Eugen Voicu, directorul general al Aviva Investors România, va răscumpăra societatea de la grupul financiar Aviva., mai exact de la Aviva International Holdings Limited. Operaţiunea de „management buyout” a fost autorizată de către CNVM, iar finalizarea operaţiunii va fi efectuată înainte de 1 noiembrie.
Voicu redevine acţionar majoritar (va deţine în nume propriu 95% din acţiuni şi 4,9% printr-o companie la care este asociat unic) după şapte ani. În 2003, pachetul majoritar de acţiuni al companiei denumită atunci Certinvest, lansată în 1994) a fost preluat de Fondul Româno-American de Investiţii (RAEF), iar în 2007 a fost achiziţionată de grupul internaţional Aviva. Numele a fost schimbat între timp în Aviva Investors, iar acum va trece printr-un nou proces de rebranduire, noul nume urmând a fi comunicat odata cu finalizarea operaţiunii de buyout.
Administratorul de investiţii va continua colaborarea cu Aviva, în special prin donfurile adminitrate, dar şi prin consultanţă. Vor fi căutaţi şi alţi parteneri. „În prezent nu alergăm după un partener, dar ne dorim un investitor strategic sau unul financiar”, spune Eugen Voicu, care adaugă că „în piaţă există interes din partea mai multor companii.”
Societatea îşi va canaliza eforturile pentru consolidarea şi extinderea diviziei de vânzări online, carea a fost lansată în urmă cu câetva luni. „Rezultatele aşteptate din partea zonei de online s-ar putea să nu vină în următorii doi-trei ani, însă cu siguranţă vor fi vizibile în patru-cinci ani”, arată Voicu, explicând că strategia de dezvoltare este pe termen lung. „Criza a învăţat oamenii că economisirea este foarte importantă, ne aşteptăm ca în perioada următoare să crească puternic componenta investiţională„, spune Voicu, adăugând că se aşteaptă ca afacerile companiei să creacă cu 50% în următorul an.
„Am învăţat foarte multe de la Aviva, am văzut ce înseamnă o companie mare de investiţii”, spune Voicu. Problemele Aviva Investors din România au fost generate însă de piaţa diferită faţă de cea pe care lucrează, zona de investiţii de retial fiind o experienţă nouă şi pentru britanici.
„Momentul răscumpărării a fost foarte bun”, mai arată Voicu. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică, însă managerul a declarat că a fost de două-trei ori mai mică decât cea din 2007.