În prezent, sunt impozitate doar pensiile de peste 1.000 de lei, deşi s-a încercat în repetate rânduri extinderea impozitării către toate pensiile.
Totodată, Rădulescu a reamintit că sunt sute de mii de pensionari frauduloşi pe caz de boală. “Sunt oameni care conduc maşini şi primesc pensie pe caz de boală”, a declarat Rădulescu, în direct la Realitatea TV.
Acesta a precizat că în România deficitul sistemului de pensii este uriaş în România, de circa 3 miliarde de lei, deşi pentru acest an se preconizează un deficit de 14,5 miliarde lei (3,4 miliarde euro).
Potrivit lui Rădulescu, cu banii cu care se acoperă deficitul bugetului de pensii s-ar putea face 400 de kilometri de autostradă.
Soluţia impozitării pensiilor s-a aflat pe masa Guvernului anul trecut, numai că ea a picat în condiţiile în care unele partide de la Putere s-au opus.  Preşedintele Băsescu a criticat în nenumărate rânduri faptul că CCR nu a aprobat scăderea cu 15% a pensiilor şi apoi faptul că Puterea nu a reuşit să impună impozitarea acestora.
Recent, preşedintele Comisiei Finanţe-Bănci din Senat, democrat-liberalul Ovidiu Marian, a declarat, luni, că soluţia pentru redresarea economică ar putea fi impozitarea pensiilor şi reducerea TVA-ului, potrivit realitatea.net.
Un stat care trebuie să slăbească

Rădulescu a propus, de asemenea, scăderea numărului angajaţilor la stat cu 30%. "Între 2006 şi 2009, numărul de funcţionari publici în administraţiile publice a crescut cu 80%. Primării locale care aveau 5 salariaţi, au acum 20", a afirmat Rădulescu.
Acesta a ţinut să precizeze că BNR şi-a redus semnificativ numărul de angajaţi: "BNR are un număr de personal cu mult mai mic decât în 1990, în condiţiile în care, comparându-ne cu celelalte ţări din UE, suntem în primele 2 sau 3 ca număr redus de personal raportat la numărul de locuitori".