccinat trebuie să porţi mască”, a mai declarat, luni, Raed Arafat.
Acest lucru este foarte grav
Raed Arafat s-a referit și la cei care prezintă la granița certificate verzi false.
Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat luni seară, că în România sunt persoane care vin zonele roșii și prezintă la granița certificate verzi false, riscând cu bună știință să răspândească varianta Delta atât în comunitate cât și printre membrii familiilor acestora. Arafat a spus că au fost deschise mai multe dosare penale pe numele celor care au fost depistați cu certificate de vaccinare false, pentru fals și uz de fals.
”Noi avem acum un fenomen cu care ne confruntăm. La intrare în ţară sunt persoane care îndrăznesc să ne prezinte, la DSP şi la Frontieră, să prezinte documente false. Deja sunt mai multe dosare penale întocmite de Poliţie. Deci oameni care au prezentat documente false de vaccinare sau de trecere prin boală sau de testare. Acest lucru este extrem de grav pentru că oamenii ăştia vin din zone roşii chiar. Când vii în ţară şi eşti în stare chiar să prezinţi un document fals, înseamnă că nu te interesează nimic, înseamnă că tu vii şi eşti dispus să răspândeşti boală, să răspândeşti totul. Vii dintr-o zonă unde varianta Delta e la maxim, vii în România unde stăm bine, prezinţi un certificat fals, nu eşti vaccinat, nu eşti trecut prin boală, probabil să fii şi pozitiv şi să vii să stai în familie şi să spui că eu i-am şmecherit la graniţă, am trecut şi nu mai trebuie să stau în carantină. Acest lucru este foarte grav”, a declarat Raed Arafat, la Digi24, luni seară.
Șeful DSU a exemplificat un caz uluitor petrecut la aeroportul din Iași, unde 30 de persoane care veneau dintr-o zona roși din Anglia, au fost găsite cu certificate false. Arafat s-a declarat surprins de inconștiență acestor persoane care și-au asumat acest risc în România întrebându-se dacă aceștia ar fi procedat la fel și în alte țări precum Europene.
”Avem cazuri în care s-au întocmit dosare penale pentru persoane care au prezentat certificate false. E un caz pe care mi l-a prezentat un director de DSP în care într-un zbor de pe Aeroportul Luton din Marea Britanie, 30 de persoane au prezentat documente de trecere prin boală, toţi 30 în acelaşi avion şi toţi 30 s-au îmbolnăvit în aceeaşi săptămână. Asta i-a atras atenţia. Nu ştiu dacă toţi 30, dar un număr dintre ei au dosar penal pentru fals şi uz de fals care în ambele situaţii înseamnă, fie închisoare de la 3 luni la 2-3 ani sau amendă penală, ceea ce înseamnă că te trezeşti cu cazier. Nu înţeleg de ce riscă oamenii şi mă întreb dacă riscau la fel dacă mergeau în Germania sau în Belgia sau în Gracia, oare ar fi riscat să prezinte certificate false la intrare acolo?”, a declarat Raed Arafat.
Sursa foto: INQUAM Photos, Virgil Simonescu