CE de Fotbal 2024 nu este lozul câștigător pentru economia Germaniei
Având în vedere magnitudinea celor două evenimente, întrebările care apar sunt legate de efectul economic pe care îl vor avea asupra celor două țări gazdă. În cazul CE de fotbal, este puțin probabil ca evenimentul să reprezinte un punct de cotitură pentru cea mai mare economie din Zona Euro, care se confruntă cu o lentoare economică.
Experiența Cupei Mondiale de Fotbal din 2006 arată că marile evenimente sportive nu sunt catalizatori atât de puternici din punct de vedere economic. Economia Germaniei, cu o pondere mare în industrie, s-a aflat în dificultate după izbucnirea conflictului din Ucraina în februarie 2022, ceea ce a dus la creșterea costurilor la energie.
În prezent, Germania se află în al patrulea trimestru consecutiv de creștere zero sau negativă, fenomen ce pune presiune asupra Zonei Euro. Așteptările sunt ca publicul să privească Euro 2024 drept prilej de a cumpăra un televizor nou, de a organiza adunări cu prietenii pentru a urmări meciurile sau de a ieși mai mult în oraș în același scop.
Se vor face economii în alte zone
Chiar dacă toate aceste acțiuni ale consumatorilor probabil vor crește încasările comercianților, este posibil ca aceste cheltuieli să fie echilibrate prin economii în alte zone. Din acest punct de vedere, cheltuielile de consum nu cresc neapărat, ci „migrează”.
Cu alte cuvinte, dacă publicul avut prea multe cheltuieli în timpul evenimentului, atunci s-ar putea ca în următoarele câteva luni să le reducă, ceea ce duce la un trend inconsecvent. În plus, odată ce „sărbătorile” dispar, cheltuielile încetinesc – sau ar putea chiar să scadă, subliniază Radu Puiu.
Potrivit unui studiu al Institutului Economic German, evenimentul ar putea oferi un mic impuls economic pentru cele 10 orașe care găzduiesc meciurile. Cu toate acestea, impulsul nu va duce la un produs intern brut (PIB) mai mare la sfârșitul anului. PIB-ul Germaniei a scăzut cu 0,3% în 2023, peisaj ce a reprezentat cea mai slabă economie majoră din lume. Anul acesta se așteaptă o creștere modestă.
Este adevărat că o parte dintre fonduri vor fi investite în unele stadioane sub forma unor lucrări de modernizare. Totuși, nu vor fi construite noi drumuri sau alte infrastructuri, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, la Cupa Mondială din Africa de Sud din 2010.
Euro 2016 a stimulat economia Franței
Euro 2016, desfășurat în Franța, a stimulat economia țării cu aproximativ 1,2 miliarde de euro, potrivit unui studiu realizat de Centrul pentru Dreptul și Economia Sportului (CDES) din Limoges și de agenția KENEO.
Peste 600.000 de vizitatori au petrecut în Franța o medie de opt zile fiecare, cu o medie zilnică de cheltuieli de 154 de euro de persoană. Pe lângă faptul că Franța a avut nevoie de puține investiții de capital pentru a se pregăti pentru turneu (cheltuind aproximativ 200 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii), găzduirea a fost o decizie care a avut sens din punct de vedere economic.
În cazul Campionatului European din 2020, acesta s-a desfășurat în 11 orașe din țări diferite, fapt care a determinat un impact economic semnificativ diluat pentru fiecare locație în parte, arată analistul din cadrul XTB România.
Cât de „verde” va fi, de fapt, Germania în timpul EURO 2024?
UEFA și Federația Germană de Fotbal (DFB) au promis că EURO 2024 va fi „cel mai durabil campionat european din toate timpurile”. Planurile se extind asupra a 10 stadioane mari consumatoare de energie, a călătoriilor către și între cele 51 de meciuri (80% din emisii), a mărfii și a catering-ului.
Pentru a convinge oamenii să renunțe la companiile aeriene de buget, se subvenționează tarifele pentru transportul feroviar și se programează trenuri suplimentare. În plus, există planuri de utilizare a energiei regenerabile pe stadioane.
Evenimentele sportive internaționale reprezintă un moment în care națiunile gazdă își pot prezenta valorile în fața unei audiențe globale. Dar costul pentru națiunile gazdă înseamnă că acestea trebuie să lase și o moștenire locală, explică Radu Puiu.
Jocurile Olimpice de la Paris – care, la fel ca Germania, nu construiesc noi facilități majore – au fost o șansă de a accelera planurile de creare a noi piste de biciclete și zone pietonale, de a revitaliza regiunea Seine-Saint-Denis de lângă capitala franceză și de a transforma Sena.
Euro 2024, sub JO ca buget
Bugetul pentru Euro 2024 este mult mai mic decât cel al Jocurilor Olimpice de la Paris, dar, la fel ca și capitala Franței, evenimentul își propune să lase Germania un pic „mai verde”. Această promisiune vine după turneul anterior.
Euro 2020, care a fost amânat pentru 2021 din cauza pandemiei și care s-a desfășurat în 11 țări diferite, a atras numeroase critici pentru impactul climatic al călătoriilor internaționale asociate.
Chiar dacă toate meciurile vor avea loc în Germania în acest an, se așteaptă ca aproximativ 80% din amprenta de carbon a campionatului să provină din transporturi, deoarece fanii se adună din toate colțurile globului, arată analistul financiar din cadrul XTB România.
Un total de 2,7 milioane de bilete sunt disponibile pentru cele 51 de meciuri ale turneului, programate pe 10 stadioane. Consiliul Național de Turism al Germaniei se așteaptă la alte șapte milioane de vizitatori în zonele pentru fani și la evenimentele de vizionare publică.
Fiind cel mai popular sport din lume, urmărit în mod activ de 67% dintre europeni, este de așteptat ca milioane de oameni să se reunească pentru a se bucura de meciuri. Se anticipează că UEFA EURO 2024 va atrage o audiență cumulată în direct de 5 miliarde de persoane din întreaga lume.
Companiile din China a tras lozurile mari pentru sponsorizări
În ce privește sprijinul din partea companiilor, observăm o prezență puternică a companiilor din China pe lista sponsorilor oficiali ai Campionatului European: AliExpress, Alipay, Byd, Hisense și Vivo.
Alipay, este o platformă de plăți mobile, ce oferă servicii de plată pentru terțe părți, iar AliExpress este platforma de comerț electronic. Ambele fac parte din Alibaba Group. Acțiunile companiei-mamă sunt listate pe bursa de la New York sub forma unui ADR (American Depositary Receipts – Bonuri la Depozitarul American) și înregistrează o pierdere de 6,54% de la începutul anului.
Decizia AliExpress de a obține sponsorizarea vine ca un răspuns față de deciziile rivalului Temu de a sponsoriza Super Bowl în SUA timp de doi ani consecutivi. Byd este un producător de vehicule electrice important, ocupând până de curând prima poziție în topul producătorilor electrici din punct de vedere al vânzărilor la nivel global. Acțiunile companiei sunt listate pe Bursa din Shenzhen și, de la începutul anului, se apreciază cu 8,08%, potrivit analistului XTB România.
Hisense Group este un producător multinațional chinezesc de electrocasnice și electronice. Televizoarele sunt principalele produse ale Hisense, fiind cel mai mare producător din China, după cota de piață din 2004. Compania tehnologică a anunțat că preia calitatea de sponsor global al UEFA EURO 2024, ca urmare a sponsorizărilor anterioare din 2016 și 2020 și a celei de succes a Cupei Mondiale FIFA 2022.
Vivo Communication Technology este o companie multinațională chineză de tehnologie care proiectează și dezvoltă smartphone-uri și accesorii, dar și software și servicii online.
BYD va fi partenerul de mobilitate
Constructorul auto chinez BYD preia locul producătorului german Volkswagen ca partener de mobilitate al turneului. Volkswagen a renunțat la poziția de sponsor, chiar dacă turneul este găzduit în Germania, după ce a decis să nu prelungească un acord care să acopere competițiile de fotbal pentru echipa națională masculină ale UEFA din motive de „disciplină a costurilor”.
Pe lângă aceste companii, pe lista sponsorilor se regăsesc nume deja cu tradiție, precum Adidas, Coca-Cola, dar și compania de rezervări Booking, compania de tehnologie franceză Atos sau grupul britanic de bunuri de consum Unilever.
Această tendință a companiilor din China de a obține o pondere semnificativă în rândul sponsorilor unei competiții europene de renume este contradictorie cu poziția oficialilor politici din Zona Euro, subliniază Radu Puiu.
Astfel, curentul vine în contextul în care investigatorii de la Comisia Europeană vor inspecta în următoarea perioadă companii auto din China, ca parte a anchetei care va stabili dacă vor fi impuse tarife punitive pentru protejarea producătorilor europeni de vehicule electrice și în contextul în care se dorește implementarea unor tarife comerciale împotriva produselor cu o amprentă de carbon ridicată, majoritatea provenind din China.