ETNO TV lansează două emisiuni noi: ”Tainele minții” și ”Gura lumii”. Dana Chera este realizatorul emisiunii ”Tainele minții”, care va fi difuzată în fiecare vineri, de la orele 20.00 la 21.00. Emisiunea ”Gura lumii”, realizată de Georgiana Murgilă va fi difuzată vineri, de la orele 21.00 la 23.00. Ce vor putea urmării telespectatorii în cadrul emisiunilor?
Dana Chera este realizatorul emisiunii ”Tainele minții”, care va fi difuzată în fiecare vineri, de la orele 20.00 la 21.00. Este o emisiune de început de weekend, care se va ocupa de wellbeing, dar adaptată, evident, publicului Etno TV.
Invitații vor fi profesioniști din toate domeniile, care vor încerca să exploreze ”tainele sufletești” ale minții. Este un proiect ”100% despre suflet”, pe care Dana Chera l-a gândit de mai mulți ani și acum a venit timpul să-l lanseze.
”Emoțiile trebuie să fie exprimate, chiar dacă ele ne arată dezbrăcați. Și atunci, Tainele minții este emisiunea care se referă la vulnerabilitățile noastre, la cum putem face să ne fie mai bine, trăind și ne-negând emoțiile noastre”, spune realizatorul tv.
În prima emisiune, Dana Chera va avea un invitat special, în persoana lui Tudor Gheorghe!
Emisiunea ”Gura lumii”, realizată de Georgiana Murgilă va fi difuzată vineri, de la orele 21.00 la 23.00.
Vor fi două ore cu totul și cu totul speciale, în care Georgiana Murgilă își propune să-și destindă telespectatorii cu evenimente mondene, după o săptămână încărcată de griji. Invitații emisiunii vor fi ziariști specializați, actori, cântăreți de toate genurile, creatori de modă și influenceri.
Dana Chera revine la Etno TV
Dana Chera (Grecu) a lipsit aproape patru ani din lumea televiziunii, însă revine în forță. Aceasta se întoarce la Etno Tv, iar cu această ocazie a vorbit și despre schimbările care s-au produs în viața sa în ultimii ani.
După 17 ani de televiziune, Dana Chera (Grecu) a decis să ia o pauză. Aceasta a intrat în concediu de maternitate, la 42 de ani, odată cu nașterea fiicei sale. A lipsit patru ani de pe micile ecrane, însă acum revine în prime time, la Etno TV.
”Când le-am spus prietenilor că voi sta acasă, cu Ana, doi ani, și-au făcut cruce și nu m-au crezut. Toți au spus că nu voi rezista”, spune Dana Chera.
Totodată, ea a vorbit și despre marele său regret, mai exact, acela că nu a putut să le acorde tuturor copiilor ei, timpul și atenția pe care i le-a acordat Anei, ultimul născut.
”În viață poți să dai orice, oricui. Dar dacă nu dai timpul tău acelui om, acelei situații, atunci nu dai nimic. Dacă îți permiți să dai timp, deja dai parte din suflet. Ana a fost mai norocoasa”, spune moderatorul tv.
Totodată, ea a mai declarat că toți copiii au nevoie de o prezență fizică, dar și de timp.
”Copiii au nevoie de noi, fizic. Copiii au nevoie să ne spună ce gândesc, ce-i supără, ce-i bucură, să ne spună toate prostiile care le trec prin cap, au nevoie să știe că suntem undeva prin casă și, dacă ne strigă, putem să le răspundem: da, sunt aici! Copiii au nevoie de timp. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că a fost extrem de bun și cu ceilalți copii , că le-a dat putere să reziste la ritmul meu nebun de a-mi face meseria.”, a spus prezentatoarea TV.