Pe timpul Campionatului European din Germania, naționala României a tras la hotelul „Melchior Park” din Wurzburg, un oraș situat la 270 de kilometri de Munchen, acolo unde am învins Ucraina și unde vom juca mâine crucialul meci cu Olanda, pentru calificarea în sferturile de finală.

16 martie 1945

Când trimisul „Evenimentului zilei” la Euro a ajuns ieri în Wurzburg, orașul era îmbrăcat într-o ploaie rece, măruntă și deasă, exact din aia de „să nu scoți câinele din casă”. Și asta într-o țară în care oameni cu câini în lesă, de toate rasele, culorile și mărimile, vezi la tot pasul.

Cu aproximativ 130.000 de locuitori, Wurzburg este al saptelea oraș ca mărime din regiunea Bavariei. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mai ales la bombardamentul de pe 16 martie 1945, deci cu mai puțin de două luni înainte de capitularea Germaniei, orașul a fost distrus în mare parte. Dar clădirile din centrul vechi al orașului au fost refăcute în așa fel, încât zici că aici nu a explodat nici măcar o petardă.

„No entry”

„Melchior Park”, un stabiliment de 4 stele și 118 camere, e situat într-o zonă de verdeață la câțiva kilometri în afara orașului. Că în afara jucătorilor, a staff-ului tehnic, medical și a celui federal nu intră nici musca, o simți încă de pe șosea. În curte nu e nimeni, de zici că e părăsit. Hotelul a fost închiriat exclusiv pentru echipa României, iar fiecare jucător a stat singur în cameră. În fața barierei, un bodyguard de origine asiatică te anunță: „No entry”. Ok, boss. Atunci, hai la stadionul lui Wurzburger Kickers, acolo unde Edi Iordănescu a programat ultimul antrenament înaintea celui oficial de azi de pe „Allianz Arena”. Anunțat închis încă de câteva zile, semn că geometria tactică prin care Edi vrea să-i dea șah lui Koeman, aici se va repeta.

Cu cine ține Irene, soția de origine spaniolă a lui Rațiu

La conferința de presă a participat doar Andrei Rațiu, cel care a impresionat pe toată lumea în meciurile contra Ucrainei și Slovaciei. De sub frizura albastră, băiatul plecat la 6 ani în Spania a avut timp și de o mică glumă. Gabi Berceanu, fostul ofițer de presă al Federației Române de Fotbal, acum la ProSport, i-a amintit cum înaintea turneului final, i-a declarat că soția sa Irene, de origine spaniolă, va ține cu România la un eventual meci contra Spaniei. „Cu Spania nu ne mai putem întâlni acum decât în finală. Cu cine va ține atunci, Irene?”. „Tot cu România!”. Acum nu știu cine a glumit mai mult. Berceanu sau Andrei Rațiu?

„Acum ori niciodată!”

Prin ploaia rece și deasă care cădea peste „AKON Arena” din Wurzburg, Edi Iordănescu a ieșit ultimul spre teren. Înaintea lui, în tribuna mică a stadionului de 13.000 de locuri, urcaseră Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță. Primii doi zâmbitori, Edi destul de calm. Va da piept mâine cu o națională reprezentând o industrie de fotbal, o națională condusă de unul dintre cei mai mari jucători ai Olandei și ai Europei: Ronald Koeman.

A transmis ieri, public un mesaj emoționant, din care reproduc finalul: „Ceea ce am obținut până acum nu e deloc puțin. Dar cei care își iau soarta în propriile mâini, ca bărbați adevărați, sunt cei care nu se mulțumesc nici cu mult, nici cu puțin. Sunt cei care vor TOT! Când milioane de români cântă în același timp cu jucătorii imnul nostru, e un vers care azi contează mai mult ca oricând pentru noi: <<Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte>>”.

E un meci de acum ori niciodată, acesta e adevărul. Cu care te întâlnești o dată în viață. Iar dacă grupul va reacționa după chipul în care a fost construit și a performat, atunci își va croi cu adevărat o soartă. Un destin”.

Așa e Edi. Acum ori niciodată!