Eugen Tomac, despre aderarea României la Schengen
România nu are perspective realiste să adere la Spațiul Schengen în acest an, a declarat la RFI eurodeputatul Eugen Tomac.
„Dacă PE ar interveni în procesul pe care l-am deschis la CJUE, sunt convins că în prima jumătate a anului viitor, există toate premisele ca acest lucru să se întâmple. Este un semnal politic pozitiv, însă trebuie să ne gândim la tot contextul. Faptul că în timpul președinției spaniole acest obiectiv rămâne pe agendă este un lucru important, însă nu de Spania depinde intrarea noastră în Spațiul Schengen. În continuare, blocajul cu privire la eliminarea frontierelor pentru români în UE îl are poziția Guvernului austriac (…). Săptămâna viitoare, la Parlamentul European, vom dezbate o rezoluție care a fost intens negociată în Parlament, o rezoluție care vine ca urmare a unei dezbateri inițiate de societatea civilă din România și este pentru prima dată când PE într-un document oficial, votat în Comisia de Petiții săptămâna trecută, propune ca PE să analizeze intervenția în procesul pe care l-am deschis la Curtea de Justiție a UE împotriva Consiliului UE”, a spus Eugen Tomac.
„Blocajul generat de Austria nu ne oferă perspective foarte serioase în acest an”
Eugen Tomac a subliniat că blocajul generat de Austria nu ne oferă perspective foarte serioase in acest an să intrăm în Schengen.
„Tocmai de aceea, eu sunt extrem de rezervat cu privire la rezultatul negocierilor (…). Nu există perspective realiste de a fi eliminate în acest an frontierele pentru România, de a intra în Spațiul Schengen (…). Dacă PE ar interveni în procesul pe care l-am deschis la CJUE, sunt convins că în prima jumătate a anului viitor, în timpul președinției belgiene, există toate premisele ca acest lucru să se întâmple, tehnic vorbind. Dacă vom rămâne în logica negocierilor politice, cel mai probabil un orizont realist de așteptare în ceea ce privește intrarea noastră în Spațiul Schengen ar fi în prima parte a anului 2025, în timpul președinției poloneze”, a conchis Eugen Tomac.
Ambasadorul Spaniei în România a declarat că prioritatea preşedinţiei spaniole a Consiliului Uniunii Europene este ca România şi Bulgaria să adere la Spaţiul Schengen.