Amnistia fiscală va fi adoptată foarte repede de guvern, a anunțat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, la postul tv Digi24, la numai o zi după ce Darius Vâlcov, consilier al premierului, a declarat, luni seara, că o astfel de măsură se află în programul de guvernare, iar ștergerea datoriilor de zeci de miliarde se face, nu se discută.
„Dacă este favorabilă economiei stăm la masă, propunem un mecanism foarte clar şi dacă totul e ok, luăm o astfel de decizie ca economia să aibă de câştigat”, a declarat ministrul Finanțelor, la Digi 24.
Darius Vâlcov, coordonator al programului de guvernare al PSD, a susținut luni seara la Antena 3, așa cum a arătat ieri Capital.ro,
că la acest moment datoriile persoanelor fizice şi ale companiilor se ridică la 98 de miliarde de lei, din care mare parte nu se mai recupereză.
„Recuperăm sub 500 de milioane. 84 la sută sunt nerecuperabili, deci niciodată nu îi mai recuperăm, dar mare parte dintre aceste companii, mai ales cele mari, sunt de stat. Vorbim de câteva zeci de mii de companii şi de câteva sute de mii de oameni, cred că depăşim un milion. Nu au voie să ia împrumut de la bancă. Nu au voie să facă multe lucruri. Nu primesc nici unele drepturi pentru că nu plătesc o amendă sau o datorie vecehe de 7-8 ani de zile. Este de analizat dacă trebuIe să se facă (amnistia fiscală -n.r.). Trebuie să existe o dezbatere şi, când se ia decizia, să se facă, să nu se mai discute aşa mult. Dezbaterea ar trebui să se facă cu uşile închise”, a spus Darius Vâlcov.
Dacă Darius Vălcov spunea că doar 500 de milioane pot fi recuperate în economie ca urmare a unei astfel de măsuri, ministrul Finanțelor a explicat la Digi 24 că prin amnistia fiscală suma recuperabilă s-ar ridica undeva la 17 miliarde de lei, din care doar 3 miliarde de la persoanele fizice.
„Şi persoanele fizice şi persoanele juridice intră în 100 de miliarde, 17 miliarde ar fi suma recuperabilă, iar 3 miliarde ar fi suma aferentă persoanelor fizice. Este corect, şi acest lucru, am spus în 2015 că trebuie să ne uităm şi la cei care fac eforturi pentru a achita la timp aceste obligaţii, iar în alte situaţii se întâmplă altfel. Trebuie văzut care au fost motivele care au dus la situaţii de acest gen, că poate genera situaţii fără ieşire. Va fi o discuţie, nu ia nimeni măsuri aşa fără să nu discutăm cu toţi cei implicaţi, să vedem care sunt avantajele”, a spus Teodorovici.
Ministrul a explicat că aministia fiscală trebuie făcută în acest an, cât mai repede.
„Ea trebuie luată în acest an, ne dorim ca tot ce avem de reglat trebuie să se întâmple în acest an, masiv şi cât mai repede, pentru ca în viitor să fie investiţii în toate zonele economiei, tu ca stat să încurajezi investiţiile publice”, a mai spus Teodorovici.
Teodorovici a mai explicat că „Ministerul de Finanţe nu are altceva în discuţie decât cele care vin să sprijine mediul economic, nu există altceva la minister, vreo idee ascunsă, e dialog constant, normal parteneriat fie că sunt persoane fizice, fie juridice”.
Asta după ce Darius Vâlcov susținea că „dezbaterea ar trebui să se facă cu uşile închise”.