Cred că o să fac revoluţia asta la televizor, vor fi suficiente camere de luat vederi ca să nu fie nevoie să ies din casă să casc gura în direct. N-am nici revendicări, nici reproşuri de făcut şi sunt aproape sigur că inamicii mei personali nu vor fi pe bulevard ca să ne putem regla conturile.
Am, ca tot românul, câteva teorii personale cel puţin la fel de intersesante ca zecile de scenarii pe care le citesc prin ziare ori pe bloguri despre ce se întâmplă. Sunt convins că am reuşit să descâlcesc iţele, că ştiu cine se află în spate, că înţeleg mecanismul perversei manipulări. Nu prea-mi dau seama care ar putea fi miza mea personală în această mini revoluţie (la ora la care scriu e micro-revoluţie, căci habar n-am dacă va mai fi şi a patra zi de proteste), deocamdată contabilizez noile necazuri.
Şcoala lui fiu-meu este îngrijorător de aproape de locul faptei, lângă Piaţa Unirii. Dacă se apucă oamenii ăştia din timp de proteste, trebuie să-mi fac, precum trupele de comando, un “plan de extracţie” a copilului de la after-school. Ieri seară eram invitat la o petrecere în Centrul Vechi, care probabil se va reloca sau amâna. Păcat, îmi plăcea locul acela. La serviciu e concurs de glume, de păreri şi de relatări de la faţa locului sau din surse sigure, iar eu n-am nimic pregătit. Mă întreb dacă, din întâmplare, o bucată de caldarâm bine ţintită ar lovi un server al unei bănci din zona confruntărilor, nu cumva s-ar pierde irecuperabil toate datele despre creditul meu. Şi aş putea continua cu o sumedenie de alte probleme pe care protestele mi le-ar putea crea.
Austeritatea şi criza au făcut ravagii şi în bugetul meu, iar faţă de politicieni am o atitudine sănătoasă. Nu mă aştept la nimic de la ei şi sper că nici ei de la mine. N-am cine ştie ce active ca să-mi fie frică să nu le pierd şi nici afaceri care au nevoie de sprijin sau protecţie. Protestele de acum par să fie împotriva politicienilor. Ok, îi schimbăm pe toţi, pe cine punem în loc? Mie nu-mi vine nicio idee. Futilitatea “semnalelor pentru clasa politică” pe care populaţia te trage protestând în stradă este evidentă, Şi chiar dacă, prin absurd, ajunge la putere împins de stradă Partidul Neprihăniţilor, cum oare o să-mi rezolve mie problemele şi mai ales, când? O să mă las mai uşor de fumat? Voi munci mai puţin pe bani mai mulţi? Voi avea timp şi chef să citesc?
V-am făcut toată această expunere pentru că din povestea care se petrece acum în jurul nostru lipseşte un personaj-cheie, românul de mijloc, contribuabilul standard. M-am introdus, mai mult de dragul teoriei de mai sus, în rândul mic-burgheziei autohtone, o clasă socială care e mai numeroasă decât o dau statisticile. Vorbim de milioane de oameni cu maşini în leasing şi cu apartamente în rate, care-şi fac vacanţele în Grecia şi cumpărăturile la supermarket. Nu sunt nici foarte tineri nici bătrâni, le place fotbalul în varianta Champions League, sunt comentatori apolitici şi le pasă de educaţia şi sănătatea copiilor. Sunt sigur că-şi doresc stabilitate, linişte, un orizont rezonabil pentru împlinirile personale şi un sistem politic decent, neagresiv. Sunt la fel de sigur că nu vor ieşi niciodată în stradă să arunce cu pietre sau să măcar să ţipe în cor împotriva a ceva. Pe banii lor îşi construieşte ţara asta bugetele şi tot ei alimentează economia privată prin consum. Şi, ironic, toată distracţia din serile astea este decontată de ei. Jandarmii şi poliţiştii sunt bugetari, pensionarii şi studenţii subvenţionaţi de stat, până şi curăţenia de după se face, prin taxele locale, tot pe banii lor. Parcă nu e prea corect.