Un alt punct pe agenda întrevederii au fost măsurile luate de partea română în scopul ridicării presuspendării plăţilor în cazul Programului Operaţional Regional, Programului Operaţional Sectorial Transport şi Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, precum şi aspecte vizând creşterea capacităţii administrative şi soluţii de îmbunătăţire a absorbţiei fondurilor.
Eugen Teodorovici a subliniat ca utilizarea fondurilor europene reprezintă un element cheie în realizarea reformelor structurale, unul dintre obiectivele majore ale actualului program de guvernare fiind acela de recuperare a întârzierilor înregistrate şi creştere a absorbţiei la 80%, până la sfârşitul anului 2015. Ministrul Fondurilor Europene şi-a exprimat hotărârea de a respecta toate angajamentele Romaniei faţă de Comisia Europeană şi a prezentat acţiunile pe care le va întreprinde pentru deblocarea tuturor programelor operaţionale.

”Am discutat în principal despre abordarea guvernului în ceea ce priveşte fondurile europene, atribuţiile noului Minister al Fondurilor Furopene şi acţiunile pe care noi le întrevedem pentru a se ajunge la o situaţie de normalitate, şi anume deblocarea tuturor programelor operaţionale şi reluarea plăţilor către România”- a declarat, pentru corespondentul Agerpres, ministrul Eugen Orlando Teodorovici, aflat în prima sa vizită la Bruxelles în această calitate. ”Au fost aspecte legate de simplificarea sistemului din România, despre modul în care se respectă în continuare principiile europene şi l-am asigurat pe domnul comisar că, din punctul meu de vedere personal, ca ministru, cât şi al guvernului României, va fi toleranţă zero faţă de conflictele de interese, faţă de situaţii de fraudă sau alte chestiuni de acest gen’, amai spus Teodorovici.

Tot miercuri, Eugen Teodorovici şi Mariana Câmpeanu, Ministrul Muncii, Familiei si Protecţiei Sociale, au avut o întrevedere cu Koos Richelle, director general pentru ocuparea forţei de munca, afaceri sociale şi incluziune, cu care vor discuta despre Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).