Selecționerul Turciei, italianul Vincenzo Montella, a primit cadou de la elevii săi o victorie la împlinirea vârstei de 50 de ani, „ienicerii” impunându-se cu 3-1 în fața Georgiei, o altă echipă antrenată de un fost mare fotbalist, francezul Willy Sagnol.
EURO 2024: Turcia, victorie cu emoţii, 3-1 cu Georgia
Echipa Turciei a obținut o victorie după un meci dificil în fața Georgiei, cu scorul de 3-1 (1-1), marți seara, la Dortmund, în primul meci din Grupa F a Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania.
Turcia s-a impus cu o diferență de două goluri împotriva debutantei Georgia, însă meciul a fost echilibrat și ar fi putut să se termine foarte ușor după aspectul jocului și cu un rezultat de egalitate, având în vedere șansele ratate de ambele echipe.
Selecționerul Turciei, Vincenzo Montella, a primit cadou victoria la împlinirea vârstei de 50 de ani, datorită golurilor marcate de Mert Muldur (min. 25), Arda Guler (min. 66) și Kerem Akturkoglu (min. 90+7). Singurul gol al Georgiei a fost înscris de Georges Mikautadze (min. 32).
Turcia a dominat mai mult în prima parte a meciului, având ocazii bune prin Kaan Ayhan (min. 6) și Abdulkerim Bardakci (min. 10), care au trimis mingea peste poartă. Kaan Ayhan (min. 10) a avut chiar o lovitură la bară de la 20 de metri.
Georgia a răspuns rapid prin Mekvabişvili (min. 12), dar șutul său deviat de Bardakci a fost respins de portar în corner.
Turcia a deschis scorul în minutul 25, când Mert Muldur a marcat cu un voleu superb din 15 metri, la o respingere a defensivei georgiene. În continuare, Turcia a punctat aparent pentru a doua oară prin Kenan Yildiz (min. 27), dar golul a fost anulat după intervenția VAR pentru ofsaid.
Georgia a egalat în minutul 32, când Mikautadze a înscris din apropiere după o centrare din partea lui Kocioraşvili. Georgianul de la Metz a mai fost periculos în minutul 35, însă voleul său a trecut pe lângă poartă.
Turcia a avut o altă șansă în finalul primei reprize prin Kaan Ayhan (min. 40), dar portarul Georgiei a blocat șutul său.
Georgienii au fost la un pas de egal
În repriza secundă, ambele echipe au avut ocazii la ambele porți, cu georgienii ratând prin Ţitaişvili (min. 30) și Mikautadze (min. 52), iar Turcia amenințând prin Hakan Calhanoglu (min. 57).
Turcia a preluat din nou conducerea în minutul 66, când Arda Guler de la Real Madrid a înscris cu un șut de la 26 de metri în colțul lung, profitând de o minge pierdută de Ţitaişvili. În continuare, Orkun Kokcu (min. 69) a ratat șansa de a adânci diferența, după o pasă de la Ferdi Kadioglu.
Georgia a fost la un pas de egalare în minutul 70, când Kocioraşvili a lovit bara transversală dintr-o acțiune personală. Echipa lui Sagnol a presat apoi pentru a marca, dar au fost turcii cei care au avut șansa, cu Yazici (min. 87) ratând din cap, iar Mamardaşvili făcând o intervenție providențială.
Gruzinii au fost aproape să înscrie în minutele adiționale (min. 90+3), dar Kocioraşvili și Mikautadze au ratat șansele lor.
Georgia a lovit bara dintr-o lovitură liberă executată de Kvaraţhelia în minutul 90+6, iar apoi Turcia a marcat în poarta goală prin Kerem Akturkoglu în minutul 90+7, stabilind scorul final 3-1 în favoarea Turciei.
Cu această victorie, Turcia a câștigat pentru prima dată meciul său de debut la un Campionat European, după ce pierduse primele meciuri de debut în cele cinci ediții anterioare.
Într-un alt joc încheiat aseară, Franța a dispus la limită, scor 1-0, de naționala Austriei.