Un lider din Opoziție tocmai a făcut o serie de afirmații tăioase la adresa lui Eugen Nicolicea, cel care este propus de către Viorica Dăncilă să preia conducerea Ministerului de Justiție.
Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, consideră că şeful statului, Klaus Iohannis, nu ar trebui să fie de acord să-l numească pe Eugen Nicolicea ca ministru al Justiţiei la propunerea PSD, întrucât acesta este „un incompetent complet”.
„Nu ar trebui să fie de acord cu Nicolicea. Asta poate să spună orice elev de liceu care urmăreşte evoluţia profesională a domnului Nicolicea. Cred că sunt mulţi elevi de liceu, cu liceul făcut serios, aşa, ca la carte, care s-ar descurca mult mai bine decât domnul Nicolicea. Nu putem înlocui pe cineva care şi-a pierdut demnitatea profesională pentru că a încălcat etica profesională cu un incompetent complet. În mod cert, Nicolicea nu e soluţia”, a spus Cioloş luni la Digi 24.
El susţine că „preşedintele trebuie să ceară un ministru al Justiţiei care să respecte şi să apere Justiţia, nu să o atace”.
Tudorel Toader a postat joia trecută pe contul său de Facebook demisia din funcţia de ministru al Justiţiei pe care a înaintat-o premierului Viorica Dăncilă şi a menţionat că îşi va exercita atribuţiile până la numirea unui nou titular al portofoliului.
Premierul Viorica Dăncilă a trimis săptămâna trecută, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de revocare din funcţie a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. PSD l-a propus în locul acestuia pe deputatul Eugen Nicolicea.