(Interviul integral) 

Capital: Când aţi fost ultima dată la medic?

Eugen Nicolăescu: În luna ianuarie.

Capital: Şi a fost un control de rutină?

Eugen Nicolăescu: De regulă, merg la medic la câţiva ani odată, dar activitatea mea ca ministru al Sănătăţii în ultimul an şi jumătate a însemnat un stres şi o presiune, încât am fost obligat să merg mai repede la medic decât mă aşteptam. Oricum trebuia să merg. Mi-am făcut investigaţii, cred eu suficient de clare, suficient de bine direcţionate, şi, una peste alta, nu sunt probleme deosebite – stresul care ne omoară pe toţi, de altfel, nu numai pe mine.

Capital: A fost, în această situaţie, un control de rutină?

Eugen Nicolăescu: A fost puţin precipitat. Poate că dacă ar fi fost de rutină îl făceam peste câteva luni. Dar l-am precipitat pentru că mai aveam momente de oboseală şi mi-am zis că e bine să-l fac mai repede.

Capital: Dacă tot v-aţi făcut un control general, domnule ministru, cât mai costă un control la sânge?

Eugen Nicolăescu: Analizele costă mult sau puţin, în funcţie de test. Nu cred că asta este important. Important este că, în pachetul de servicii de bază, care se pune gratuit la dispoziţia oricărui asigurat, din fondul de asigurări sociale, se pot face mai multe tipuri de analize.

Capital: Anul trecut, aţi anunţat că veţi construi opt spitale regionale şi 20 de spitale judeţene din bugetul ministerului. Când se vor construi?

Eugen Nicolăescu: E o prioritate a mandatului meu şi a Guvernului să construim spitale regionale şi judeţene de urgenţă, reţineţi, cu statut de urgenţă, şi în acelaşi timp să reabilităm încă 15 spitale judeţene de urgenţă, spitale care nu se reconstruiesc ci se reabilitează, se modernizează, ca să ajungă la standardul celor noi pe care dorim să le facem. Câteva lucruri sunt importante aici de spus. În afară de voinţă politică, în afară de a face acest lucru, mai avem nevoie de câteva lucruri tehnice. În primul rând, ca să construieşti un imobil trebuie să identifici un teren. Mai departe, acel teren trebuie să fie conform cu scopul, cu obiectivul pe care ţi-l propui. După ce ai identificat terenul trebuie să respecţi foarte multe proceduri birocratice, dar necesare, având în vedere că lucrăm cu bani publici, de transparenţă în achiziţie publică. Începem cu un caiet de sarcini pentru licitaţie şi avem nevoie de un consultant, care să facă studiul de prefezabilitate. Puneţi la socoteală cam 120 de zile de realizat. Puneţi mai departe îndeplinirea etapei a doua, de procedură – realizarea studiului de fezabilitate. Studiul de fezabilitate presupune să ai deja terenul identificat, să ai planul de urbanism zonal şi să ai certificat de urbanism. Toate aceste lucruri sunt foarte importante, pentru ca, atunci când ai studiul de fezabilitate gata, să poţi să te duci cu el mai departe, la comisia interministerială, care funcţionează pe lângă Ministerul Transporturilor şi Lucrărilor Publice, unde, de regulă, o avizare durează între două şi şase luni. Investiţia trebuie să fie mare. Apoi se trece la etapa următoare, hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei. După ce ai şi acest lucru terminat, în sfârşit poţi să te apuci de treabă cu adevărat, să faci licitaţia pentru alegerea proiectantului şi a constructorului. După ce faci această licitaţie, teoretic, faci organizarea de şantier şi începi să sapi, să ridici spitalul. Toate aceste proceduri, durează cam un an şi jumătate, doi ani. Sigur, am încercat să strângem termenele cât s-a putut, şi am reuşit să le restrângem la circa un an, un an şi două luni.

Capital: Şi cum veţi folosi bugetul pe 2007 ca să construiţi aceste spitale?

Eugen Nicolăescu: Din 2006, am început licitaţiile pentru consultantul care să ne facă studiul de fezabilitate şi din banii pe care i-am avut, din taxa pe viciu, bani care pot fi reportaţi de pe un an pe altul. Studiul de fezabilitate va fi gata în jurul datei de 30 aprilie. După aceea, cred că va trebui să găsesc iarăşi mult sprijin la nivelul colegilor mei din executiv, ca în circa două luni de zile să obţin avizul comisiei interministeriale pe cele 28 de studii de fezabilitate şi în circa o lună, deci la 31 iulie, să avem gata şi hotărârile de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Am dat deja anunţul de intenţie pentru proiectare şi construcţie de spitale, ca să câştigăm timp. Am utilizat toate pârghiile legale pentru a micşora toate aceste perioade birocratice, ca să dăm drumul la ceva, să facem ceva cu adevărat. Şi asta presupune ca între august şi noiembrie să aibă loc această licitaţie de proiectare şi construcţie şi în decembrie să avem prima brazdă de pământ trasă, pentru a pune fundaţia acestor spitale.

Capital: S-au identificat toate terenurile? Sunt lipsite de interese, sarcini?

Eugen Nicolăescu: Suntem în grafic cu toate aceste lucruri.  În contractul pe care l-am semnat cu consultantul – un consorţiu internaţional, austriaco-germano-român – le-am dat sarcina să identifice terenurile, să realizeze orice documentaţie de avizare locală, PUD, PUZ, Certificat de urbanism.

Capital: Şi asta vă oferă mai multe variante? De exemplu, aveţi de ales între două-trei terenuri?

Eugen Nicolăescu: Sigur. Au fost cazuri. Deja am trecut de varianta aceea de lucru. Avem studiul de prefezabilitate deja terminat şi deja suntem la etapa de fezabilitate. Chiar nu mai e o problemă acum.

Capital: Cum se numeşte consultantul?

Eugen Nicolăescu: Healthcare Consultans.

Capital: Dacă aceste proceduri durează atât şi dacă nu aţi avut şi sprijinul politic, este un obiectiv de îndeplinit în patru ani de mandat?

Eugen Nicolăescu: În patru ani da, dar nu într-un an şi jumătate cum mi l-am propus eu, pentru că nu am avut mandatul de la început. Vă aduc aminte că, după ce am preluat mandatul, un an şi jumătate m-am ocupat de legea reformei, ca să ştim încotro ne ducem şi ce facem. Concomitent cu elaborarea legii reformei, susţinerii ei, elaborării şi implementării ei, am început şi acest demers. Sigur, dacă am fi început acest lucru cu adevărat în 2005, atunci când am preluat cu adevărat guvernarea, probabil că astăzi am fi văzut câteva spitale gata ridicate. Aşa, ele vor fi ridicate după ce eu nu voi mai fi ministru, pentru că atunci va expira mandatul meu de ministru.

Capital: Să înţelegem că nu vă mai vedeţi ministrul Sănătăţii peste doi, trei ani?

Eugen Nicolăescu: Nu, vorbeam despre decembrie 2008, când expiră mandatul acestui guvern şi a acestui parlament. Dar cine ştie, viaţa este plină de surprize.

Capital: Cât va costa construcţia acestor spitale?

Eugen Nicolăescu: Toate aceste lucruri le vom ştii atunci când studiul de fezabilitate va fi gata. Până atunci doar estimăm costurile la câteva zeci de milioane de euro pentru un spital.

Capital: Şi din ce bani îi construiţi? Numai din bugetul ministerului?

Eugen Nicolăescu: Vă imaginaţi că bugetul ministerului nu are atâţia bani. Pe de altă parte, în conformitate cu legea finanţelor publice, în bugetul unui ordonator de credit nu pot fi cuprinse sume pentru obiective de construcţii care nu au hotărâri de guvern. Deci noi astăzi vorbim doar de faptul că avem în buget tot ceea ce înseamnă bani pentru licitaţii. Nu avem banii pentru lucrarea efectivă. Mai ales că acestea se fac la anul, nu în 2007. Noi ne-am propus cam 60% din costurile totale pentru 2008. Sigur, aici trebuie să aducem mai multe surse de finanţare, nu va fi numai buget de stat. Va fi probabil o parte şi din veniturile proprii ale ministerului, din „taxa pe viciu”. Vom folosi o parte pentru această destinaţie şi vom utiliza şi credite şi împrumuturi externe. BEI-ul, şi BERD-ul dau credite externe foarte ieftine şi pe perioade foarte lungi de timp. Iar, în ultima vreme, acestea sunt interesate în investiţii în sănătate, ceea ce pe mine mă bucură.

Capital: Vreţi să construiţi 28 de spitale, dar totuşi, anul trecut aţi desfiinţat 16…

Eugen Nicolăescu: E un fel de a spune  „am desfiinţat”. În România sunt spitale care au fost construite în urmă cu peste 100 de ani şi sunt spitale în regim pavilionar, deci sunt multe clădiri care compun un spital, uneori sunt în aceeaşi curte, alteori sunt în acelaşi oraş, în locaţii complet diferite, iar multe dintre spitale s-au construit între anii 1965-1980. Dar, în mare parte, sunt spitale unde nu s-au mai alocat bani pentru întreţinere, pentru modernizare, pentru buna lor funcţionare şi sunt spitale depăşite din toate punctele de vedere. Unele sunt pline de igrasie, altora le cad tavanele sau pereţii, altora nu poţi să le mai faci nimic pentru că sunt într-un aşa hal de degradare încât te costă mai mult să-l repari, decât să faci unul nou. Cele construite în perioada comunistă sunt spitale care, după standardele de astăzi, nu mai respectă circuitele funcţionale. Trebuie să fie complet diferite circuitele pentru ceea ce murdar şi curat, între infectat şi neinfectat, între aliment proaspăt şi deşeuri care ies din spital. Toate aceste circuite nu mai pot fi respectate în foarte multe spitale, chiar şi în acestea „noi”, din 1965-1980. În acelaşi timp, sunt spitale retrocedate sau retrocedabile şi, nu în ultimul rând, normele noi, pe care şi noi trebuie să le adoptăm, prevăd că pentru un pat de spital să avem şapte metri pătraţi de construcţie. Aproape niciun spital din România nu respectă această normă. Este clar că nu se poate face totul într-un an sau doi, dar trebuie să începem şi ne-am gândit să începem cu ceea este mai important din punctul nostru de vedere, al sănătăţii publice, medicina de urgenţă. Pentru că la medicina de urgenţă apelează orice cetăţean, indiferent că este asigurat sau nu. Sunt accidente individuale, rutiere, de muncă, colective. Sunt multe alte evenimente care pun în pericol viaţa oamenilor. Atunci am zis că cel mai important lucru este să asigurăm medicina de urgenţă, urmând ca, după aceea, să-i ducem pe oameni în alte spitale. Bolnavii cronici pot apoi să meargă în altă parte sau acasă, de la caz la caz. Acesta este motivul pentru care am început cu aceste spitale.  Spuneţi că am desfiinţat nişte spitale. Sigur că există anumite clădiri, care nu mai corespund sub nicio formă parametrilor sau care erau retrocedate şi a trebuit să le dăm. Astfel, rămânea o singură secţie şi nu puteai să ţii un spital sau persoană juridică pe o singură secţie, pentru că te costau mai mult cheltuielile de întreţinere a aparatului funcţionăresc, decât erau venituri pe acea secţie. Şi atunci spitalul s-a desfiinţat ca persoană juridică, paturile care s-au putut lua s-au justificat din punct de vedere al adresabilităţii şi al bolnavilor, al medicilor, au fost păstrate şi transferate la alt spital ca o secţie exterioară. Sau, în alte părţi, acel spital nu s-a mai justificat sub nicio formă. Din ce cauză? Nu au mai fost medici. Cum poţi să ţii un spital dacă nu ai medici? Şi am optat, în unele situaţii, ca acel spital să fie transformat în centru medico-social, iar acesta să fie preluat de Consiliul Judeţean. Lucrurile nu par aşa de simple cum se spun, dar nu sunt nici foarte complicate. E vorba de o logică a faptelor.

Capital: Aţi spus că nu sunt medici. Recent, aţi declarat că peste 100 de medici au cerut actele ca să plece din ţară…

Eugen Nicolăescu: Sunt 2400 de persoane din toate categoriile de personal medical. Vorbim de medici, de medici stomatologi, farmacişti, asistenţi medicali, de infirmiere, moaşe…

Capital: Atunci este o criză?

Eugen Nicolăescu: Nu aş spune că este o criză. Numărul acesta reprezintă 0,3% din totalul personalului din sistemul de sănătate, deci dumneavoastră puteţi să apreciaţi dacă e sau nu e criză. Deci 0,3 % din total este personalul care a cerut la minister eliberarea de documente care să le permită să lucreze în străinătate. Dar nu ştiu dacă toţi pleacă să lucreze în străinătate. Poate că unii spun „domnule îl iau şi eu pentru că poate mi-ar trebui vreodată. Poate găsesc vreo oportunitate că n-am nimic acum, dar îl iau ca să-l am în buzunar”. Ştiţi cum e românul, curios: dacă a apărut un medicament nou, vrea şi el să-l aibă acasă, chiar dacă nu-i trebuie, sau dacă a apărut nu ştiu ce publicaţie vrea şi el să o vadă. Poate că e bine să fie aşa. Dar, cât timp avem deja criză de medici şi de asistenţi medicali pe foarte multe specialităţi, sigur că orice medic care pleacă este un motiv de îngrijorare. Pentru noi este foarte important ca niciun medic şi niciun asistent medical să nu plece, dar nici cu forţa nu putem să-i ţinem. Pe de altă parte, toate ţările mai puţin dezvoltate care au intrat în Uniunea Europeană au trecut, în primii ani, prin asemenea momente. Este mirajul străinătăţii, este mirajul unei plăţi mult mai bune ca în România. Dar şi ţări precum Anglia sau Franţa există migraţie de forţă de muncă. Uneori, pentru 100 de euro în plus, medicul respectiv se mută dintr-o ţară în alta. Ca atare, cred că este un proces normal pentru orice ţară care se integrează, dar pentru noi este îngrijorător că pleacă un medic.  

Capital: Dar nu este criză…

Eugen Nicolăescu: Eu cred că doar cu 0,3% nu este criză.

Capital: Dar va fi criză?

Eugen Nicolăescu: Nu anticipez o criză. După cum constat, s-a stabilizat coada la minister. Există un număr de 40-50 de cereri pe săptămână sau pe lună. Cred că entuziasmul începutului de an şi începutului de ţară membră a UE s-a domolit un pic.

Capital: Totuşi, aveţi anumite strategii prin care să încercaţi să stopaţi exodul cadrelor medicale în străinătate? 

Eugen Nicolăescu: Sigur, cea mai bună strategie este să-i plăteşti ca în Occident. Numai că banii aceştia România nu îi are. Nu şi-i poate permite pentru că nu are de unde şi atunci încercăm să găsim o serie de multe alte soluţii. Şi vă dau un exemplu: am crescut locurile la rezidenţiat în câteva specialităţi foarte importante şi la care avem deficit de personal medical. Ajungem la o medie de 1.800 de pacienţi pe medic de familie, la nivelul ţării, care, după  opinia mea, este o sumă mare, pentru că orice medic, oricât ar fi el de bun şi oricât ar munci, nu poate îngriji 1.800 de pacienţi. Sigur, vorbim de lucruri statistice, pentru că nu toţi cei 1.800 au nevoie de medic. Mulţi sunt sănătoşi, dar sunt mulţi bolnavi cronici, bătrâni sau copii care au nevoie de mai multă supraveghere şi investigaţii în plus. În lumea civilizată media este între 1.300 şi 1.500 de pacienţi pe listă. Acolo ar trebui să ajungem şi noi. Pe de altă parte, sunt localităţi rurale în care nu avem deloc medici de familie, iar oamenii aceia sunt arondaţi la un medic din altă comună sau dintr-un oraş apropiat şi vă daţi seama ce asistenţă medicală primesc! De exemplu, am aflat de la Casa de Sănătate, care are asemenea statistici, că există medici în România care au între 4.000 şi 6.000 de pacienţi pe listă, tocmai pentru că acolo este deficit mare de medici de familie. Deci este clar că trebuie să creştem locurile la rezidenţiat pentru aceştia. Problema noastră este cum să-i facem să se ducă la ţară. Poate s-ar duce o lună, două, un an, dar cum să facem să-i stabilizăm acolo? Va trebui să venim cu o serie de alte programe guvernamentale, pe care să le construim împreună cu autorităţile locale, prin care să le dăm nişte facilităţi acestor oameni. Există o asemenea intenţie, dar n-am să o dezvălui deocamdată, pentru că este în faza de proiect şi, până nu o să aibă o anume aprobare de către factorul politic, nu vreau să mă lansez în asemenea promisiuni.

Capital: Este vorba de scutiri de taxe? Spre ce direcţii vă îndreptaţi?

Eugen Nicolăescu: Nu, sunt mai multe tipuri de facilităţi. Avem deja structurat un program cu Banca Mondială pe această temă şi vor avea rezultatele în două, trei luni. Mai departe, noi trebuie să vedem ce poate statul român să susţină din propunerile pe care ni le face consultantul de la Banca Mondială. În acelaşi timp, există o deficienţă de medici de psihiatrie şi am crescut locurile la rezidenţiat. O altă măsură, pe care am încercat să o luăm din anul acesta, a fost o creştere mai vizibilă a veniturilor medicilor. Ne-am angajat printr-un protocol să creştem lefurile cu 22% în 2007 şi cu încă 22% în 2008. Pentru cei foarte tineri, pentru medicii rezidenţi din anii I şi II, de exemplu, creşterea pe care le-o acordăm, în acest an, este de 40%, ca spor salarial, iar pentru prima oară, le dăm tichete de masă. Una peste alta, veniturile lor nete, căci la acestea ne referim, vor creşte cu peste 60% în anul 2007.

Capital: Despre ce sumă este vorba?

Eugen Nicolăescu: Probabil vor ajunge pe la 1.000 de lei la sfârşitul acestui an, de la circa 450 – 500 de lei în anul 2006. Din punctul meu de vedere, este o creştere substanţială. În România nu s-a dat o creştere salarială atât de mare niciodată. Dar tocmai pentru că Sănătatea este prioritate naţională şi vrem să dăm un asemenea semnal, pentru ca oamenii să înţeleagă că ne preocupă acest sector şi că ne orientăm cât mai mult spre această categorie de oameni. De asemenea, o modalitate specifică, cred eu, de atragere a personalului să rămână pe loc, este să le creăm condiţii mai bune. Dacă schimbi aparatura pentru intervenţii urgente, pentru secţia de anestezie şi terapie intensivă, pentru maternităţi, ar trebui să atenueze condiţiile de muncă ale celor care lucrează în sistemul sanitar, care ar putea să fie atractive dintr-un punct de vedere.

Capital: 1.000 – 1.100 de lei pare foarte puţin pentru un doctor. Este un salariu comparabil cu cel al unui vânzător…

Eugen Nicolăescu: Şi mie mi se pare puţin. Noi vorbim aici de sectorul public. Gândiţi-vă că, astăzi, un economist debutant, care a terminat şcoala şi vine într-un minister, vine cu 430 lei. Aceasta e salarizarea în România! Atât poate România să dea celor care lucrează în sectorul public. Deja am dat peste creşterea economică, am dat peste rata inflaţiei, în 2007. Ştiţi foarte bine că avem o creştere economică de 7,5% şi o rată a inflaţiei de 4% prevăzută în buget şi le dăm o creştere salarială de 22%. Asta înseamnă că tot ceea ce depăşeşte 4% inflaţie este câştig net. Am introdus cota unică, deci impozitul, începând cu 2005, este de numai 16%, nu mai este pe tranşe progresive, până la 40%. Toate aceste lucruri se simt în veniturile nete. Toţi cei care lucrează în spitale publice primesc tichete de masă, care înseamnă un alt venit net şi care nu se ia în consideraţie la leafa pe care o discutăm. Eu v-am spus dumneavoastră un salariu de încadrare pe care îl ia un medic. Sigur, din acest motiv am şi crescut atât de mult salariul la medicii rezidenţi de anii I şi II, pentru că ei nu fac gărzi şi nu sunt plătiţi pentru asta. Ceilalţi încep să fie plătiţi pentru numărul de gărzi pe care îl efectuează. În plus, nu există nici o secţie  dintr-un spital public care să nu aibă şi un spor. Cu cât creşte gradul de periculozitate, sau cu cât se complică situaţia într-o secţie, cu atât cresc sporurile. Sunt secţii de spital, cum ar fi la TBC, unde sporul este de 250%. Faceţi o socoteală că cineva are 1.000 de lei şi mai ia încă 2.500 de lei sporuri. Ajunge la 3.500 de lei. Dacă privim lucrurile din acest punct de vedere, ele stau altfel decât par.

Capital: Ce altfel de sporuri mai sunt?

Eugen Nicolăescu: Sunt foarte multe sporuri: pentru HIV/SIDA, TBC, pentru că sunt boli infecţioase, care pot să pună în pericol viaţa oamenilor, pentru cei care lucrează în radiologie, în medicina legală, în anatomo-patologie. Sunt multe asemenea sectoare, în care salariul acela e numai un punct de pornire. Vara trecută, s-a făcut o comisie interministerială pentru a face o nouă lege a salarizării pentru personalul bugetar. Am lucrat câteva luni de zile, este într-o fază destul de avansată acum. Coordonator de lucrare este Ministerul Muncii, dar fiecare minister a fost chemat să arate specificul său şi cu ce se confruntă. Vreau să vă spun că media salariului de încadrare în Ministerul Sănătăţii, dacă nu mă înşeală memoria, era în jur de 1.700 de lei, iar venitul brut era de vreo 6.000 de lei. Orice comentariu e de prisos. Majoritatea medicilor şi a asistenţilor lucrează şi la câte un cabinet privat, în afara programului de lucru. Şi acolo poate să mai ia chiar un salariu sau două. Depinde cum lucrează, cât lucrează şi cum lucrează. Are pacienţi care îl caută, nu are pacienţi care îl caută, ce fel de pacienţi sunt, în ce oraş lucrează, că dacă lucrează în Bucureşti tarifele sunt mai mari, dacă lucrează nu ştiu în ce orăşel din ţară, tariful e mai mic, dar şi nivelul de trai e mai scăzut. Toate lucrurile acestea le ştim.

Capital: V-aţi referit la cei care lucrează în afara programului de lucru. Dar ce ne facem cu cei care lucrează în cabinete private în timpul programului de lucru?

Eugen Nicolăescu: Eu nu pot să vă contrazic pentru că nu ştiu, iar dacă nu ştiu, vă iau pe încredere şi vă acord prezumţia de nevinovăţie. Avem şi noi semnale de genul acesta, însă nimeni, până acum, nu ne-a dat suficient de multe informaţii ca să putem să dovedim. Da, avem informaţii, ştim că medicul cutare lucrează şapte ore la spitalul X, dar în astea şapte ore nu l-am văzut decât trei, în alte două ore s-a dus la cabinetul medical de peste drum. Nimeni nu poate să dovedească asta. Lumea vorbeşte, dar trebuie să dea ceva concret.

Capital: Cine ar putea să facă asta?

Eugen Nicolăescu: Autoritatea publică, managerul spitalului, care acum şi el este interesat ca medicul să stea în spital şi să aducă venituri. Orice spital trăieşte din veniturile lui, ce provin din serviciile pe care le prestează către pacienţi. Acele servicii nu le poate presta decât medicul. Numai acesta aduce venituri într-un spital. Acel medic lucrează şapte ore şi în şapte ore vede pacienţi. Conform contractului cadru, un medic poate să consulte într-o zi maximum 28 de pacienţi. Sigur, nu-i cere nimeni să vadă 28 de pacienţi, dar noi vorbim de faptul că acel medic lucrează. Dacă acel medic lucrează, îşi dă interesul, se ocupă de pacient, îl întreabă cu adevărat de ce a venit la el şi nu-l tratează „ce vrei domne’, ce te doare”, stă de vorbă cu el şi îi face investigaţiile necesare, atunci el aduce venituri acelui spital. Dacă nu face acest lucru şi lucrează doar două ore, iar apoi pleacă în altă parte, numai pentru două ore aduce venituri spitalului. Şi atunci eu cred că modalitatea pe care am găsit-o, de a aduce manageri profesionişti – un proces care are loc în timp – va responsabiliza medicii angajaţi ai acelui spital să îşi facă datoria, ca să aducă venituri. Aducând multe venituri, pot să facă şi cheltuieli şi pot să îmbunătăţească soarta spitalului. Lumea vorbeşte, de regulă, că sistemul sanitar este complet diferit de alte sectoare. Este diferit poate numai pentru că se lucrează cu omul. Operăm cu aceleaşi noţiuni, lucrăm cu aceleaşi mecanisme economice şi ne desfăşurăm activitatea pe aceleaşi principii.

Capital: Totuşi, aceşti medici, care lucrează şi la stat şi la cabinete private, nu pot fi bănuiţi de concurenţă neloială?

Eugen Nicolăescu: Nu. Îi putem bănui de concurenţă neloială numai în situaţia în care pacientul pe care îl are la cabinetul privat, de exemplu, îl trimite la spital numai ca să îşi facă analizele şi înapoi îl cheamă tot la cabinetul medical, iar spitalul nu ia nimic, decât face cheltuieli, atunci e clar că lucrurile nu sunt în regulă. Dar haideţi să dovedim aceste lucruri!

Capital: Există comisii care se ocupă cu aşa ceva?

Eugen Nicolăescu: Există comisii de etică în fiecare spital. Prin legea reformei, am făcut aceste comisii de etică, care au ca atribut să rezolve asemenea situaţii. Din câte ştiu niciun caz nu a fost sesizat.

Capital: Ştiţi proverbul…corb la corb…

Eugen Nicolăescu: Aş vrea să fiu de acord cu dumneavoastră, dar nu vreau să mai supăr lumea medicală. Dar cred că aveţi dreptate.

Capital: Există, pe plan local, o agitaţie printre lumea medicală, în zonele în care se vor construi spitale? Se arată interesaţi să lucreze acolo?

Eugen Nicolăescu: Nu vi se pare firesc? Oamenii se gândesc şi ei, pornesc de la o premisă foarte simplă şi curată: o să fie cea mai strălucită unitate spitalicească de pe teritoriu, cum să nu-mi placă să lucrez acolo, să am aparatură nouă, o clădire nouă, voi avea, într-adevăr, o posibilitate să-mi fac meseria extraordinar. Cum să nu-mi doresc să lucrez acolo? Unii dintre ei chiar îşi doresc să fie şefi acolo.

Capital: Dar ce şanse ar avea un tânăr să ajungă acolo?

Eugen Nicolăescu: Foarte mari. Am dat liber la concursurile de manageri fără nicio problemă. Sigur, am pus nişte condiţii minimale: să aibă doi ani experienţă, pentru că nu poţi să pui director pe cineva care nu ştie măcar ce se întâmplă într-o instituţie. După aceea sigur, dacă are talent, aptitudini, dacă ştie să înţeleagă bine ce înseamnă management, e deschis totul.

Capital: Şi ajung totuşi aceste două luni de cursuri teoretice?

Eugen Nicolăescu: Nu. Acela a fost, din punctul nostru de vedere, un prim pas, prin care am vrut ca cei care vin la concurs măcar să aibă nişte noţiuni introductive, nişte noţiuni de bază, să aibă , să spun, abecedarul. Nu credem că sunt capabili astăzi, de exemplu, să vorbească fluent o limbă străină, dar cunosc abecedarul limbii străine respective, ceea ce este foarte important. Mai departe, prin contractul de management, îi vom obliga ca în următorii trei ani, cât sunt în funcţie, să facă nişte cursuri de management, sau să aprofundeze nişte cursuri de management, pentru că interesul este şi al lor, este şi al nostru, ca această profesionalizare să se petreacă în timp. România nu a avut manageri pe toate drumurile, nu stăteau pe la colţurile noastre, pe la minister sau pe la spitale şi aşteptau să fie chemaţi. Noi realizăm astăzi această profesie în România şi o facem din mers. Altfel, ar trebui să mai stăm încă trei ani, să-i ducem la o şcoală, să stea acolo şi, după ce termină această şcoală, să-i luăm noi la concurs, să vedem dacă teoria lor se axează şi pe noţiuni practice şi pe abilităţi de manager, că până la urmă nu numai teoria contează, ci şi abilitatea pe care o au oamenii în management. Şi eu cred că am început bine, pentru că sunt oameni care au multă experienţă, unii dintre ei au fost directori de spitale. Oricum profesionalizarea medicilor se face în câţiva ani de zile.

Capital: Vorbiţi de un contract de management. Atunci când nu sunt îndepliniţi anumiţi indicatori, care sunt sancţiunile pe care le veţi aplica la finele celor trei ani?

Eugen Nicolăescu: Avem câteva puncte importante în contractul de management. Anual se verifică toţi indicatorii de performanţă. Dar ar fi insuficient dacă am aştepta să treacă anul, drept urmare am fost şi mai exigenţi şi am spus, măcar pentru prima etapă, să facem o evaluare a execuţiei bugetare la trimestru şi atunci putem interveni chiar din faşă, dacă acest domn manager uită că are de respectat termene la credite, că bugetul trebuie cheltuit doar pe anumite destinaţii etc.

Capital: Care este salariul mediu al unui manager de spital? Este mai mare decât salariul dumneavoastră?  

Eugen Nicolăescu: Poate să ajungă mai mare decât salariul meu, cu sporuri. Sunt două categorii de salarii mari. Unde managerii gestionează sub 400 de paturi, aceştia au salariul de încadrare de aproximativ de 2.000-2.200 de lei, iar cei care au peste 400 de paturi au între 3.000-3.400 de lei. Peste aceste salarii se adaugă sporul de vechime, de merit, dacă e cazul, sporuri specifice spitalului respectiv. Ştiu în România astăzi un manager de spital care are 124 de milioane de lei venitul brut, ca urmare a tuturor sporurilor pe care le ia, pentru că este un spital cu condiţii deosebit de periculoase.  

Capital: Va mai amâna Ministerul Sănătăţii programul „analize pentru toţi”?

Eugen Nicolăescu: Am ajuns la faza în care nu se va mai amâna acest program. Trebuia să înceapă pe opt ianuarie, dar vina nu îmi aparţine, deoarece Parlamentul a schimbat legea în noiembrie 2006. Prin legea 95, privind reforma în sănătate, programele naţionale de sănătate puteau fi aprobate prin ordin de ministru. Ca atare, a trebuit să aştept până în ianuarie legea bugetului, să elaborez hotărârea de Guvern cu programele naţionale de sănătate, care a urmat apoi tot traseul de elaborare şi avizare şi, în urmă, cu o săptămână a fost aprobată. Abia acum, pe baza acestei HG, voi elabora ordinele de ministru pe fiecare program naţional în parte. Cred că săptămâna aceasta vom putea chiar da drumul la tot ceea ce înseamnă licitaţiile pentru laptop-uri, imprimante portabile şi soft necesare programului „analize pentru toţi”. Obiectivul acestui program este să debirocratizăm medicul de familie. Dacă ar fi să păstrăm vechiul sistem, în care medicul de familie făcea registrul de pacienţi, apoi scrisoarea medicală, apoi scria reţeta, era clar că nu putea face faţă la cei 200 de pacienţi pe care îi are, la care se adaugă zilnic alţi 9-10 pacienţi cu programul „analize pentru toţi”. De altfel, în primele trei luni de zile ale programului, vom plăti fiecărui medic un asistent, care să îl ajute să introducă datele pe calculator. De fapt, prin acest program ne interesează două aspecte: să ştim exact care este starea de sănătate a fiecărui român, pe de o parte, căci sunt cetăţeni care nu au fost niciodată la medic sau care nu ajung la medic din diverse motive, iar la polul opus, sunt cetăţeni care se duc la medic de trei ori pe lună. Pe de altă parte, vom face pe date reale o serie de statistici, care vor sta la baza politicilor în acest domeniu.  

Capital: Când veţi începe licitaţiile pentru acest program?

Eugen Nicolăescu: Cred că în maxim zece zile vom da drumul la licitaţii.

Capital: Aţi spus că Ministerul Sănătăţii intenţionează să propună o derogare de la Legea achiziţiilor pentru medicamente şi materiale sanitare. Dar, pe de altă parte, aţi acuzat compania Zentiva că ar şantaja sistemul sanitar cu anumite medicamente la care este producător unic. Nu deschidem cutia pandorei modificând legea achiziţiilor publice?

Eugen Nicolăescu: Aici lucrurile sunt puţin mai complicate. Să vă dau un exemplu: există un spital în Bucureşti care se chiuie să facă o licitaţie pentru fire de sutură de şase luni de zile. Ea a fost, de fiecare dată, contestată şi culmea e că aceste contestaţii sunt făcute de firme care nu au nicio legătură cu licitaţia. Sunt probabil firme interpuse ca să facă asemenea acţiuni, să-i blocheze pe unii care ar putea să vândă. Vă imaginaţi că este o concurenţă acerbă cu materiale sanitare, cu aparatură medicală, cu medicamente şi atunci se caută fel şi fel de atitudini, unele mai ciudate decât altele şi cred că nu putem bloca un spital să nu aibă fire de sutură şi să fie pusă astfel în pericol viaţa oamenilor. Trebuie să găsim o anumită flexibilitate pentru sistemul medical în ceea ce priveşte achiziţiile publice. Astfel, avem în intenţie o modificare a legii achiziţiilor publice pentru flexibilizarea lor, fireşte cu maximă transparenţă şi rigurozitate, pentru ca anumite lucruri în sectorul sanitar să fie mai bine precizate. De exemplu, acolo unde se licitează materiale sanitare, medicamente, termenele de contestaţie să fie mai mici, sau să fie acceptate la contestaţie doar firmele interesate, adică cele care au depus oferte şi sunt nemulţumite din diverse motive şi să nu fie acceptate şi alte firme care nu fac decât să blocheze în totalitate licitaţia. De asemenea, termenele de publicitate să se reducă sau, dacă spitalul a rămas din varii motive fără medicamente, să poată cumpăra de pe piaţa liberă o cantitate mică, pentru că e viaţa pacientului la mijloc.

Capital: O asemenea prevedere, libertatea spitalelor de a cumpăra medicamente de pe piaţa liberă nu face loc unor interese…

Eugen Nicolăescu: Orice se poate întâmpla. Dar atunci haideţi să scriem în lege condiţii atât de restrictive şi de clare, atât de dure şi de greu de îndeplinit, încât să descurajeze acest sistem. Dacă legea este permisivă, toată lumea apelează la permisivitatea respectivă, dar dacă legea este foarte dură, nu ai ce să faci, trebuie să o respecţi. Putem stabili şi sancţiuni foarte dure, dar totuşi să nu lăsăm spitalele să fie pe aceeaşi poziţionare cu o întreprindere. Nu cred că este corect. 

Capital: Cât ne va costa programul „analiză pentru toţi”?

Eugen Nicolaescu: Circa 10.000 de miliarde de lei vechi ne-am gândit noi că o să coste şi va dura un an şi trei luni. Din aceşti bani aproximativ 9.400 de miliarde de lei vechi înseamnă costuri pentru analizele pe care le fac cetăţenii, iar restul de vreo 600 de miliarde de lei vechi sunt costurile pentru dotări şi plata medicilor.

Capital: Aţi anunţat că veţi achiziţiona aparatură în valoare de 300 milioane de euro, în condiţiile în care, deocamdată, nu s-au stabilit spitalele care vor beneficia de aceste echipamente.

Eugen Nicolăescu: Problema nu se pune în aceşti termeni. Noi am cerut tuturor spitalelor din ţară să ne dea un necesar de ceea ce ei cred că au nevoie pentru ca spitalul lor să ajungă la un nivel ameliorat şi acceptabil de dotare. Toate aceste necesităţi, pe care le-au transmis spitalele din România, le-am centralizat şi le-am afişat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, reprezentând un anunţ de intenţie, după care ne-am apucat să trecem la treabă. Am făcut o comisie de specialitate formată din secretarii de stat, directorii din Minister, care discută cu fiecare spital în parte pentru a stabili câte din obiectivele propuse pot fi finalizate anul acesta, ca urmare a achiziţiilor publice, a lucrărilor de amenajare care trebuie făcute. Această comisie stabileşte priorităţi pentru acest an. Bugetul nostru este simplu, este publicat şi se văd foarte clar ce sume s-au alocat la capitolul cheltuieli de capital. Suntem în faza în care am trimis proiectul de hotărâre de Guvern privind investiţiile pentru anul 2007 la ministerele avizatoare şi cred că va fi avizat după Paşte. Vom merge cu acel proiect la Guvern şi după aceea termină activitatea şi comisia noastră, iar banii aprobaţi de Guvern trebuie să se „pupe” cu ceea ce am constatat. Doar atunci vom şti ce vom cumpăra şi către cine se vor duce acestea. Aşa am lucrat, aşa lucrăm şi lucrurile sunt foarte precise. Am luat câteva decizii la fel de importante: spitalelor retrocedate, indiferent ce necesităţi au, nu le dăm decât ceea ce este portabil, mobil. Pentru că, dacă ne dă afară într-un an sau doi, ce fac cu RMN-un, dacă am apucat să îl instalez? L-am pus acolo şi acolo moare, nu mai poare fi mutat.

Capital: „Mi-aş dori să fiu eliberat din funcţie, dar nu cred ca voi avea această şansă. Am făcut cam tot ce trebuia făcut la Ministerul Sănătăţii”. Ce să înţelegem din această declaraţie: că sunteţi de neînlocuit sau că v-aţi predat neputincios în faţa sistemului?

Eugen Nicolăescu: Nu sunt arogant ca să cred că sunt de neînlocuit. Le spun şi altora şi colegilor mei şi politicienilor că sunt cimitirele pline de oameni de neînlocuit. Nu asta e problema. Şi nici bătut nu mă dau. Dimpotrivă! Cred că e o declaraţie foarte realistă, în sensul în care, din punctul meu de vedere, „greul” a trecut: să facem o lege a reformei. Îmi aduc aminte că au fost opt luni de discuţii pe această lege, în întâlniri regionale, cu Colegiul Medicilor, Colegiul Farmaciştilor, Asociaţii profesionale, sindicate, patronate şi aşa mai departe. A fost partea cea mai grea, în care „am încasat” cele mai grave costuri de credibilitate. La vremea respectivă, nimeni nu mi-a sărit în ajutor. Aproape toată lumea a sărit pe mine cu copitele, cu dinţii, cu tot ce a avut la îndemână, ca să mă omoare. Am rezistat crezând foarte tare că tot ceea ce fac este corect şi este bine. Această lege a fost aprobată prin angajarea răspunderii Guvernului. Apoi Parlamentul a făcut faţă unei moţiuni de cenzură. Deci am dat o încărcătură politică foarte mare acestei reforme şi, de atunci, sănătatea este prioritate naţională în România. Unii trec aceste reuşite sub tăcere, dar eu spun că sunt esenţiale. Altfel am fi ajuns să avem şi anul acesta 3,4-3,5 % din PIB. Acum, de bine de rău, avem acei manageri şi ne vom strădui ca ei să îşi facă datoria. Am făcut un contract cadru nou, am descentralizat programe de sănătate, cum e diabetul, am pus pe picioare acest program de evaluare a sănătăţii românilor, care este gata din punctul nostru de vedere. Acum trecem la proceduri birocratice, dar conceptul este gata, este un capitol închis. Şi eu zic că greul l-am făcut, ca atare declaraţia mea este una realistă. Dar cred că va trebui să îmi continui mandatul la Ministerul Sănătăţii, pentru că este vorba de fair-play faţă de colegii mei din Guvern. Vorbesc de colegii din Guvern fără a face referire la o culoare politică sau alta. Suntem într-un moment în care deciziile politice vor fi extraordinar de importante. Dacă ministrul, indiferent care este el, pe orice sector, nu are o încărcătură politică foarte tare, acel domeniu va fi văduvit de bani, de atenţie, de multe lucruri bune care i s-ar putea întâmpla. De acea eu cred că trebuie să rămân pe acest post, pentru că încărcătura mea politică, vice-preşedinte al PNL, îmi dă certitudinea că pot să conving colegii mei liberali, pe de o parte, dar şi Guvernul, că decizii importante pentru sănătate mai trebuie luate încă.

Capital: Din această prismă, nu v-ar tenta mai mult Ministerul Finanţelor?

Eugen Nicolăescu: (zâmbind) Dumneavoastră mă tentaţi cu un răspuns. Nu am să cad în această capcană. Cred că până la urmă în viaţă avem câte un tren pe care trebuie să îl prindem, şi, dacă l-am prins, atunci trebuie să mergem cu el până la capăt.

Capital: Până la urmă un minister înfloreşte dacă ministrul face lobby la Guvern…

Eugen Nicolăescu: Este adevărat. Dacă miniştrii politici sunt mai puternici, atunci sectoarele pe care ei le gestionează sunt clar mai importante. Să vă dau un exemplu: în guvernarea 1997-2000, pentru că exista un ministru de stat foarte puternic, au crescut veniturile magistraţilor mai mult decât la orice altă categorie socială. În aceeaşi guvernare, când s-a construit legea asigurărilor sociale de sănătate, prin faptul că erau câţiva miniştri puternici la apărare şi la transporturi, atunci s-au făcut case paralele de sănătate. Logic nu ar fi trebui să existe, deoarece noi vorbim de un sistem unic de asigurări sociale de sănătate. Poate dacă atunci ar fi fost croit unic, astăzi nu am fi avut atâtea dezechilibre. Iar dacă cineva spune că un ministru trebuie să fie un tehnocrat şi nu om politic, într-un Guvern politic, se înşeală amarnic. E ori naiv, ori rău intenţionat pentru sectorul respectiv.

Capital: Vă mai amintiţi în ce a constat ultima „atenţie” pe care aţi dat-o vreodată unui medic?

Eugen Nicolăescu: Eu nu am dat atenţii, pentru că eram ministru. Nu au cerut şi nici nu luau de la mine probabil. Am trimis, recunosc, nişte buchete de flori frumoase unor doamne, care chiar meritau mai mult din partea mea. Cu ele am făcut terapie pentru o spondiloză cervicală. Au făcut terapie cu mine zi de zi, timp de trei săptămâni, câte o oră şi jumătate. Dar, în schimb, pentru rude de-ale mele, atunci când a fost nevoie, din păcate au dat. Într-o ţară săracă cum e România, într-o ţară unde şpaga, mita, ciubucul este la ordinea zilei peste tot, credeţi că numai la portarul de la spital trebuie să dai? Nu! La orice portar de la orice instituţie, dacă vrei să intri, trebuie să dai o atenţie, ca să fim sinceri cu noi înşine. Important e, în cazul actului medical, ca acesta să nu fie condiţionat de acordarea unei astfel de atenţii.