Euro s-a depreciat marţi faţă de dolar, ajungând la cel mai redus nivel din ultimii aproape 12 ani, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a lansat luni măsuri de relaxare cantitativă (QE), iar Rezerva Federală a SUA (Fed) ar putea anunţa majorarea ratei dobânzii, transmite 'Financial Times'.
De asemenea, investitorii urmăresc cu atenţia evoluţiile din Grecia, după încheierea acordului pentru extinderea asistenţei financiare.
'Vedem potenţial pentru a se ajunge anul acesta la o paritate între euro şi dolar, ţinând cont de ritmul deprecierii euro faţă de dolar. Sprijinul din partea investitorilor străini care vor să achiziţioneze active în zona euro este puţin probabil, deoarece tendinţa lor este să se asigure contra riscurilor', a apreciat analistul Divyang Shah, de la IFR Markets.
Marţi, euro s-a depreciat cu 1%, fiind cotat la 1,0745 dolari, cel mai redus nivel din aprilie 2003.
Şi bursele europene erau în scădere marţi dimineaţă, indicele DAX 30 al bursei de la Frankfurt înregistra un declin de 0,7%, indicele FTSE 100 al bursei londoneze a scăzut cu 0,8%, în timp ce indicele CAC 40 al bursei de la Paris înregistra un recul de 0,6%.
Yenul s-a depreciat faţă de dolar cu 0,5%. Marţi, dolarul se tranzacţiona la 121,70 yeni, cel mai redus nivel din iulie 2007.
BCE a început luni implementarea măsurilor de relaxare cantitativă de 1.100 miliarde de euro, pentru a combate deflaţia persistentă şi şomajul, care se ridică acum la aproximativ 11% în zona euro.
În trimestrul patru din 2014, PIB-ul zonei euro a înregistrat o creştere de 0,3% şi Markit se aşteaptă la un ritm similar în primele trei luni din 2015. Germania conduce redresarea regiunii, iar decizia Băncii Centrale Europene de a lansa măsuri de relaxare cantitativă (QE) în valoare de 1.100 miliarde de euro a îmbunătăţit încrederea companiilor.
Analiştii consideră că programul BCE de relaxare cantitativă şi declinul preţului ţiţeiului vor stimula economia zonei euro în acest an.
'Euro s-ar putea deprecia şi mai mult, pieţele aşteaptă să vadă când vor fi retrase măsurile de stimulare ale BCE sau când va fi majorată rata dobânzii', avertiza recent analistul Greg Gibbs, de la Royal Bank of Scotland Group Plc în Singapore.AGERPRES