Eugen Tomac cere Guvernului României să sancționeze Austria

Eugen Tomac cere Guvernului României să sancționeze Austria. El vrea ca Executivul să se alăture procesului deschis la Curtea de Justiție a Uniunii Europene și să sancționeze „acest abuz de drept comis de un guvern iresponsabil condus de politicieni profund antieuropeni.” Din punctul său de vedere, „se impune ca România să-și schimbe radical abordarea în chestiunea Schengen”.

El a reamintit că ministrul Afacerilor Interne din Austria „susține că Guvernul de la Viena se opune extinderii Spațiului Schengen pentru că nu funcționează”, uitând „să spună că a votat pentru intrarea Croației în Spațiul Schengen”. Potrivit lui, „toată retorica oficialilor austrieci la adresa României este plină de falsuri.”

„După acest refuz absurd al Austriei, repetat obsesiv în jurul unui argument fals, se impune ca România să-și schimbe radical abordarea în chestiunea Schengen. (…) 25 de guverne din zona Schengen consideră că România îndeplinește toate condițiile pentru a fi parte din acest spațiu, Comisia Europeană spune limpede că țara noastră îndeplinește toate condițiile, un singur guvern, cel de la Viena, blochează în mod absolut revoltător dreptul nostru de a ne bucura de liberă circulație. Nu mai țineți Europa divizată, dați jos hotarul, domnule Nehammer!”, a scris, miercuri, Eugen Tomac pe contul său de Facebook.

Vor fi ridicate măsurile de protecție a frontierei

Postarea sa a fost făcută la scurt timp după ce ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat că vor fi ridicate măsurile de protecţie a frontierei.

În plus, se va continua performanţa şi pe planul de acţiune cu Austria şi pe programul pilot cu Serbia, Ungaria, Republica Moldova, Ucraina şi planul comun de lucru cu Bulgaria.

El i-a propus ministrului Afacerilor Interne din Austria, Gerhard Karner, că România va progresa în aceste măsuri şi nu a ascuns faptul că ambiţia Ministerului Afacerilor Externe din România este să facă din România un model, un standard de protecţie a frontierelor.

Cei doi au semnat acordul administrativ Dublin care simplifică procedurile de azil, ceea ce e şi în interesul României, şi al Austriei, şi al securităţii europene a frontierelor.

Gerhard Karner
Gerhard Karner, ministrul Afacerilor Interne din Austria (SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin)