Eugen Tomac, bucuros pentru reușita Republicii Moldova

Potrivit lui Eugen Tomac, Republica Moldova este acum un pas mai aproape de Uniunea Europeană (UE). Din punctul lui de vedere, situația actuală este extrem de favorabilă pentru românii din regiunea transnistreană.

De acum încolo, se deschide un drum lung către familia europeană, dar acest efort merită pe deplin.

„Republica Moldova, un pas mai aproape de Uniunea Europeană (…) O veste cum nu se poate mai bună pentru românii de peste Prut. De aici încolo, drum întins către familia europeană. Un drum lung şi anevoios, dar care merită întregul efort. Consiliul European a votat!

Republica Moldova va începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Felicit românii din Republica Moldova pentru această reușită și sper să ne reunim cât mai curând în familia europeană!”, a fost mesajul transmis, joi, de Eugen Tomac prin intermediului contului său de Facebook.

Republica Moldova este cu un pas mai aproape de a obţine independenţa

La rândul său, Siegfried Mureșan susține ferm că începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană reprezintă cea mai importantă decizie pentru Republica Moldova de la obținerea independenței.

Această decizie confirmă că Republica Moldova se va angaja într-un amplu proces de modernizare și reformare în următorii ani, având sprijinul Uniunii Europene și al tuturor țărilor membre. Guvernul de la Chișinău va primi asistență financiară și tehnică crescută din partea Uniunii Europene pentru pregătirea țării în vederea aderării.

Procesul de aderare va contribui la creșterea nivelului de trai în Republica Moldova. În plus, cetățenii moldoveni vor simți beneficiile integrării europene înainte de aderare. Potrivit oficialului român, începerea negocierilor de aderare are și o semnificație simbolică, arătând că Republica Moldova a ieșit din sfera de influență a Rusiei.

Odată cu încheierea negocierilor, Republica Moldova va ocupa un loc la masa Uniunii Europene, beneficiind de aceleași drepturi ca toate celelalte state membre.

„Meritul principal pentru acest lucru aparţine preşedintei Maia Sandu, conducerii proeuropene de la Chişinău şi cetăţenilor Republicii Moldova care au aşezat ţara pe un drum clar al reformelor şi al integrării europene, în pofida tuturor presiunilor din partea Federaţiei Ruse. Uniunea Europeană şi Republica Moldova încep astăzi procesul de aderare care va fi unul amplu, complex, de durată.

Tocmai de aceea, nu avem de ce să pierdem timpul, ci trebuie să trecem cât mai repede la următoarea etapă. Astfel, aştept din partea Comisiei Europene şi a Consiliului Uniunii Europene să adopte fără întârziere cadrul de negociere, astfel încât prima conferinţă interguvernamentală de negociere UE – Republica Moldova să aibă loc în prima parte a anului 2024.

Anul viitor vom avea alegeri europarlamentare, astfel că este important să facem cât mai multe progrese în procesul de aderare în prima parte a anului, de vreme ce, în a doua parte, Uniunea Europeană va fi ocupată cu reaşezarea instituţională de după alegeri”, a scris el, joi, pe rețelele sociale.