Zona de est a Chinei a fost lovită, duminică, de rafalele de vânt aduse de taifunul In-Fa, care a atins zona de uscat în provincia Zhejiang.
O regiune importantă a Chinei, în lockdown din cauza taifunului
Metropola Shanghai și alte regiuni de coastă din apropiere au anulat toate zborurile, au încetinit sau suspendat cursele de tren și au închis zone comerciale, în pregătirea acestui moment, transmite agenţia Reuters.
Traficul aerian, feroviar şi maritim a fost întrerupt pe o porţiune a coastei de est înainte ca furtuna tropicală să atingă zona de uscat, în apropiere de Ningbo şi Shanghai, două dintre cele mai mari porturi ale lumii.
În Shanghai, cel mai mare oraş din China, toate zborurile au fost suspendate pe cele două aeroporturi internaţionale, la fel ca şi zeci de curse feroviare şi activităţi maritime.
Unele parcuri de distracţii, precum Shanghai Disneyland, au fost închise. Locuitorii au fost sfătuiţi să evite activităţile în aer liber.
Rafale de vânt de aproape 140 km/h
Autoritățile locale și Administrația Meteorologică din China au anunţat că taifunul a lovit țărmul în districtul Putuo al orașului Zhoushan, unul dintre marile porturi din provincia de pe coasta de est a Chinei, duminică, la ora locală 12:30.
“Vom face orice efort pentru a asigura siguranța vieților și proprietăților oamenilor și vom face tot pentru a minimiza pierderile. Ne străduim să atingem obiectivul de a nu avea decese și de a avea cât mai puține pierderi economice și oameni răniți”, este mesajul autorităţilor din regiune.
Taifunul In-Fa traversează zona de est a Chinei cu o viteză de 15 km/h, iar viteza vântului este de 38 de metri pe secundă, echivalentul a 137 km/h.
Taifunul In-Fa va provoca ploi abundente în zonele deja lovite de inundaţii
El va călători nord, de-a lungul coastei Zhejiang, trecând prin Shanghai și ajungând regiunea nord-estică Jiangsu până la sfârșitul zilei. Taifunul va pierde din intensitate după atingerea zonei de uscat. Furtuna va provoca, însă, ploi abundente timp de câteva zile în estul Chinei, inclusiv în zonele afectate deja de inundaţii.
Provincia Zhejiang a ridicat nivelul de alertă la maximum și a închis școli, spații comerciale și a închis traficul acolo unde a fost necesar.
China are deja probleme serioase cauzate de inundaţiile şi furtunile puternice din centrul ţării, care au făcut cel puţin 58 de morţi şi au forţat autorităţile să mute mai bine de un milion de oameni.
Sursa foto: Dreamstime