Este scandal imens în Estonia: ţara baltică a rămas, miercuri, fără prim-ministru. Totul pleacă de la o anchetă care s-a lăsat deja şi cu mai multe arestări, cu doar o zi înainte.
Acuzaţii grave pentru partidului premierului din Estonia
Miercuri, 13 ianuarie, Juri Ratas a transmis în mod public că demisionează din funcţia de şef al Guvernului Estoniei. Decizia vine după ce Partidul de Centru, formaţiunea sa politică, este ţinta unor acuzaţii de corupţie.
Juri Ratas a explicat că vrea să îşi asume responsabilitatea politică şi să permită clarificarea acuzaţiilor.
Autorităţile judiciare din Estonia au declanşat anterior o anchetă în ce priveşte un împrumut de stat pentru un proiect imobiliar, conform procurorului general Taavi Pern, scrie agenţia dpa.
Procurorul general din Estonia a făcut deja primele arestări
Marţi, 12 ianuarie, patru persoane au fost arestate în acest caz. Printre suspecţi se află secretarul general al Partidului de Centru şi un consilier al ministrului Finanţelor. Pe listă mai e şi un dezvoltator imobiliar care a făcut frecvent donaţii acestei formaţiuni. Partidul de Centru se află la rândul său sub suspiciune ca entitate juridică.
Cu toate acestea, fostul premier Juri Ratas nu este deocamdată sub lupa anchetatorilor. Potrivit procurorului general, nu există motive de a crede că Juri Ratas a avut cunoştinţă despre această afacere.
De la ce a plecat ancheta?
Ancheta a fost declanşată în urma unui împrumut de aproape 40 milioane de euro acordat de agenţia guvernamentală de creditare Kredex în vara trecută pentru un proiect imobiliar la Tallinn. Această decizie se pare că a fost precedată de acorduri neautorizate.
Potrivit procurorului, decizia de acordare a creditului ar fi avut legătură cu o donaţie substanţială către partid înaintea alegerilor din toamnă.
Fostul prim-ministru din Estonia, Juri Ratas, conducea un guvern de coaliţie între Partidul de Centru, Partidul Conservator al Poporului (EKRE, populist de extremă dreapta) şi formaţiunea Isamaa (conservatoare).