Mircea Diaconu a spus că nu îi pare rău că a intrat în politică. Marele lui regret este însă acela că a scris prea puțin.

„Nu, și toată viața mea după aceea, cu chiu cu vai, am făcut primul volum de proză, scriind prin trenuri, prin cabine, pe câte o bucățică de hârtie, legam, nu mai știam de la care la care, până am legat și eu o carte de nuvele. Șugubina. Mi s-a dat Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Debut, și să mă iertați, dar când m-am dus să iau și eu micul plic cu bani de acolo, am stat la mica coadă, și înaintea mea era chiar Marin Preda!

Ca să înțelegeți contextul, era amețitor pentru mine. Și de vreo trei sau patru ori, în anii care au urmat, mi-a venit să mă las total de actorie ca să scriu. Ar fi fost foarte bine, din unghiul meu de vedere, dar nu am avut tăria să mă opresc din actorie și să dau Cezarului ce e al Cezarului.

Niște lucruri trebuie făcute la timp în anii lor și nu mai devreme. În fine, nu am scris decât trei cărți, dar trei cărți și un scenariu de film, trei cărți jumătate și un scenariu de film, atât am scris. Dar cu dorința sau lipsa acestui lucru, cu asta am să mor. Acum însă nu știu cât citește lumea”, a spus celebrul actor român.

Motivul pentru care i-au tăiat aripile atunci când a venit vorba despre scrisul cărţilor

Mircea Diaconu a spus că în acele timpuri, în comunism, ca să facă tirajul unei cărți la o editură de o importanță, vara, la Mangalia, sau pe undeva, la Mamaia, erau târguri de carte.

„Adică, editorii veneau din toată țara și vânzătorii de carte, librarii, veneau din toată țara. Stăteau vreo săptămână, nu știu cât, și era un fond de licitații, dacă vreți. Editorii își prezentau titlurile din portofoliu și librarii ziceau: atât, atât, atât. Și ieșea tirajul.

Era o formă de piață. Nu stabilea cineva, dacă îmi ești prieten, ai tirajul mare, dacă nu îmi ești prieten, nu. Dacă îmi ești prieten, prin ICR, îți traducem cartea nu știu unde, și am stabilit că ești mare scriitor. Că azi, îmi pare rău, că așa este, știu că așa este. Atunci era o piață liberă. Ei, și se stabileau tirajele.

Un amic al meu, care s-a prăpădit din păcate, acum câțiva ani de zile, îmi zice: „Mai scrie și tu o carte, ți-o public. E o bucurie pentru mine”. „Dacă eu scriu o carte acum, să zicem, ce tiraj crezi că aș puteam să am?” „Pentru tine, 2-3000 de exemplare”, zice el. „Îmi pare rău, ultimul meu tiraj a fost 28.000 de exemplare”, căci așa era la vremea aceea”, a arătat el.

Mircea Diaconu a spus că din această cauză i s-au tăiat puțin aripile.

„Pe de altă parte, a apărut televiziunea aceasta, și genul acesta de comunicare, extinsă, și am avut iarăși o revelație. M-a chemat Radu Tudor la Antena 3 într-un 21 decembrie, pe tema Revoluției, și a zis: „Două ore povestiți pe tema Revoluției.” Și am povestit așa, senin, de colo-colo, că în două ore ce să apuci, de niciun fel.

Și apoi mă sună și mă întreabă: „Știți câți oameni au ascultat ce ați povestit?” „Câți?” „Aproape 1 milion de oameni au ascultat ce ați povestit”. Este enorm!”, a mai povestit el.

Mircea Diaconu s-a simțit ca un fel de activist al binelui

Întrebat dacă actorul Mircea Diaconu l-a încurcat sau l-a ajutat pe actorul politic Mircea Diaconu, acesta a spus că nu vede nicio diferență.

„Și uitați de ce nu văd diferența. Actoria, așa cum am înțeles-o eu, și cum am primit-o de la Liviu Ciulei, de la mentorii principali, de la profesoara mea, Sanda Manu, de asemenea, mare profesoară, minunată, o pedagogă extraordinară, fără de care, fără aparenta ei duritate, nu aș fi rezistat la tot ce a urmat în profesie, trebuie să fii călit, pentru că sunt momente dure. Trebuie să fii călit pentru ele.

M-a călit de nu e adevărat, din timpul studenției, și am rezistat beton. Cum am înțeles eu actoria de la ei, e o formă de comunicare care trebuie să conțină neapărat binele celuilalt. Iluminarea celuilalt. A-l ajuta… când mă așez acolo să fac, ce? Prestidigitație? Ce fac? Nu fac asta! Comunic cu celălalt, ce? O poveste! O tensiune! Niște emoții, sortite să se descopere pe el, să se ajute pe el șamd. E o formă de comunicare de tipul acesta. Politica nu ar trebui să fie la fel? Eu așa o văd.

La vremea aceea, nu asta, ci cea veche, am scris un articol în România literară, Instituția Mircea Diaconu. Ciudat că în România literară se putea publica. Și am zis acolo: mă simt ca un fel de activist al binelui. Pledez pentru ceva! Niște valori, din clipa în care joc. Instrumentul meu, al pledoariei mele, este arta actorului, sau povestea, sau scena, dar ținta e asta! Să îl ajut pe celălalt, or politica nu ar trebui să fie același lucru?

Și când eram și eu om politic la liberali, în timpul lui Crin Antonescu, spun asta ca să se înțeleagă, pentru că atunci liberalismul încă exista, în România, acum e altceva. Sunt lucruri amestecate, oameni din toate părțile veniți care își scriu sus că sunt ceva, dar nu sunt, nici ei nu prea știu exact, asta e una dintre bolile de azi, politic vorbind, grave, amestecul sau nelimpezirea doctrinară”, a mai spus acesta.