Cea mai mare bancă din Catalonia, Caixabank, a anunţat recent că s-a confruntat cu retrageri din depozite, de la 1 octombrie, după votul pentru independenţă care a fost declarat ilegal de autorităţile de la Madrid, însă de atunci tendinţa s-a inversat. După vot, Caixabank şi Sabadell şi-au mutat sediile centrale în alte regiuni spaniole, într-o încercare de a calma persoanele care au depozite.
Multe companii care aveau sediul în Catalonia se vor reîntoarce în regiune, a dat asigurări ministrul spaniol al Economiei.
Acesta a apreciat că incertitudinile din Catalonia vor afecta în trimestrul patru din 2017 numai această regiune, nu şi economia Spaniei.
Din punct de vedere cantitativ şi calitativ, evoluţia PIB-ul Spaniei este bună, ritmul de creştere este solid şi obiectivul privind un avans de 3,1% în 2017 va fi îndeplinit, a afirmat Luis de Guindos.
Tensiunile sunt în creştere după ce, la 1 octombrie, a avut loc un referendum ilegal pentru independenţă în Catalonia, cea mai bogată regiune a ţării.
Banca Centrală a Spaniei se aşteaptă în acest an la o creştere economică de 3,1%. Economia spaniolă a înregistrat un ritm anual de creştere de 3,2% în 2015 şi 2016 iar o expansiune de 3% în acest an ar fi superioară celei înregistrată de alte state mari din zona euro.
Escaladarea crizei politice din Catalonia a determinat Spania să-şi reducă estimările de creştere a economiei în 2018, un indiciu al modului în care tensiunile afectează încrederea în economie.
Într-o scrisoare trimisă luna aceasta autorităţilor UE de Executivul spaniol, se arată că PIB-ul va înregistra anul viitor un avans de 2,3%, faţă de 2,6% previzionat anterior.
Ministerul Economiei susţine că revizuirea a fost cauzată de încetinirea creşterii mondiale şi a cheltuielilor de consum în Spania, ca rezultat al turbulenţelor din Catalonia, care reprezintă a cincea parte din economia Spaniei şi ale cărei venituri din taxe sunt cruciale pentru bugetul naţional.
AGERPRES