EURO 2024. Gheorghe Hagi a transmis un mesaj după ce România a fost învinsă de Olanda cu 3-0. Fostul căpitan al naţionalei României a spus că este mândru de tricolori, care au arătat că pot obţine rezultate bune la un turneu final.

EURO 2024. Gheorghe Hagi a transmis un mesaj după ce România a fost învinsă

Hagi a spus și că „tricolorii” trebuie felicitați pentru parcursul avut. Fostul căpitan al naţionalei spune că echipa a „intrat în istorie”. Chiar dacă am avut oportunităţile noastre, s-a văzut că Olanda este foarte bună, a mai spus Hagi.

„Să-i felicităm pentru tot parcursul avut. Au intrat în istorie. Am avut oportunităţile noastre, dar s-a văzut că Olanda este foarte bună. Noi am făcut cât mai putut, din orice meci înveţi, trebuie să privim înainte. Uneori atâta poţi, trebuie să vedem ce să facem să devenim mai buni. Acum rămâne să se lucreze pentru a face mai bine. De acum trebuie să evoluăm, să creştem cât mai mult. Important e că au făcut foarte bine, şi să avem încredere, curaj, au arătat că se poate. În fotbal nu te naşti cel mai bun, devii zi de zi. Trebuie să ne dorim mai mult. Sunt mândru de echipa României, de toţi“, a declarat Hagi.

Adrian Mutu a postat un mesaj de încurajare pentru echipa naţională

La rândul lui, Adrian Mutu a postat un mesaj de încurajare pentru echipa naţională. După ce tricolorii s-au oprit în optimile de finală la Euro 2024, el a scris pe Facebook că este mândru de ei.

„Hai România! Capu’ sus, băieţi! Mândru de voi”, a scris Adrian Mutu pe Facebook.

La rândul ei, Dinamo Bucureşti mulţumeşte echipei naţionale pentru parcursul de la Euro.

„Mulţumim că ne-aţi făcut mândri! Felicitări tricolorilor pentru performanţa pe care au realizat-o la acest turneu final. După 24 de ani aţi reuşit să ne dăruiţi bucuria şi plăcerea de a vedea reprezentativa naţională de fotbal în faza superioară a unui turneu final, iar pentru această performanţă vă suntem profund recunoscători!”, a transmis Dinamo Bucureşti.

Un mesaj a venit și de la Farul Constanţa

Un mesaj a venit și de la Farul Constanţa, care îi încurajează pe tricolori.

„Vă mulţumim! Capul sus, tricolori!”, a transmis Farul Constanţa.

Universitatea Craiova a postat un mesaj similar cu cel al Farului.

„Capul sus, România!”, a scris Universitatea Craiova.

euro 2024 romania-olanda
SURSA FOTO: uefa.com

Fundaşul Andrei Burcă a afirmat că este trist după eliminarea României

Fundaşul Andrei Burcă a afirmat că este trist după eliminarea României. Totuși, a mulţumit fanilor români care i-au susţinut necontenit pe tricolori la turneul final din Germania.

Potrivit fundașului, totul a fost bine în primele 15 minute. Totuși, primul gol i-a destabilizat, spune el.

„E o seară tristă pentru noi. Le mulţumim fanilor că au fost alături de noi. Am început bine primele 15 minute, a venit acel gol şi ne-a destabilizat puţin. Chiar am încercat să revenim. Pentru Românie joc pe orice poziţie. Suntem dezamăgiţi, ne-am dorit mult, acesta este nivelul, am terminat grupa pe primul loc, ne-am bătut de la egal la egal cu toţi, acest turneu trebuie să fie doar un început, să învăţăm şi să progresăm cât mai mult. Mulţumim, românilor, aţi fost motivul pentru care am dat totul, aţi fost primul jucător, iar când sunteţi mereu lângă noi, putem face lucruri măreţe”, a declarat Burcă la Pro TV.

Naţionala României a fost învinsă cu scorul de 3-0 de Ţările de Jos

Reprezentativa tricoloră s-a oprit marţi, 2 iulie, în optimile de finală ale Campionatului European. A fost învinsă cu scorul de 3-0 de Ţările de Jos, la Munchen.

Naţionala României a ajuns în optimi după ce a câştigat grupa E.