Capital: Aveți o misiune grea, dacă nu cumva imposibilă. Practic, într-un singur an, din întregul ciclu financiar 2007-2013 au rămas de accesat aproape 90% din fondurile europene alocate României. Cât credeţi că o să accesăm anul acesta?
Eugen Teodorovici: Au rămas de accesat circa 87%, pentru că acum rata de absorbţie a ajuns la aproximativ 13%. În aprilie trebuie să trimitem la Comisia Europeană facturi de aproape un miliard de euro pe programele operaţionale care nu sunt presuspendate, iar apoi, în mai şi iunie, încă 1,5 miliarde de euro. La finalul lunii iunie, România va avea cereri de rambursare de 2,5 miliarde de euro trimise către CE. Banii vor intra în ţară treptat – Comisia are la dispoziţie două luni, dar i-am rugat să urgenteze verificările pe aceste cereri de rambursare.
Capital: Ce se va întâmpla cu sumele rămase neaccesate? Vor fi reportate pentru viitoarea execuție bugetară?
ET: Nu. Nu se poate reporta nimic, ce nu va fi accesat va fi pierdut. Obligaţia noastră este ca până la finele lui 2015 să cheltuim aceşti bani. Atunci expiră termenul până la care se pot face plăţi, până la limita întregii sume alocate României pentru 2007-2013. Dar avem obligația să trimitem anul acesta, nu mai târziu de 31 decembrie, cereri de rambursare în valoare de 6,5 miliarde de euro. Dacă nu atingem această sumă, diferența va fi pierdută automat.
Capital: Legat de POS DRU, de corecția de 25% stabilită de Comisia Europeană, aţi declarat, în decembrie, că urmează să faceţi o verificare și că banii vor fi recuperați de la autorii proiectelor care au greșit sau au fraudat. În ce stadiu se află această verificare?
ET: Corecţia se aplică în relaţia dintre statul membru şi CE. Dacă această corecţie este cauzată de o slăbiciune a sistemului şi nu o pot imputa unui beneficiar final, este suportată de statul român, care este obligat să schimbe sistemul pentru ca în viitor să nu se mai producă astfel de evenimente. Diferenţa de 25% este suportată de la buget, iar beneficiarii primesc toţi banii pe facturile eligibile depuse. În schimb, dacă ulterior, în urma unor verificări, descoperim că un beneficiar nu a respectat regulile, din diverse motive, acolo se poate aplica o corecţie financiară de până la 100%. Pe sistem s-au făcut aceste verificări necesare, dar e posibil ca printre proiectele în derulare să fie unele cu probleme. Cei care nu au respectat legea trebuie să plătească, chiar şi cei din administrația publică.

Capital: Pe POS DRU există multe proiecte în regulă, depuse de ani de zile, pentru care oamenii încă nu și-au primit banii…
ET: Toţi vor fi plătiţi. Una dintre priorităţi este ca până la finele lunii mai să fie verificate documentele de plată, să fie evaluate toate proiectele depuse de ani de zile. La sfâşitul lunii mai trebuie să scăpăm de aceste „arierate“ ale statului faţă de beneficiarii de fonduri europene, ca să putem să întoarcem foaia şi să ne ocupăm fără întârzieri de tot ceea ce înseamnă implementare.
Capital: Legat de fondurile pentru noul ciclu bugetar, 2014-2020,  președintele Traian Băsescu a declarat, zilele trecute, că am mai putea obține 8-9 mld. euro. Este posibil?
ET: Nu. Ca să mai primim noi, trebuie să se ia de la cineva… Fondurile alocate României pentru următoarea perioadă de programare sunt de 39 de miliarde de euro, din care 21,8 de miliarde sunt fondurile structurale şi de coeziune, iar 7,1 miliarde sunt fondurile  destinate agriculturii și dezvoltării rurale. Ce putem obține este o simplificare a modului în care sunt folosiți banii, să putem să relocăm fonduri pe proiecte prioritare etc. Important este să ne pregătim, să nu mai facem greșeli, să facem modificările legislative și de procedură necesare și să accesăm toate aceste fonduri. Eu cred că pentru noua perioadă, 2014-2020, vom fi mult mai bine pregătiți.
Capital: Care vor fi prioritățile în perioada 2014-2020?
ET: Ele coincid cu cele propuse de Comisia Europeană și vizează, în principal, îmbunătăţirea capitalului uman, prin creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă şi politici mai bune privind incluziunea socială şi educaţia, dezvoltarea unei infrastructuri moderne, promovarea competitivităţii economice şi a dezvoltării locale, optimizarea utilizării şi protejării resurselor şi activelor naturale, modernizarea şi consolidarea administraţiei naţionale şi a sistemului judiciar.
Capital: Spuneaţi că vom fi mai pregătiți pentru viitorul ciclu financiar. Spuneţi-ne o măsură luată în acest scop?
ET: În primul rând simplificarea, debirocratizarea sistemului. De exemplu, lucrăm la un proiect chiar cu fonduri europene, prin care vom constitui la nivelul consiliilor județene, municipale și orășenești grupe de experți pe trei paliere: achiziții publice, pregătirea proiectelor și managementul proiectelor. Aceștia vor fi instruiți periodic cu toate problemele legate de accesarea fondurilor europene și vor contribui la fluidizarea acestui proces, la urgentarea întregului lanț de proceduri, de la întocmirea proiectelor și obținerea tuturor avizelor, până la transmiterea cererilor de rambursare. Dar vor fi multe măsuri, mai ales de simplificare și de scurtare a termenelor pentru diverse proceduri și avize, cum sunt cele de mediu, de exemplu, dar și altele, care îngreunează mult acest proces.

Eugen Teodorovici – CV

Dec. 2012 – prezent ministrul fondurilor europene şi senator
Mai – dec. 2012 consilier de stat
Iun. 2009 – mai 2012 director – Curtea de Conturi
Ian. – iun. 2009 director general, MFP
2007-2009 secretar de stat, MEF
2005-2007 director general, MEF  
2004-2005 director general, MEF  
2000-2004 director, MIE
1999-2000 director, MAE