‘Dacă parametrii actuali de piaţă se menţin pe tendinţa curentă, ar putea fi vorba despre un termen foarte scurt (până când euro va ajunge la o cotaţie de 4,5 lei n.r). Suntem foarte aproape. E vorba probabil de câteva zile, o săptămână, dacă nu apar surprize majore’, a spus Claudiu Cazacu.

Acesta a subliniat că mai importantă decât ceea ce se întâmplă pe termen scurt în economia reală este evoluţia din lunile şi trimestrele următoare.

‘Aici vedem în continuare presiuni de depreciere a leului, dar nu presiuni dramatice, cu excepţia cazului în care Grecia va ieşi neprogramat din zona euro. În acest scenariu, care noi nu considerăm că este cel mai probabil în momentul de faţă, în acest scenariu toate valorile ar trebui schimbate, iar cursul ar putea să facă un overshooting, cum se spune’, a explicat analistul X-TB.

În acest caz, în opinia lui Claudiu Cazacu, cursul euro/dolar ar putea cunoaşte o creştere foarte importantă, iar leul o depreciere semnificativă.

‘Dar aceasta nu este opţiunea noastră principală. Presiunile merg către o depreciere graduală a leului şi în lunile următoare’, a adăugat Cazacu.

Moneda naţională a atins miercuri un nou minim istoric în raport cu moneda europeană, Banca Naţională a României (BNR) anunţând un curs de 4,4587 lei/euro.

Cursul euro a urcat astfel cu 1,35 de bani (0,30%) faţă de ziua precedentă, când BNR a afişat un curs de schimb de 4,4452 lei/euro.
SURSA: Agerpres