Moneda euro ar putea să dispară peste 10 ani, dacă Parisul şi Berlinul nu vor reuşi să consolideze moneda unică, a declarat, marţi, Emmanuel Macron, candidat la alegerile prezidenţiale din Franţa, adăugând că actualul sistem este unul care favorizează Germania pe seama statelor membre mai slabe, transmite Reuters.
"Adevărul este că trebuie să recunoaştem cu toţii că euro este incomplet şi că nu poate supravieţui fără reforme majore", a spus Macron, care până anul trecut a fost ministru al Economiei în guvernul preşedintelui socialist Francois Hollande, într-un discurs la Universitatea Humboldt din Berlin.
"Euro nu a furnizat Europei o suveranitate internaţională deplină în raport cu dolarul. Nu a furnizat Europei o convergenţă naturală între diferitele state membre", a adăugat Macron.
În opinia acestuia, Franţa trebuie să implementeze reforme pe piaţa muncii şi să restructureze sistemul de educaţie, în timp ce Germania trebuie să accepte că mai multe investiţii, în loc de austeritate, care pot stimula creşterea economică în zona euro.
"Disfuncţionalitatea monedei euro este un lucru bun pentru Germania", a mai spus Macron, adăugând că lipsa încrederii între Franţa şi Germania blochează o serie de reforme majore care ar creşte solidaritatea între statele membre ale zonei euro.
"Menţinerea status quo-ului este echivalentă cu dezmembrarea euro peste 10 ani", a apreciat fostul ministru francez al Economiei.
Emmanuel Macron a propus crearea unui buget al zonei euro pentru finanţarea investiţiilor orientate spre creştere şi acordarea de asistenţă financiară pentru statele membre cu dificultăţi. Însă, aceste idei sunt respinse vehement de cancelarul german Angela Merkel şi ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, care trebuie să ţină cont de rezistenţa germanilor faţă de acordarea de ajutoare Greciei.
Macron, 39 de ani, a câştigat teren în cele mai recente sondaje de opinie care îl clasează pe locul trei în preferinţele electoratului, după candidatul conservator Francois Fillon şi liderul extremei drepte Marine Le Pen.
AGERPRES