Este zi de doliu. Un mare profesor s-a stins din viață: România îi va păstra vie amintirea

doliu

SURSA FOTO: Dreamstime

Doliu în lumea academică din România. Un reputat profesor universitar de la Facultatea de Fizică din Iași a murit la doar 48 de ani.

Doliu imens lumea universitară. Un mare profesor s-a stins din viață. A fost un reper

Cristian Enăchescu, profesor respectat și apreciat la Facultatea de Fizică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a încetat din viață la vârsta de 48 de ani. Anunțul trist a fost făcut de reprezentanții facultății pe rețelele de socializare, unde atât colegii, cât și studenții săi și-au exprimat profundul regret față de pierderea sa.

Profesorul Enăchescu era bine cunoscut și admirat pentru contribuțiile sale în domeniul fizicii, atât la nivel academic, cât și prin lucrările de cercetare care i-au adus recunoaștere națională. Mesajele de condoleanțe reflectă respectul și aprecierea comunității academice pentru dedicarea și impactul pe care l-a avut asupra studenților și colegilor săi.

”Anunțăm, cu profund regret, plecarea dintre noi a domnului prof. univ. dr. habil. Cristian Enăchescu (Facultatea de Fizică UAIC).

Profesor desăvârșit și apreciat de studenți, spirit dedicat valorilor universitare, reper al fizicii contemporane, domnul prof. univ. dr. habil. Cristian Enăchescu și-a dedicat continuu energia și priceperea învățământului de Fizică și cercetării științifice”, au transmis reprezentanții Facultății de Fizică pe Facebook.

A contribuit activ la dezvoltarea facultății ieșene

De-a lungul carierei sale remarcabile, profesorul universitar Cristian Enăchescu a deținut multiple funcții importante în cadrul Facultății de Fizică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UIAC), contribuind activ la dezvoltarea instituției. Printre rolurile sale administrative se numără funcțiile de cancelar, prodecan și decan al facultății.

În plus, profesorul Enăchescu a fost o figură esențială în cadrul universității, fiind membru al Consiliului Facultății de Fizică și al Senatului UIAC. De asemenea, a ocupat funcția de președinte al comisiei de specialitate a Senatului pentru relații internaționale și parteneriate de studii și cercetare, consolidând legăturile internaționale ale facultății.

Pe lângă activitatea sa în cadrul universității, Cristian Enăchescu a avut un rol important și la nivel național. El a condus comisia de Fizică din cadrul Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) și a fost membru al Consiliului Național al Cercetării Științifice (CNCS), contribuind la promovarea excelenței în educație și cercetare în România.

”Comunitatea ieșeană de Fizică și cea din România va păstra vie amintirea lui Cristian și este alături de familie, greu încercată de această pierdere”, au scris colegii profesorului Enăchescu pe rețelele de socializate.

Conform declarațiilor profesorului Silviu-Octavian Gurlui, Cristian Enăchescu a pierdut lupta cu o boală incurabilă, trecând în neființă miercuri dimineață, după o perioadă îndelungată de suferință. Această veste tragică a zguduit comunitatea academică, colegii și studenții exprimându-și profundul regret pentru pierderea unui om de știință de excepție și a unui profesor dedicat. Moartea sa lasă un gol imens în domeniul fizicii și în rândul celor care l-au cunoscut și admirat.

”A fost colegul meu, un om extraordinar, un specialist de marcă, un om foarte echilibrat, care a fost apreciat nu doar în cadrul Facultății de Fizică, ci și la nivelul țării”, a spus profesorul universitar doctor Silviu-Octavian Gurlui.