Eugen Teodorovici iese la rampă! Prima reacție după moțiunea împotriva ministrului de Finanțe

Moțiunea simplă împotriva ministrului de Finanțe a trecut luni, de Senat, cu 59 de voturi pentru, 56 de voturi împotrivă și 2 abțineri. În acest context, Eugen Teodorovici a ieșit la rampă luni seara, în cadrul emisiunii România9, difuzată la TVR.

”Am să postez eu toate documentele pe care le-am lăsat la plecare. Domnul Cîțu nu l-a semnat, nu am înțeles de ce. Nu am luat cuvântul la moțiune, cred că m-aș coborî foarte, foarte jos ca să mai spun ce face el. Nu mai intru în clinciuri cu el.

Dacă au găsit ceva, să facă plângerea despre care au spus. Trebuia să vină să spună, că are o plasmă, în spate, uite, aici e minciuna, cu documente, iar apoi să depună plângerea.”, a spus Eugen Teodorovici.

Ce va face premierul Ludovic Orban în aceste condiții

„Ar fi culmea sa accept ca ministrul finantelor din guvernul PNL sa fie judecat de cei care au facut praf bugetul in ultimii 3 ani de zile. Ultimul partid care poate sa exprime o opinie pe tema finantelor publice este PSD-ul. Asta este o miscare politicianista ieftina. In mod normal, dl Teodorovici, initiatorul motiunii, ar trebui sa dea seama prin alta parte pentru dezastrul bugetar lasat”, a zis Orban.

Va demisiona sau nu ministrul de Finanțe după adoptarea moțiunii simple

„Daca PNL imi cere demisia, imi voi da demisia”, a spus ministrul Finantelor. „In acest moment, nu ma gandesc sa imi dau demisia. Daca erau argumente serioase, poate discutam”, a mai spus el.