Eugen Teodorovici, declarații INCENDIARE: ministrul a fost atacat în Piața Victoriei

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, susține că ieșea cu mașina de la Guvern când un grup de tineri au aruncat cu un lichid, despre care el crede că era apă, spre el și mașină. Teodorovici susține că s-a ajuns prea departe și arată că este de luat în calcul și ipoteza în care anumite companii mari, nemulțumite de măsurile Guvernului, finanțează agitatori în Piața Victoriei.

„Eram chiar în Piaţa Victoriei, ieşeam din Guvern cu maşina şi câţiva tineri, trecând chiar prin mijlocul intersecţiei, aruncând cu apă, cel puţin sper să fi fost doar apă, nu ce au avut jandarmii zilele trecute (…) aruncând fel de fel de vorbe urâte, filmând. Unde s-a ajuns? Poate ieşim cu copiii undeva în oraş, ca orice om. Ne putem aştepta la orice? Adică, totuşi, s-a ajuns mult prea departe”, a afirmat Eugen Teodorovici, la Antena 3.

„Fiind de foarte mulţi ani în administraţie, aşa ceva nu am mai văzut. (…) Este o situaţie la care nu credeam că se va ajunge în România (violenţele de la protestul din 10 august – n.r.) O stare de tensiune, de conflicte şi care, din păcate, văd că se întreţin în mod continuu şi din ce în ce mai accentuat. Mă uit în zona guvernamentală şi mă uit la cei care sunt în Piaţă, clamează anumite lucruri. E o nemulţumire, este liber să conteste, dar până la o anumită limită, pentru că trebuie să ne fie foarte clar – un Guvern nu mai trebuie schimbat altfel decât la vot. (…) Dacă dăm dovadă încă o dată că ne schimbăm guvernele în alt mod decât prin vot, atunci foarte clar e o slăbiciune pentru cei de afară care pot avea interese”, a declarat Eugen Teodorovici, citat de News.ro.