Nivelul Euribor la 3 luni, indicator care măsoară dobânda medie la care se împrumută între ele băncile din zona euro, a coborât luni până la 0,8%, cea mai mică valoare din ultimele 20 de luni, graţie injecţiilor masive de lichiditate din parte Băncii Centrale Europene (BCE). Vezi cu cât trebuie să îţi scadă rata.
După reduceri graduale de la o zi la alta, Euribor la 3 luni a fost stabilit luni la 0,800%, cel mai scăzut nivel înregistrat după luna iulie 2010.
Chiar dacă au scăzut cu aproape o treime după ce Banca Centrală Europeană a injectat 1.000 de miliarde de euro pe pieţele financiare, ratele Euribor la trei luni rămân în continuare peste cel mai scăzut nivel, de 0,634%, înregistrat la începutul lui 2010.
Cu cât v-ar putea scădea ratele?
Cum la sfârşitul lunii decembrie 2011, Euribor la 3 luni era de 1,356%, rezultă ca la modificarea următoare clienţii vor avea parte de o nouă ajustare în jos a dobânzilor la creditele în euro, care în majoritatea lor sunt legate de acest indicator.
Astfel, pentru un credit de circa 50.000 euro, pe 30 de ani, pentru care rata era în decembrie de circa 300 euro, la următoarea ajustare dobânda ar putea coborî cu mai mult de 0,5 puncte, ceea ce s-ar traduce printr-o rată de circa 282 euro, cu 18 euro (6%) mai mică decât în decembrie.
Excesul de lichiditate prieşte scăderii dobânzilor
Dobânda Euribor este stabilită de zilnic de Banking Federation of the European Union (FBE) şi este utilizată ca indicator de referinţă pentru mii de miliarde de credite şi instrumente financiare în euro.
Potrivit calculelor făcute de analiştii Reuters, cele două injecţii de lichidităţi demarate de BCE în lunile decembrie şi februarie au făcut ca excesul de lichiditate din piaţă să atingă nivelul record de 792 miliarde de euro.
Banca Centrală Europeană a demarat la începutul acestei luni a doua operaţiune de refinanţare pe 36 de luni, acordând împrumuturi de 530 miliarde de euro unui număr de 800 de bănci din zona euro, pentru a stimula acordarea de credite companiilor şi a reduce costurile de creditare ale guvernelor. Anterior, la finele lunii decembrie 2011, BCE a acordat unui număr de 523 de bănci împrumuturi pe trei ani în valoare de 489 miliarde de euro, la o dobândă de 1%.
Analiştii au lăudat impactul operaţiunilor de refinanţare pe termen lung demarate de BCE asupra reducerii îngrijorărilor referitoare la o criză a creditului în zona euro, dar totodată au avertizat că aceste injecţii de lichidităţi nu pot fi un înlocuitor pentru provocările fiscale şi structurale cu care Europa se confruntă.