În curând am putea avea cu toţii etichete care ne monitorizează în timp real semnele vitale. Noutatea vine în ajutorul medicilor, care ar trebui să ne diagnosticheze mai rapid problema de sănătate, conform Digi24.
Atunci când ajungem la spital cu o problemă medical, suntem nevoiți să facem foarte multe analize precum testele de respiraţie, EKG sau analiza reflexelor. Toate aceste teste necesită timp care poate fi prețios pentru pacient. Cea mai simplă variantă ar fi ca medicul să cunoască starea de sănătate a pacientului înainte.
Experţii Universităţii Cornell au dezvoltat etichete cu microchip-uri pe care le putem purta pe piept sau la încheietura mâinii. Acestea emit unde radio în corp, care sunt apoi reflectate de organe şi sunt citite de un dispozitiv special, montat undeva în cameră.
Tot de la acest aparat îşi iau energia şi etichetele, prin câmpuri electromagnetice. Semnalele primite prin undele radio măsoară tensiunea arterială, frecvenţa cardiacă şi rata de respiraţie.
Şi pentru că fiecare etichetă are un cod unic de identificare, un fel de CNP, pot fi analizaţi peste 200 de pacienţi odată. Etichetele pot fi cusute în haine şi le-ar putea permite utilizatorilor să îşi verifice semnele vitale acasă.