Compania caută să angajeze studenţi în an terminal al studiilor universitare şi de masterat sau proaspăt absolvenţi din domeniul economic, dar şi tehnic. Dintre candidaţi, vor fi aleşi cei care au o pasiune pentru business şi lucrul cu clienţii, care demonstrează o motivaţie puternică pentru învăţarea continuă şi performanţă, stăpânesc limba engleză la un nivel avansat şi utilizează cu uşurinţă programul MS Excel.
„Dorim să identificăm şi să aducem alături de noi pe cei mai talentaţi şi ambiţioşi tineri care părăsesc băncile universităţilor anul acesta. Iar atunci când alegi dintre cei mai buni, diferenţa o face de cele mai multe ori, nu nivelul de cunoştinţe şi abilităţi care este relativ acelaşi, ci atitudinea faţă de viaţă în general, motivaţia pentru care şi-au ales această profesie şi viitorul la care ei aspiră”, spune Andreea Mihnea, director Resurse Umane, EY România.
Conform studiilor derulate anul trecut de Trendence şi Catalyst, EY a urcat pentru prima dată în topul preferinţelor tinerilor, devenind cel mai dorit angajator din domeniul serviciilor profesionale pentru absolvenţii de studii superioare. EY este şi în top10 în clasamentul general al celor mai doriţi angajatori din România, conform studiului Trendence, şi este angajatorul preferat din grupul Big4 pentru absolvenţii de elită şi pentru femei, conform ambelor studii.
Candidaţii interesaţi de o poziţie entry-level în companie vor interacţiona direct cu specialiştii EY şi cu echipa de recrutare în cadrul a peste 20 de evenimente în sediul EY, în universităţi şi târguri de job-uri din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi Chişinău.
Procesul de selecţie va include mai multe etape:
1. Pre-selecțiea CV-ului
2. Testări online ale personalităţii şi ale abilităţilor verbale şi logice
3. Video-interviu online
4. EY Mega Days Assessment Center
5. Interviu final la sediul companiei
6. Semnarea ofertei şi orientare
Ca o noutate anul acesta, candidaţii vor putea viziona descrieri video ale job-urilor disponibile şi vor putea cunoaşte mai îndeaproape viaţa din cadrul companiei prin noul blog dedicat tinerilor absolvenţi sau prin pagină de Instagram care va fi lansată în curând.
„În cadrul procesului de selecție, candidații vor putea cunoaște îndeaproape compania EY România. Este important pentru noi ca ei să înţeleagă valorile noastre, modul în care facem lucrurile, cultura noastră organizaţională, astfel încât integrarea să fie cât mai uşoară, iar aşteptările să fie stabilite de comun acord. Profesia de consultant este una, pe cât de frumoasă, pe atât de provocatoare. Când porneşti pe acest drum trebuie să fii pregătit şi motivat să înveţi continuu, să pui la îndoială status quo-ul, să fii deschis oricând la schimbare şi să îţi şi placă toate astea. Scopul nostru în tot acest proces de recrutare este să ne asigurăm că aducem alături de noi acei tineri care sunt, nu doar foarte bine pregătiţi din punct de vedere tehnic, ci sunt în acelaşi timp şi entuziaşti în a îmbrăţişa această carieră”, adaugă Andreea Mihnea.
Cei 80 de juniori care vor fi selectaţi în această primăvară îşi vor începe activitatea în septembrie 2016, când se vor alătura celor peste 650 angajaţi care fac parte din echipa EY, în 5 birouri din ţară şi din Republica Moldova.